Zămosteanu, prima victorie împotriva DIICOT. Sechestrele de pe Hala Centrală şi Hotel Pleiada, ridicate

marți, 08 septembrie 2020, 01:58
2 MIN
 Zămosteanu, prima victorie împotriva DIICOT. Sechestrele de pe Hala Centrală şi Hotel Pleiada, ridicate

Tribunalul Iaşi a ridicat ieri, parţial, sechestrul impus de DIICOT pe bunurile deţinute de omul de afaceri Cristin Zămosteanu

 

Printre imobilele care, de ieri, nu se mai află sub sechestru se numără Hotel Pleiada şi Hala Centrală, susţin surse judiciare. Judecătorii de la Tribunal au admis doar parţial cererea omului de afaceri şi au menţinut măsura asiguratorie pentru următoarele imobile: str. Sf. Lazăr 27, str. Ciurchi 132, str. Zimbru nr 19B, str. I.C. Brătianu nr. 26, str. Elena Doamna nr. 27 ^ 31, str. Elena Doamna nr. 25, str. George Emil Palade nr. 22, str. Elena Doamna 21, precum şi alte două imobile mai mici de pe străzile Ion Creangă şi Nicolina.

Aceste imobile ar putea acoperi recuperarea prejudiciului în cazul în care Zămosteanu ar fi găsit vinovat, acesta fiind argumentul apărătorilor omului de afaceri. “Soluţia instanţei, una normala şi legală, a reconfirmat angajamentul luat faţă de toţi colaboratorii că activitatea societăţii va continua la capacitate maximă. Odată cu deblocarea conturilor şi a activelor, lucrurile vor intra pe făgaşul normal, iar noi, avocaţii, urmează să ne concentram pe lămurirea tuturor aspectelor de natură penală reţinuţe în dosar”, a declarat avocatul Ionuţ Iftode, apărătorul lui Zămosteanu.

De menţionat că DIICOT a pus, în primă fază, pe lângă bunurile menţionate mai sus, sechestre pe imobile în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, dar şi pe conturile firmelor M.Chim, MCM Boutique şi a lui Zămosteanu. Ieri, conturile au fost deblocate.

Cristin Zămosteanu şi o colaboratoare de-a sa, Aura Pârvu, se află în arest preventiv de la finele lunii iulie în acest dosar. DIICOT Iaşi a pus sub acuzare 14 persoane fizice, în total, în cadrul acestei investigaţii, acuzaţiile fiind de natură economică, în special evaziune fiscală şi spălare de bani. 

Despre dosar, citiți AICI

Cum explică Mihai Chirica participarea lui Zămosteanu la botezul copilului său

Comentarii