Vrem VAR, dar să-l stingă alţii

Pe măsură ce campionatul naţional de fotbal avansează, gospodăreşte, până la genunchiul broaştei, spre obştescul sfârşit, discuţiile despre arbitraj nu mai contenesc. Toată lumea arată cu degetul la ceilalţi, toată lumea îşi ascunde propriile neputinţe prin non-inspiraţia unor fluiere nefericite, toată lumea reia, obsedant şi disonant, refrenul favorit al suporterilor din toată lumea, dar mai ales de pe la noi: „mămicăăăă, ne-au furat arbitriiiii!”. Pentru aceşti suporteri şi aceşti conducători de club, subsemnatul n-are decât o dorinţă: să devină într-o viaţă viitoare, arbitri, să vadă cât de dureroasă este acţiunea unor vorbe fără noimă care nu costă pe nimeni. Nu-i bai, există pe la noi, ca şi aiurea, arbitri care greşesc cu temă, dar ne place să credem că aceştia reprezintă excepţii şi nu reguli. Iar asemenea infracţiuni ipotetice trebuie dovedite, nu discutate la un pahar de bârfă la barul din colţ. Trebuie dovada, sau – după o vorbă neortodoxă din vocabularul autohton – trebuie ca acel care „a ţinut borcanul” să certifice. Altfel, totul rămâne la nivelul de vorbe de clacă „y compris” crâşmă, iar biata echipă care lipseşte (în joc) cu desăvârşire are de toate, numai că este mursecată de blestemaţii ăia în negru.

Lucruri care nu-s de azi, de ieri, de alaltăieri în fotbal şi nu numai în minunatul nostru spaţiu carpato-danubiano pontic. Tocmai de aceea, diriguitorii fotbalului mondial au acceptat o soluţie numită „Video Assistance Referee”, mai pe scurt, VAR, o soluţie contestată, în principal, la început, taman de către cei în sprijinul cărora a fost concepută, adică domnii arbitri. Lăsând la o parte minoritatea coruptă cărora li s-ar scurge prăjiturica din farfurie, arbitri cu bună credinţă au protestat: cicătelea se atentează la principiul suveranităţii (pe teren a) arbitrilor, că se pângăreşte frumuseţea fotbalului prin discontinuităţi, că se pierde timp inutil etc. Cu toate acestea, sistemele VAR s-au implantat în toată lumea civilizată, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu ştirbesc autoritatea arbitrilor, ci o confirmă. Dacă o decizie de arbitraj este invalidată de VAR, înseamnă că a fost vorba de o eroare, normală pentru cei care trebuie să judece o fază cu cântec în câteva secunde, şi nu după „enşpe” reluări, cum o fac experţii din fotolii cu berica într-o mână şi ţigara în cealaltă.

Dar VAR este, oare, infailibil? Întrebarea este bună, fiindcă deja se pune în ţările în care acest sistem s-a maturizat în utilizare. Exemplu, la Barcelona, unde s-a permanentizat ideea „ne fură până şi VAR-ul” parcă mai mult decât la alţii. E posibil ca şi VAR să fie corupt, numai că sunt mult mai greu de ”vopsit” 1-3 arbitri plus încă vreo câţiva asistenţi video, decât înainte. Probabilitatea creşterii acurateţii deciziilor de arbitraj creşte oricum şi erorile care se produc în camera video sunt mai puţine decât pe teren.

De aceea, FRF şi LPF doresc cu ardoare implementarea sistemelor VAR şi în România. Până aici, totul este frumos şi converge spre pupatul în „Piaţa Endependenţi”. Infrastructura este pregătită, zic ambele „infernuri” pavate cu intenţii bune. Rămâne un singur lucru de rezolvat, instruirea arbitrilor. FRF zice că are documentaţia pregătită, dar procesul trebuie să fie finanţat. Cine plăteşte, turcul-grecul, aici se împotmolesc lucrurile. Burleanu arată cu deştul spre Ştefan şi viţăvercea. Mai mult, FRF spune că instruirea arbitrilor costă 550 mii de euro, şi suma asta trebuie să fie plătită de LPF, adică de cluburile în folosul cărora trebuie să funcţioneze sistemele VAR.

Serioos, domnule Burleanu? Numai în interesul cluburilor, nu şi a arbitrilor, cum a fost vorba iniţial? Arbitri gestionaţi de onor FRF prin preţioasa Comisie Centrală a Arbitrilor (CCA)? Spre interesul cluburilor care se văicăresc toată-ziua-bună-ziua de arbitraje? Şi de unde atâta cheltuială, pentru instruirea unor arbitri ca să judece pe îndelete la TV ceea ce fac la foc automat pe teren? Pe de altă parte, nici LPF, mandatarul opiniilor cluburilor, nu se grăbeşte la plăcinţelele cu VAR. Cum vor putea cluburile cu pretenţii şi influenţă să intimideze arbitrii înainte de meciurile cu cheie, dacă aceştia ar putea fi acoperiţi de VAR?

Sperăm ca toate aceste ipoteze să rămână ceea ce sunt: simple ipoteze. Astfel încât, cei cu inima română de la FRF şi LPF să-şi dea mână cu mână pentru un pas în vederea eradicării suspiciunilor din arbitraj. Chiar aşa, domnule Burleanu şi domnule Ştefan, doriţi asta sau ba?