„Călugărul care îmbrăţişează”. Imagini controversate cu ucenicul lui Calistrat de la Vlădiceni: pare a săruta o enoriaşă în paraclis

vineri, 18 noiembrie 2022, 02:50
5 MIN

„Ziarul de Iaşi” publică astăzi un nou material despre problemele apărute în spaţiul public la Mănăstirea Vlădiceni, unde părintele Calistrat Chifan a fost filmat lovind o enoriaşă în faţa bisericii. Cele două surori care au depus plângere penală împotriva acestuia au înregistrat joi, 17 noiembrie, o nouă plângere la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Acestea au transmis o serie de imagini în care apare unul dintre preoţii ucenici ai pr. Calistrat, Ionuţ Hrisostom Turtoi, îmbrăţişând călduros, în mai multe ipostaze, o enoriaşă chiar în faţa altarului, în paraclisul mănăstirii. Mai mult, în câteva dintre imagini atitudinea preotului devine şi mai apropiată, el apărând că o ţine de mâini pe enoriaşă şi că se apropie de ea pentru a o săruta.

„Ca victime ale agresiunii comise de pr. Calistrat Chifan, am devenit subiectul unor atacuri mediatice bine ţintite, menite să ne afecteze imaginea, credibilitatea, demnitatea. Nu ne rămâne altceva de făcut decât, cu multă evlavie, să ne raportăm cu folos la cuvintele unui mare duhovnic în viaţă spuse la adresa noastră: «la un moment dat, au început să agaţe femeile din biserică. Dar ce fel de femei? Femei care au o mai mare apropiere de preoţi. Noi acolo unde spovedim, totul e transparent» (pr. Calistrat Chifan). În virtutea acestei transparenţe, pentru unii călugări îmbrăţişările prelungi sunt permise. Şi încurajate. Şi impulsionate cu îndemnuri de genul: «spune după mine: te iubesc, părinte! Sunt moartă după tine!». Par versurile unei manele. Şi ce dacă? Nu ne mirăm că un astfel de preot are un mare grup de ucenice, în marea lor majoritate femei singure, divorţate, cu cât mai mulţi… copii, din moment ce astfel de îmbrăţişări în biserică cu greu găseşti în vreo zonă a ortodoxiei. Ne-am convins că pr. Calistrat nu vorbeşte degeaba. Într-adevăr, apropierea este… mare!”, au spus cele două victime, într-un mesaj transmis redacţiei.

Stareţul: „Nu este o practică, Doamne fereşte!”

Cele două surori susţin că atitudinea este una constantă în paraclisul mănăstirii, în cazul preotului Hristostom, şi am obţinut confirmarea oficială că Mitropolia va ancheta şi acest aspect în cazul preotului. Am coroborat informaţiile şi cu alte surse de la nivelul Mănăstirii Vlădiceni, iar preotul Hrisostom este recunoscut pentru abordarea sa „mai neconvenţională”.

Enoriaşii cu care am discutat au povestit că acesta vorbeşte mult mai apropiat cu oamenii, iar îmbrăţişările sau alte gesturi de apropiere foarte mare sunt un obicei în faţa altarului, atunci când credincioşii se duc să îi ceară binecuvântarea.

Am încercat să vorbim cu preotul pe numărul care figurează pe diferite grupuri de Facebook, însă acesta nu ne-a răspuns apelurilor. Am vorbit însă cu stareţul Mănăstirii Vlădiceni, pr. Arsenie Butnaru.

I-am arătat imaginile şi acesta ne-a spus că „nu este o practică, Doamne fereşte”, explicându-ne că are încredere în călugărul care-şi desfăşoară activitatea la mănăstirea pe care o conduce.

„Oricum nu este o practică, Doamne fereşte!, mai întâi, în spate erau alţi oameni care aşteptau, aşa este acolo la paraclis, domnişoara pare o copilă, iar el are spre 50 de ani. Pentru că e în biserică, în faţa multora, nu mi-aş face mari probleme. Nu ştim momentul, conjunctura. Eu nu l-am văzut în astfel de ipostaze…”, ne-a scris stareţul.

Ulterior, acesta spune că în nicio imagine transmisă nu se vede că preotul ar săruta-o pe fata respectivă, ci doar că pozele sunt făcute dintr-un unghi care ne poate induce în eroare.

Preotul se apără, dar nu explică: „Era ziua mea”

Într-o convorbire telefonică, acesta a spus pentru „Ziarul de Iaşi” că nu există astfel de practici în mănăstire şi că dacă, ar şti că există, ar încerca să le pună capăt.

„Asta mai făceau bătrânii – am văzut o dată pe cineva, dar nu era de la noi. Dar la noi de aici nu am văzut şi, ce să zic, chiar nu ştiu – pr. Hrisostom e un tânăr în care am toată încredere, îşi face datoria, e un om moral, dacă ar fi altfel nu aş accepta, dar când se vede ceva în afară trebuie să iei măsuri”, a spus pr. Arsenie Butnaru.

Ulterior, acesta ne-a redirecţionat şi un mesaj pe care susţine că l-a primit chiar de la preotul în cauză, pr. Ionuţ Hrisostom Turtoi. În acesta, preotul neagă că ar fi făcut vreun gest indecent şi lasă să se înţeleagă că s-ar fi întâmplat doar o singură dată, fiindcă era ziua lui.

„Era de ziua mea şi era la altar, în văzul tuturor. Erau oameni în biserică, nu puteam face gesturi indecente. Pr. Calistrat mi-a atras atenţia că sunt filmat şi i-am spus că nu am nimic de ascuns”, a spus pr. Hrisostom în mesajul primit de redacţia noastră prin intermediul stareţului.

Cazul singular a devenit, de fapt, obicei

Am întrebat ulterior pe cele două surori care spun că au fost agresate de pr. Calistrat dacă nu l-au mai fotografiat pe preot şi cu alte ocazii, în alte ipostaze, îmbrăţişând oamenii în faţa paraclisului. Atunci, am primit de la acestea zece fotografii în care preotul strânge în braţe o fată de cel mult cinci ani, în acelaşi loc, unde oferă binecuvântarea credincioşilor.

Am mers cu ambele seturi de fotografii la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la unul dintre departamentele care presupune supravegherea activităţii din mănăstirii şi a călugărilor. Am întrebat dacă o astfel de apropiere faţă de enoriaşi, chiar dacă vorbim doar de îmbrăţişări, este normal şi conform canoanelor.

„Depinde de mănăstire: în mod normal, viaţa călugărească înseamnă monahie. Retragere, solitudine, să te ţii departe de orice tentaţie lumească. Prin urmare, chiar şi călugării care devin preoţi sunt mai reţinuţi, nu merg la casele oamenilor, nu devin prieteni apropiaţi cu ei, ci îşi duc viaţa în continuare în zidurile cetăţii – ale mănăstirii. La mănăstiri din Neamţ sau din Suceava, nu veţi găsi astfel de exemple. În rest, sunt şi călugări mai deschişi. Nu suntem nici noi pentru a aplica regulamentul ad-literam. Dar în imaginile respective apropierea pare nepermis de mare. Nu pot să mă pronunţ, dar nu aş folosi normal ca să descriu ce îmi prezentaţi”, a spus unul dintre angajaţii mitropoliei.

Când am întrebat din nou stareţul dacă îşi susţine declaraţiile că atitudinea părintelui „nu este un obicei”, acesta nu ne-a mai răspuns.

În ceea ce priveşte cercetările în cazul părintelui Calistrat, din informaţii „Ziarului de Iaşi”, părţile nu au fost încă chemate la audiere la Exarhatul mănăstirilor, iar cele două femei agresate au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei către un alt parchet, de teamă că procurorii şi poliţiştii din zonă ar putea fi influenţabili de pr. Calistrat şi ucenicii săi. 

Comentarii