Vize pentru radiaţii

***

Există un stil de-a conduce lumea trecând-o din catastrofă în catastrofă prin fumul şi flăcările iadului, în aşteptarea unui viitor mai bun pentru alte generaţii.

Experienţa aceasta am trăit-o în anii comunismului când duşmanul de clasă, capitalismul, pândea după orice colţ, şi o trăim şi azi, inventând din când în când câte un duşman închipuit şi năvălind cu toate armele văzute şi nevăzute asupra lui, fără să observăm că între timp lumea noastră închipuită se dărâmă bucată cu bucată.

Nu credeam însă că o experienţă similară o vom trăi şi azi.

***

Atunci când tunurile bubuie pe front, diplomaţii ar trebui să-şi ridice capul din nisip şi să-i cheme pe liderii lumii la masa de negocieri, diplomaţii noştri nu-şi asumă un asemenea risc, îngropându-şi mereu capetele în nisip, şi tac mâlc.

Ba nu tac, ci aruncă mereu gaz pe foc.

Zilele acestea avansam unui prieten ideea că s-ar putea pune capăt războiului dacă diplomaţia ar intra pe fir şi şi-ar face treaba. Mi-a răspuns că diplomaţia a intrat pe fir, dar că, din păcate, diplomaţia dă dovadă de mai multă euforie şi agresivitate pentru continuarea până în pânzele albe a războiului decât generalii care luptă efectiv pe front.

„Nu militarii sunt agresivi, ei îşi fac datoria, ci politicienii şi diplomaţii. Ei dau tonul”, mi-a răspuns prietenul.

„Să ne oprim, de pildă, la ultimele declaraţii făcute de actualul ministru de Externe al Marii Britanii şi candidatul cu mari şanse de câştig pentru preşedinţia Partidului Conservator şi implicit a funcţiei de premier al Marii Britanii, doamna Liz Truss, ca să lămurim problema. Recent doamna Liz a sărit de gâtul lui Macron, declarând că nu este decisă dacă preşedintele francez le este prieten sau duşman. Se referă, desigur, la Anglia. Fapt care a dus la tensionarea şi mai accentuată a relaţiilor dintre Franţa şi Anglia. Apoi, la scurt timp după această declaraţie, a făcut una şi mai agresivă, spunând că dacă va ajunge la conducerea guvernului nu va implica direct Marea Britanie în războiul din Ucraina, dar că nu va precupeţii nici o clipă să apese pe butonul nuclear, dacă situaţia o va cere, fiind conştientă că gestul ei ar însemna Anihilarea Globală. Ce speranţe poţi să ai ca să oprească războiul astfel de diplomaţi? Niciuna. Războiul va continua.”

Văzând că tac, prietenul apăsă şi mai mult pedala pe această temă: „Bine, bine, zise el. Să spune că războiul nu poate fi oprit aşa uşor. Dar sancţiunile, sancţiunile care au afectat mai mult Europa decât Rusia, ar trebui oprite. E o aberaţie. Un nonsens. Uite, de pildă, ce se întâmplă: în urma sancţiunilor, astăzi Europa cumpără acelaşi gaz rusesc la un preţ dublu sau triplu. Nu direct din Rusia, ci îl importă din China pentru care gazul rusesc a devenit o mină de aur. China cumpără gaz la un preţ scăzut, îşi umple rezervoarele, şi apoi îl exportă în Europa. În urma acestor tranzacţii, chinezii se îmbogăţesc, iar Europa sărăceşte. Acelaşi lucru îl fac şi alte ţări. Şi nu numai cu gazul rusesc, ci şi cu petrolul. Practic, în urma tranzacţiilor efectuate, dacă punem la socoteală câştigurile, China ar putea folosi surplusul de gaz rămas nevândut necesar economiei şi consumului populaţiei la un preţ insignifiant faţă de cel din Europa. În aceste condiţii, cum va putea face faţă concurenţei industria germană sau a altor ţări faţă de industria chineză? Se va produce aici un dezechilibru mortal pentru industria germană. Toate astea se ştiu. Şi cu toate că se ştiu care vor fi consecinţele, se acţionează ca sub influenţa hipnozei. În acest sens, e edificatoare declaraţia doamnei Annalena Baerbock, actualul ministru de Externe al Germaniei. Ea afirmă nici mai mult, nici mai puţin că guvernul din care face parte nu va renunţa la sancţiunile impuse Rusiei, indiferent de opinia electoratului şi, probabil, şi indiferent de consecinţele pe care le vor produce aceste măsuri asupra economiei Germaniei. Cu alte cuvinte ignoră fără nici un fel de scrupul opinia electoratului german. Electoratul care a votat acest guvern. Păi dacă ignoră electoratul, opinia cui o susţine? Şi cine va suporta restricţiile, frigul şi recesiunea, doamna Annalena Baerbook căreia nu-i pasă de electorat sau electoratul?! Dacă electoratul va ieşi la iarnă în stradă ce va face aceeaşi doamnă Annalena? Îl va ignora sau va trimite trupe să înăbuşe revoltele? Prin urmare, încheie prietenul meu, nu există şanse ca războiul să poate fi oprit pe calea negocierilor diplomatice. Cineva are interesul să-l continue încă mult timp.”

