De Sănătate

Punem punctul pe știi

Terapii aplicate pe scară largă în occident, disponibile acum şi în Iaşi:

Vindecare mai scurtă pentru fracturi, entorse şi picior diabetic!

miercuri, 29 noiembrie 2017, 08:37
4 MIN
 Vindecare mai scurtă pentru fracturi, entorse şi picior diabetic!

Arterite, varice, picior diabetic, entorse, fracturi, limfedem după o operaţie pentru un cancer de sân. Sunt afecţiuni care presupun operaţii şi/sau perioade lungi de recuperare. Asta dacă avem în vedere procedurile  disponibile la ora actuală în spitale. Toate se vindecă însă mult mai rapid cu ajutorul unor terapii moderne de recuperare, disponibile acum şi în Iaşi: terapia cu vacuum intermitent şi capsula hiperbarică cu oxigen.

Aplicate la scară largă în occident, dar mai puţin cunoscute de publicul larg din România, sunt terapii  la care apelează frecvent sportivii ieşeni care au avut contracte în străinătate şi care le cunosc beneficiile. În articolul următor, vorbesc despre indicaţiile şi avantajele terapiei vacuum intermitent, specialiştii Centrului de recuperare medicală EIS MED Iaşi. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul recuperării şi reabilitării, centrul reuneşte o echipă de profesionişti specializaţi care aplică la Iaşi aceste terapii utilizate la scară largă în occident.

Încet-încet şi pacienţii prind curaj şi solicită astfel de programe de vindecare şi recuperare. De ce? Pentru că aceste terapii  oferă şansa unei reabilitări mult mai rapide. Iată un exemplu punctual: fractura.Tratamentul presupune o imobilizare în aparat gipsat sau o gheată ortopedică minim o lună, sau chiar si mai mult, la care adăugaţi apoi cel puţin câteva săptămâni de balneo-fizio-kinetoterapie. Utilizarea  terapiei cu vacuum intermitent şi/sau a capsulei hiperbarică cu oxigen, pot înjumătăţi această perioadă de vindecare şi recuperare. Fără spitalizare. Şi, da, aceste terapii sunt acum disponibile şi în Iaşi, la Centrul de recuperare Eis Med. Dureri mai mici şi vindecare mai rapidă. Care este explicaţia?

Terapia cu vacuum intermitent reface circulaţia veno-limfatică

Terapia cu vacuum intermitent reduce inflamaţia, durerea şi grăbeşte închiderea plăgilor. Cum se întâmplă acest lucru? Terapia cu vacuum intermitent poate fi descrisă ca o o inimă externă care perfuzează  foarte bine ţesuturile lezate: piele, muşchi, tendoane sau vase afectate cum este în cazul varicelor. Sau gândiţi-vă ce întâmplă cu picioarele noastre după ce stăm la birou toată ziua la birou, mişcare nu facem şi ne trezim cu tulburări circulatorii, edeme şi chiar greutate la mers. Şi asta datorită proastei oxigenări la nivelul membrelor inferioare. Mai grav este ceea ce se întâmplă în cazul pacienţilor cu varice (ulcerate sau nu), cu arterită sau diverse plăgi posttraumatice. Apariţia terapiei cu vacuum intermitent, care presupune un joc al presiunilor negative şi pozitive, reface circulaţia veno-limfatică, aducând un raport important de oxigen. În faza negativă,  vasele ca atare se golesc şi permit umplerea  cu sânge  oxigenat, transportat din  partea superioară a trunchiului.

”Acesta este motivul pentru care terapia cu vacuum intermitent poate fi comparată cu  o inimă externă ce permite  o perfuzare foarte bună  cu sânge oxigenat a ţesuturilor”, arată prof. Emil Stratan, Centrul de recuperare Eis Med.

O şedinţă de vacuum intermitent, presupune plasarea pacientului numai cu partea inferioară a corpului într-o capsulă care generează acest joc al presiunilor fără durere, fără senzaţii neplăcute.

Marile cluburi sportive – Real Madrid, Barcelona  – folosesc terapia cu vacuum intermitent

Folosită în medicina spaţială de peste 30 de ani, a ajuns să fie aplicată la scară largă în occident deoarece utilitatea acestei terapii este uriaşă. Are atât efect profilactic, curativ cât şi de refacere, în medicina sportivă. Marile cluburi sportive – Real Madrid, Barcelona, etc – folosesc această terapie înainte şi după fiecare antrenament. Preparatorii fizici ale acestor cluburi au constatat absenţa accidentărilor. Astăzi, şi la Iaşi, sportivii beneficiază de această terapie. Mulţi dintre fotbalişti, şi mai ales cei care au activat la cluburile din străinătate, apelează la terapia cu vacuum intermitent  la EIS MED.

Terapia cu vacuum intermitent are rezultate spectaculoase în:

  • Arteriopatia cronică obliterantă: îmbunătăţeşte intervalul liber (distanţa parcură de pacient până la apariţia durerii), reduce intensitatea durerii, grăbeşte vindecarea.
  • Insuficienţa venoasă cronică: reduce volumul limfedemului interstiţial (măsurat prin reducerea greutăţii corporale şi a circumferinţei gambei), îmbunătăţeşte intervalul liber (distanţa parcursă de pacient până la apariţia durerii), îmbunătăţeşte capacitatea fizică, grăbeşte vindecarea rănilor
  • Edem şi limfedem: reducerea rapidă a edemului-după 30 minute se observă o scădere a circumferinţei gambei de 0.5-2 cum, creşte saturaţia în oxigen cu 3-4% după fiecare 30 minute de terapie cu vacuum intermitent, iar după 12 şedinţe de terapie se observă o creştere de 2% care se menţine în timp, reduce inflamaţia, îmbunătăţeşte mobilitatea, reduce durerea, reduce dimensiunea rănilor
  • Piciorul diabetic: restaurarea microcirculaţiei, reducerea durerii, reducerea inflamaţiei (durerii)
  • Post intervenţii ortopedice: accelerarea procesului de reabilitare
  • Ortopedie, traumatologie, reabilitare şi medicină sportivă: edem postoperator/ posttraumatic, leziuni, entorse, contuzii, vânătăi, leziuni ligamentare, plăgi, reabilitare după protezare (şold, genunchi)

Mai multe detalii despre această terapie puteţi afla accesând http://eismed.ro/noutati/vacumed.html.

Comentarii