Vom rămâne cu un singur ministru din cei trei pe care îi avem acum?

miercuri, 31 octombrie 2018, 02:50
3 MIN
 Vom rămâne cu un singur ministru din cei trei pe care îi avem acum?

Spun sursele noastre bine informate că în cel mult două săptămâni Guvernul va fi remaniat, iar acest lucru va avea repercusiuni şi pentru partea ieşeană a acestul cel mai înalt for administrativ al României. 

Astfel, dacă profesorul Hurduc, proaspăt numit, nu are motive de îngrijorare, ceilalţi doi ieşeni, Tudorel Toader şi Bogdan Cojocaru, au zice-se emoţii ca în prima zi de şcoală, sau chiar ca la admiterea la facultate. Zilele trecute, la sediul PSD din târgul nostru se discuta aprins, cică, pe marginea viitorului fostului rector, deplângându-se soarta ingrată a acestuia, care, iată, după ce i-a făcut toate mofturile lui Dragnea, va fi aruncat la lada de gunoi. Desigur, cei care plângeau dădeau dovadă de multă empatie şi grijă creştinească, dar şi, trebuie să o spunem, de o imensă naivitate.

Dacă crede cineva că Toader – care nu s-a lăsat până nu a stors de pe urma funcţiei de judecător constituţional şi un post de notar – pleacă fără să-şi ia răsplata, se înşală amarnic. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Cojocaru, stai şi te întrebi dacă nu cumva fără el Iaşul ar avea mai mult de câştigat la acel minister. Pentru că, dacă nu câştigi nimic şi nu ai ministru, măcar te poţi plânge că alţii îşi fac de cap şi nu-ţi dau şi ţie. Pe când, dacă ai ministru şi nu câştigi nimic, atunci ţi-e şi oarecum să mai scoţi capul în lume. Ziceţi şi voi acuma, vorba unuia din partid: unde s-a văzut un fraier mai mare?

Urare de rămas bun pentru doamna subprefect al judeţului nostru

Câtă delicateţe ne-a fost dat să întâlnim la Prefectura din Iaşi, stimaţi telespectatori, la ultima şedinţă a comisiei de dialog social nu ne-a fost dat să mai întâlnim niciodată până acum. Doamna subprefect a ţinut locul şefului, ba, mai mult de atât, l-a ţinut şi pe cel al lui Maricel Popa, şi, logic, a promis bunăstare în numele partidului de guvernământ pentru toţi sindicaliştii ieşeni. La sfârşit, roşie în obraji şi vizibil emoţionată, doamna a anunţat că la data viitoarei şedinţe ea nu va ma fi acolo, lăsând astfel un mare mister asupra rolului pe care domnia sa îl va juca în istoria colectivităţii noastre. Stimată doamnă, nu ştim exact la ce se referă anunţul dumneavoastră, şi nici nu aţi avut amabilitatea de a-l desluşi. Dar vă mulţumim pentru prezenţa la şedinţă, iar cel mai mult vă mulţumim pentru că în mandatul dumneavoastră aţi avut bunul simţ să nu faceţi nimic. În felul acesta aţi evitat multe tragedii ce s-ar fi putut abate asupa judeţului. V-aţi meritat, astfel, banii cu vârf şi îndesat…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii