Alegeri americane (I)

Peste două săptămâni, pe 3 noiembrie, sunt programate în Statele Unite alegeri prezidenţiale. În fapt sunt alegeri mai complexe pentru că în paralel au loc şi unele pentru o parte din Senat, Camera Reprezentanţilor şi poziţii de guvernatori, toate foarte importante, la rândul lor. Mulţi consideră că e vorba de probabil cele mai importante alegeri din ultimele decenii. Şi nu e o exagerare, având în vedere momentul în care ne aflăm. În plină competiţie geopolitică sino-americană, când o decuplare transatlantică numai poate fi deloc exclusă, cu o lume occidentală, oricum afectată grav de pandemie, într-un declin accelerat sub impactul unor convulsii interne greu de imaginat până de curând. Iar în ceea ce ne priveşte certitudinile liniştitoare pe care ne bazam prin apartenenţa la UE şi NATO sunt tot mai serios puse sub semnul întrebării.

Din punct de vedere formal confruntarea va avea loc între Joe Biden, candidatul Partidului Democrat, şi preşedintele în funcţie, Donald Trump, împotriva căruia s-au raliat nu doar democraţii, ci şi marea majoritate a mass media, Twitter-ul şi Facebook-ul care blochează sau etichetează frecvent postările preşedintelui în timp ce le blochează pe cele care l-ar putea deranja pe Joe Biden (aşa cum s-a întâmplat chiar săptămâna trecută), structuri sindicale, o parte din birocraţia de la Washington şi chiar un segment din establishment-ul conservator. Însă în fapt miza în joc este cu mult mai substanţială. Curentul radical progresist, „Justice Democrats“, tot mai influent în Partidul Democrat, care s-a identificat în mare măsură cu revendicări precum de-bugetarea sau chiar desfiinţarea poliţiei exprimate de mişcarea declarat neo-marxistă Black Lives Matter, pune deschis sub semnul întrebării, sub stindardul luptei cu „rasismul sistemic“, aproape toate elementele fundamentale definitorii pentru naţiunea americană, de la Constituţie şi părinţii fondatori la Colegiul Electoral şi componenţa numerică a Curţii Supreme. Tot ei sunt cei care, cu vârf de lance Alexandra Ocasio-Cortez, militează pentru „New Green Deal“, un program radical care are ca obiectiv un model de societate de tip socialistcolectivist. Cu alte cuvinte în America există acum ceva greu de imaginat până de curând: o „stare revoluţionară“ de sorginte neo-marxistă. Ca şi în alte locuri din Occident confruntarea nu mai are loc în logica paradigmei Stânga – Dreapta, ci între curentul progresist, extras din stânga liberală, şi o zonă conservatoare. Între cele două tabere sunt falii majore, aproape imposibil de gestionat aşa cum se întâmpla în trecut când disputele operau în plan economic şi în ceea ce priveşte rolul şi amploarea intervenţiei statului în societate. E vorba de raportarea la globalizare în exterior şi de centrarea pe dispute identitare în interior. În timp ce conservatorii apără valorile tradiţionale, familia tradiţională, preţuiesc naţiunea şi patriotismul, ceilalţi au redefinit întrun mod radical valorile liberale tradiţionale. Genul nu mai este văzut ca un dat biologic, ci ca un construct social, motiv pentru care au fost inventate zeci de „genuri“, libertatea de expresie a fost şi ea redefinită din perspectiva conflictului dintre „opresori“ şi „oprimaţi“, registru în care sunt privite mai toate raporturile din societate.

Este interesant de precizat că acest curent este sprijinit de marile corporaţii americane, inclusiv cele financiare de pe Wall Street, ceea ce desigur poate părea surprinzător. Doar la prima vedere pentru că, pe de o parte, ele sunt interesate să poată continua să opereze pe o piaţă globală, ceea ce intră în conflict cu viziunea opusă, susţinută şi de Trump, care pune în centru statul naţional în dauna instituţiilor şi aranjamentelor internaţionale. De aceea, conducerea corporaţiilor este deranjată de amplificarea tensiunilor geopolitice dintre Beijing şi Washington. Faptul că le sunt afectate interesele pe termen scurt primează în faţa unei viziuni pe termen lung şi a mizei geopolitice. Pe de altă parte, la nivelul corporaţiilor, discursul intern se pliază, aproape neverosimil, pe cerinţele progresiste. Dar din nou, nu este surprinzător. Mai ales în marile corporaţii din zona tehnologică celor din conducerea de vârf le este literalmente frică să se opună grupurilor radicale din rândul angajaţilor, condiţionate ideologic în „laboratoarele academice“ în care ponderea profesorilor cu astfel de convingeri de inspiraţie neo-marxistă este covârşitoare.

Probabil Joe Biden nu agrează un astfel de program radical, însă există dubii legitime că el va putea rezista presiunii grupului care îl promovează în interiorul propriului partid. Iar pericolul este cu atât mai mare dacă democraţii reuşesc să câştige nu doar Casa Albă, ci şi majoritatea în Senat. În afară de asta, în condiţiile clivajului enorm din societatea americană care face ca alegerile şi politica în general să nu mai fie privite ca o competiţie politică, ci ca o bătălie pe viaţă şi pe moarte în care adversarul trebuie pur şi simplu anihilat, există temeri serioase privind maniera în care cele două tabere vor gestiona rezultatul disputei Trump – Biden. Mai ales că din cauza numărului mare de voturi prin corespondenţă din acest an este foarte posibil ca să poată fi anunţat, ca de obicei, câştigătorul chiar în noaptea din 3 spre 4 noiembrie.

Donald Trump a fost în general prezentat caricatural în mass media românească, ceea ce nu este surprinzător pentru că în general preia informaţiile din New York Times, CNN sau Washington Post care în domeniul politicii interne au părăsit jurnalismul în favoarea unui activism pe faţă pro-democrat. Însă jumătate din America, inclusiv cei care nu îl agrează neapărat ca om, se agaţă de el speriată că aceste acest curent progresist radical, tot mai vocal, tot mai agresiv, a cărui influenţă în Partidul Democrat a devenit tot mai importantă, va transforma ţara şi societatea din temelii. Din cauza acestei adânci falii politice şi ideologice, probabil una fără precedent de la Războiul Civil, există temeri justificate că după alegeri departe de a se calma tensiunile interne vor creşte şi mai mult în intensitate. Or, o Americă dezarticulată internă va trimite reverberaţii negative asupra întregii lumi ocidentale.