Zeiţa din Manhattan

Am deschis deunăzi radioul în maşină. Ce noroc! Europa FM difuza chiar atunci un cântec preferat din tinereţea mea (de prin anii nouăzeci adică, nu sunt încă matusalemic), al rocker-ilor americani de la Deep Blue Something, Breakfast at Tiffany’s. Mai mult, dimineaţă, straniu, înainte de a pleca, dădusem, pe un raft din bibliotecă, peste ediţia românească a nuvelei lui Truman Capote (ieşită, într-o nouă, minunată, versiune, acum câţiva ani, la infatigabila Editură Polirom), Breakfast at Tiffany’s. Seara (credeţi-mă sau nu), epuizat după o interminabilă admitere doctorală, am butonat, defazat, pe canalele de televiziune şi ce am descoperit, tresărind? Cinemax derula pelicula celebră, din 1961, cu feerica Audrey Hepburn în rolul principal, Breakfast at Tiffany’s, peliculă inspirată, desigur, de amintita nuvelă new-yorkeză, canonică, publicată de Capote cu doar trei ani înainte, în 1958, ca să fiu foarte exact. Coincidenţe prea mari ca să nu reflectez o secundă. Da, e o cifră rotundă, cel puţin în privinţa excepţionalului lungmetraj hollywodian care a dat – şi prin jocul formidabil al lui Hepburn, indubitabil – dimensiune internaţională unui text literar singular la vremea lui. S-au împlinit, iată, în 2021, 60 de ani de când Holly a ieşit pe marele ecran prin intermediul lui Audrey. Evenimentul merită marcat, fie şi prin câteva observaţii.

Truman Capote a avut o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană, din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se focalizează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie. Într-un stil concis, învecinat cu cel jurnalistic, el investighează zona aparent banală a vieţii, căreia însă îi conferă, ultimativ, o aură de mister şi farmec simbolic. Personajele nu arată adâncime psihologică, dar, în mod cumva curios, nu intră nici în catogoria tipologiilor din commedia dell’arte. Ele sunt surprinse, fugitiv, pe intervalul unui segment (semnificant) de viaţă. Uneori, aceşti eroi nu au nici nume. Capote (dispărut în 1984, la vârsta de şaizeci de ani) afirma, într-un interviu, că activitatea lui literară se împarte, aproape matematic, în două „cariere” distincte: prima – precoce, dar superficială, până la publicarea, în 1958, a nuvelei Breakfast at Tiffany’s/ Mic dejun la Tiffany, a doua, evident, după apariţia mult-elogiatului text. În etapa aşa-zicând „secundă” a creaţiei, autorul elaborează şi o altă carte de imens succes – In Cold Blood: A True Account of a Multiple Murder and Its Consequences/ Cu sânge rece: povestea adevărată a unui asasinat multiplu şi a consecinţelor sale (1966) -, bazată pe uciderea inexplicabilă a unei familii de fermieri din Kansas (cazul a ţinut opinia publică americană cu sufletul la gură vreme de mai mulţi ani şi datorită romanului lui Capote).

Acţiunea din Mic dejun la Tiffany se derulează pe parcursul unui an (1943-1944), în partea de est a Manhattan-ului new-yorkez. Protagonistă este tânăra Holly Golightly, o fiinţă excentrică şi fascinantă. Ea îşi câştigă existenţa ca „damă de companie” (pentru bărbaţii bogaţi), dar nu acceptă ca stilul de viaţă să-i fie identificat cu „prostituţia” (fie aceasta şi de lux). În fond, Holly rămâne o non-conformistă ireductibilă, care practică un fel de escapism („evazionism”) modern, refuzând prizonieratul social, economic ori moral. De altfel, pe cartea ei de vizită scrie, în dreptul ocupaţiei, călătoare, faptul sugerând nevoia organică a eroinei de a eluda orice tip de constrângere. Domnişoara Golightly va fi descoperită de naratorul textului (fără nume propriu-zis, dar apelat de Holly „Fred”, după fratele acesteia) printre vecinii săi din clădirea unde locuieşte în New York-ul interbelic. Cei doi se apropie semnificativ, deşi Holly îşi va păstra nealterat, până la sfârşit, aerul enigmatic. Nuvela a avut un impact imens asupra Americii. Mulţi au vrut să descopere prototipul acestei insolite psihologii feminine, create de Capote. S-a ajuns la concluzia că ea combină profilurile mai multor femei pe care autorul le-a cunoscut, inclusiv al mamei sale – Nina Capote. Numeroase contemporane de-ale prozatorului au pretins că ele s-ar afla în spatele protagonistei din text. O femeie cu numele de Bonnie Golightly, locuitoare a Manhattan-ului, în perioada desfăşurării evenimentelor din Mic dejun …, l-a dat chiar în judecată pe prozator (deşi, se ştie că, într-o primă versiune a poveştii, numele ales de Truman Capote pentru eroina lui a fost Connie Gustafson) pentru calomnie. Această „isterie” socială şi culturală din jurul cărţii demonstrează însă forţa mesajului său meta-textual: singura fericire posibilă a individului este libertatea, indiferent de maniera în care el o obţine.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi