„Rusan bombatu”. O mie de azeri ingroziţi de război au trecut ieri prin Iaşi. Ce au povestit?

Gara Cristeşti Jijia este la 15 minute de Iaşi şi arată ca după război. O clădire cenuşie, scorojită, cu două – trei birouri la parter. În rest, la geamurile prăfuite de la etajele superioare, zăceau cearşafuri atârnate la uscat şi priviri curioase ale localnicilor. “Cândva, pe când era şi Vama aici, treceau trenuri , nu glumă", a spus impegatul de mişcare. Panoul de Sosiri-Plecări nu are decât şase rânduri. În mijloc, înroşită, ruta Chişinău-Iaşi. Cursa de ieri, Kiev – Cristeşti, nu apare.

"Vin cei care au scăpat de prăpăd", spuse bărbatul potrivindu-şi cascheta semn că vrea să facă o verificare afară. Pe peron, jandarmi şi politişti dădeau din mână în mână, peste liniile de tren baxuri cu apă şi pachete mari cu sandwichuri şi fructe. Toate aşezate de-a lungul peronului, ca nişte borne kilometrice, în dreptul fiecărui vagon ce avea să sosească. După vreun ceas apare garnitura de la Iaşi. "Cei peste 1000 de azeri vor fi preluaţi de aici şi duşi pe direcţia Bucureşti, de unde vor lua avionul spre Baku", a spus prefectul Bogdan Cojocaru.

Bornele cu ajutoare sunt urcate imediat în trenul sosit şi o echipă complexă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean îţi face apariţia. O parte dintre ei vor urca în tren şi îi vor însoţi pe refugiaţi până în Capitală. O parte au venit să asigure asistenţa medicală pentru cei care au nevoie. “În grup, există şi două femei însărcinate, cu sarcină avansată. Dacă vor dori, le vom asigura asistenţa medicală necesară aici, la Iaşi", a mai spus Bogdan Cojocaru.

Ora 16. Cursa Kiev-Cristeşti a ajuns în gară. Instantaneu, uşile vagoanelor s-au deschis şi un lung şir de oameni a inundat peronul. Parcă nu se mai termina. Feţe întunecate, obosite dar cu o scânteie în ochi. Sunt departe de iad şi sunt în siguranţă. Unii bărbaţi cărau pe umeri agoniseala de ani, înghesuită în sacoşe uriaşe de rafie, peste liniile de tren.

Femeile, cele mai în vârstă, multe îmbrăcate după regulile musulmane, îşi târau nepoţii ca să prindă un loc în trenul de Bucureşti. “Am ajuns aici împreună cu fraţii mei şi mama mea. Ce am lăsat în urmă este groază. Oamenii se adăpostessc în staţii de metro sau în subsoluri. Noi nu am putut. Am stat aşa, în casă din cauză că mama este bolnavă, dar am avut noroc. Eu sunt studentă în anul 6 la medicină în Kiev. De acolo am plecat, din acel infern", a spus o tânără. Pe peron, familii întregi de azeri. Mulţi dintre cei bătrâni, deşi sunt de ani în Ucraina, nu ştiu nici rusă, nici engleză. Vacarmul, bombele, măcelul din Ucraina, din Kiev i se citea în priviri în timp ce repeta aproape aceleaşi cuvinte: rusan bombatu. “Erau bombe peste tot şi atunci se ascundeau pe unde puteau", a încercat să explice translatorul de rusă. Mulţi dintre azeri erau la muncă în Ucraina când a venit războiul.

"La cărat legume, fructe. La cărat" , a spus un bărbat. S-au dus acolo ca să le fie mai bine, dar binele le-a fost spulberat. “Suntem refugiaţi, suntem din Harkov, unde este jale. Se oamoară oameni acolo. Putin nu a procedat corect, să ucidă atâţia oameni. Ucrainenii sunt un popor paşnic, prietenos, dar ruşii nu le dau pace să trăiască. În Harkov, acum se moare de foame, chiar copiii mor de foame. De aceea şi de bombe am plecat, să ne apărăm copiii", a mai spus bărbatul. Un pic mai departe de el, un grup compact, doi bărbaţi şi două femei cu câte un copil mic în braţe în jurul unui troler mare galben vorbind în continuu la telefon. 

Declarația prefectului:

“A fost greu, a fost greu pentru că avem copil mic şi a trebuit ca atât în Moldova cât şi aici să stăm trei ore în vamă. Ne scuzaţi", a spus unul dintre bărbaţi. “Sunt azeri, dar au cunoştinţe în Iaşi şi rămân aici", a explicat translatorul. Un poliţist s-a apropiat de bărbat, oferintu-i variante. “Putem să vă chemăm un taxi sau puteţi merge cu autobuzele noastre". Grupul cu trolerul galben s-a strecurat apoi printre sacoşele de rafie înşirate pe peron. Colegii de drum s-au înghesuit apoi ca sardinele în vagoane, dar fericiţi pentru că plecau cu toţii acasă.