12 milioane de euro pentru proiectul tehnic

A8: Tronsonul Ungheni – Tg.Neamț ar fi gata pe hârtie în anul 2023. Mâine, marș cu 500 de mașini

vineri, 09 aprilie 2021, 02:02
5 MIN
 A8: Tronsonul Ungheni – Tg.Neamț ar fi gata pe hârtie în anul 2023. Mâine, marș cu 500 de mașini

A fost semnat contractul cu proiectantul, care are termen de 25 de luni pentru execuţie. Traseul are şapte noduri rutiere: Ungheni, Popricani, Leţcani, Târgu Frumos, Stolniceni – Prăjescu, Moţca şi Târgu Neamţ.

Proiectul tehnic pentru autostrada Iaşului va fi gata în mai 2023. Acesta este termenul de execuţie pentru documentaţia aferentă tronsonului Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, în urma semnării, în cursul zilei de ieri, a contractului de proiectare. Firma Consitrans, una dintre companiile care are numeroase contracte similare cu autorităţile centrale, va încasa aproape 60 milioane lei, fără TVA. Aceeaşi firmă are în lucru şi alte studii relevante pentru Iaşi, fiind proiectant pe două tronsoane din autostrada A7 (Ploieşti – Buzău şi Buzău – Focşani). "Am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos şi Leţcani", a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta este unul dintre sectoarele în cazul căruia societatea civilă a solicitat includerea spre finanţare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Nemulţumiţi de modul în care este gestionată problema autostrăzilor din Moldova, două asociaţii au iniţiat un marş auto de protest care va avea loc mâine, la ora 12.00, la Cristeşti. Estimările acestora sunt că la manifestaţie vor participa circa 500 de maşini care vor veni în coloană din mai multe judeţe ale zonei de nord-est a ţării.

Care sunt etapele proiectării autostrăzii Iaşului

Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni are o lungime de 100 km. Traseul actual este prevăzut pe partea nordică a municipiului Iaşi, continuă paralel cu drumul european, iar de la Târgu Frumos se înscrie pe o rută ce tranzitează comunele Heleşteni, Stolniceni Prăjescu şi Moţca până la limita judeţului. Traseul are şapte noduri rutiere: Ungheni, Popricani (DN 24), Leţcani (legătură cu DN 28), Târgu Frumos, Stolniceni – Prăjescu (legătură cu DJ 208 spre Paşcani), Moţca (DN 2) şi Târgu Neamţ. O problemă importantă care poate fi rezolvată de către acest tronson, în afara de continuarea drumului rapid cu sectorul montan spre Transilvania, este faptul că ar funcţiona ca o centură ocolitoare pentru Iaşi, Podu Iloaiei şi Târgu Frumos. De asemenea, acest sector asigură legătura Iaşului cu autostrada A7 (Ploieşti – Paşcani). De precizat că acest traseu poate suferi modificări: în primele 12 luni ale contractului de proiectare va fi revizuit şi completat studiul de fezabilitate care datează de mai bine de 10 ani, respectiv documentaţia în care este trasat traseul menţionat mai sus. După finalizarea studiului de fezabilitate, în următoarele 12 luni vor fi întocmite proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (6 luni) şi proiectul tehnic de execuţie (6 luni).

Citește și: Autostrada „Unirii” A8: Cum arată traseul stabilit de la Târgu Mureș la Târgu Neamț și pe unde trec tronsoanele care ar putea fi scoase la licitație în 2021

Ultima etapă vizează asigurarea asistenţei tehnice pentru realizarea cererii de finanţare şi, în acelaşi timp, pentru contractarea execuţiei lucrărilor (1 lună). Astfel, în 25 luni, respectiv până în mai 2023, toate documentaţiile tehnice trebuie predate de proiectant. "Odată cu semnarea acestui contract, putem declara că toată autostrada A8 se află în proiectare conturându-se premisele şi intenţiile concrete de a se construi acest proiect", a declarat Adrian Covăsnianu, secretar de stat în cadrul MT.

Celălalt tronson (Tg. Neamţ – Tg. Mureş) este într-o etapă avansată de proiectare, dar nu este clar în ce măsură proiectantul (o sucursală a firmei spaniole Acciona) va respecta termenul de execuţie (iulie 2021), în condiţiile în care există informaţii că graficul asumat este într-o întârziere majoră. În ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor de construire a autostrăzii A8, la acest moment nu este stabilită o sursă clară: autorităţile centrale vorbesc despre PNRR, Programul Operaţional Transporturi (POT) 2021 – 2027 sau împrumuturi, dar nicio sursă nu este "bătută în cuie".

Activiştii solicită finanţări prin intermediul PNRR

Problemele în întocmirea documentaţiilor tehnice şi lipsa unei finanţări certe au provocat un nou protest al activiştilor care militează pentru construirea de autostrăzi: Asociaţia "Împreună pentru A8" şi Mişcarea pentru Dezvoltare Moldovei organizează un marş auto în prima jumătate a zilei de mâine cu o participare estimată de circa 500 de maşini din mai multe judeţe. Punctul de joncţiune este la Cristeşti, în jurul orei 12.00. Potrivit organizatorilor, sunt aşteptate coloane de maşini din Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Botoşani, Roman şi Vaslui. "Există în acest moment numeroase pericole care ar putea bloca construirea autostrăzilor A7 (Ploieşti-Paşcani) şi A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş), piedici care au ca bază atât nefinanţarea acestor obiective de infrastructură rutieră de mare importanţă, cât şi proasta gestionare a contractelor de realizare a studiilor de fezabilitate aflate acum în derulare. Totodată, pentru nordul regiunii este esenţial ca autostrada A7 să includă şi tronsonul Paşcani – Suceava – Siret. Lipsa unei finanţări predictibile, clare şi cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor", se arată într-un comunicat comun al celor două asociaţii.

CITEȘTE și: Mai bine de 3 ani pentru proiectarea A8 de la Târgu Neamț la Ungheni. Vor fi două trasee

În acelaşi timp, organizaţiile au acuzat un mod defectuos în care se desfăşoară în prezent lucrările de foraj pe sectorul montan al autostrăzii A8. "Presiunea publică trebuie să continue până la finalizarea acestor lucrări, ce vor deveni noile magistrale ale dezvoltării zonei", se mai arată în comunicat. 

Comentarii