„Bine, bine i-am zis. Tu îmi vorbeşti despre occidentali, dar nu pomeneşti nici un cuvânt despre ruşi…”

„Despre ruşi ce să mai vorbesc? Cu ruşii m-am lămurit de mult. De acolo răzbat aceleaşi minuni, spuse pe un ton şi mai belicos. Asistăm la un dialog al surdomuţilor. Se aruncă mingea peste o graniţă sau alta, se ridică mereu mingea la fileu. Şi urmează replica. În urma acestor declaraţii, concomitent cu ele sau chiar înaintea lor, am ascultat şi replicile Mariei Saharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, care a afirmat pe un ton răspicat că Statele Unite, prin acţiunea lor agresivă, creează noi tensiuni la graniţele Europei, fapt care, a spus Maria Saharova, nu va rămâne fără replică. Radiaţiile nu au nevoie de viză la frontieră, a mai spus ea. Serghei Lavrov, omul de bază al lui Putin, a folosit şi el acelaşi ton.”

„Se pare că a ameninţat şi România”, am spus.

„Sigur că a ameninţat, şi nu numai România, ci şi Republica Moldova.”

„Oamenii ăştia sunt iresponsabili, continuă prietenul meu. Se joacă de-a războiul atomic ca nişte copii ce se mitraliază cu puşti de lemn pe stradă. Am ajuns să primim preventiv pastile de iod şi alte minuni. De ce s-a ajuns aici, cine e de vină? Europa a avut două războaie mondiale, nu mai are nevoie de un al treilea. Iar noi, vorbesc despre cei din patra de est a continentului, am trecut şi prin experienţa lagărului comunist. Nu mai avem nevoie de lagăre. Nici de războaie. Cine vrea să se înfrunte, să caute un alt continent. Cuvintele acestea, oricând pot apăsa pe buton, sau radiaţiile nu au nevoie de vize la frontieră, indiferent de cine sunt emise, ar trebui considerate criminale pentru omenire.”

***

La început a fost norul de lăcuste care a bântuit prin grădinile oamenilor şi prin stufărişul Deltei Dunării, făcând să se înmulţească broaştele şi peştii. Apoi norul de lăcuste a trecut, lăsând Dunărea în pace. A venit însă seceta şi a scos epavele din albia scăzută. Ne-a arătat, într-un fel, trecutul, dar şi ceea ce ne aşteaptă în viitor.

De curând însă am fost bântuiţi, cel puţin în partea Moldovei de dincoace, dar şi de dincolo de Prut, de o altă urgie, de nori apăsători, îmbibaţi cu particule de praf greu venit de la exploziile de pe front şi de particule de apă de culoare siniliu-trandafirie. Atmosfera era atât de apăsătoare, încât la fiecare pas pe care-l făceai pe stradă transpirai din cap până-n picioare. Lumea s-a întrebat dacă nu cumva praful e radioactiv, specialiştii puşi de autorităţi au ieşit la rampă şi ne-au asigurat că norii nu sunt radioactivi. După câteva zile însă au început să se bâlbâie. Între timp au venit veşti şi din Ucraina. Cică acolo populaţia – nu ştiu dacă cu sau fără limită de vârstă – a luat pastile de iod, pentru a se proteja. Viitoarele atacuri asupra centralei s-ar putea să ne fie fatale. Desigur, ţările din vestul Europei sunt mai puţin expuse radiaţilor, dar nu şi ţările din Est.

Ceea ce se întâmplă la Centrala atomică de la Zaporojie e un lucru foarte grav. Acolo se joacă alba-neagra. Sau mai degrabă, după cum s-au pronunţat unii, ruleta rusească.

Trăim sub o ameninţare continuă. Sub un stres în care se amestecă toate urgiile şi crizele din lume. Deja Europa a intrat în recesiune. Nervii ne stau gata-gata să plesnească. Nicăieri nu auzim vorbindu-se despre pace, ci doar despre arme şi război.

Blândul Papa Francisc a îndrăznit, totuşi, să ridice vocea în acest vacarm, încercând să împace spiritele. Mesajul lui însă nu i-a plăcut ambasadorului Ucrainei de la Vatican, care s-a arătat a fi dezamăgit, cerându-i socoteală papei pentru cuvintele sale încărcate de speranţă şi blândeţe.

***

Se pare că Gogol e ceva mai norocos decât Dostoievski, Tolstoi şi Puşkin, ba chiar mai norocos decât Dostoievski, Tolstoi şi Puşkin luaţi la un loc. Căci încă nimeni nu i-a răscolit biografia şi nu l-a scos nici din librării, nici din biblioteci, şi nici din universităţi, şi nici nu i-a şters numele de pe străzi.

Originea ucraineană a lui Gogol l-a apărat până acum de astfel de orori. Nu se ştie însă pentru cât timp. Privind cum se radicalizează lumea, în special noua intelectualitate, e posibil ca şi Gogol să aibă parte de aceeaşi soartă ca Bulgakov. Ba chiar s-ar putea ca soarta lui să fie şi mai crudă. 

Trăim într-o lume în care diavolul şi-a băgat de mult coada.

Într-o lume pur gogoliană.

şi în această lume, s-ar putea să apară un nou Cicikov sau un Nozdriov de un rang înalt sau un alt personaj ieşit din Suflete moarte care să arate cu degetul spre Gogol şi să spună că, uite, Gogol a dat dovadă de oportunism şi a renunţat la limba sa maternă, scriindu-şi operele în limba duşmanului. Prin urmare, luând în calcul aceste considerente, Gogol e un oportunist, un trădător.

Dar bine, bine, vor spune apărătorii săi, câţi or mai avea curaj: Gogol e un scriitor uriaş: Mantaua, Suflete moarte, Serile în cătunul de lângă Dikanka, Revizorul, Nasul… Tot capodopere şi capodopere.

Nu avem nevoie nici de manta, nici de nas, nici de suflete moarte… Gogol şi-a luat nasul la purtare.

Jos cu el!

Nichita Danilov este scriitor şi publicist