Anchetă ruşinoasă, la Hârlau: Acuzat de viol pentru că a purtat haine închise la culoare

marți, 20 noiembrie 2018, 02:49
3 MIN
 Anchetă ruşinoasă, la Hârlau: Acuzat de viol pentru că a purtat haine închise la culoare

Chiar dacă nici măcar victima nu l-a indicat autor al faptei, un tânăr din satul Cârjoaia a fost trimis în judecată pentru tentativă la viol şi violare de domiciliu.  Bărbatul a fost inculpat pentru că purta haine închise la culoare la momentul faptei, procurorii considerând că asta e suficient pentru a-l trimite după gratii.

Dosar încâlcit tranşat zilele trecute de Curtea de Apel Iaşi. Un bărbat de 38 de ani a fost achitat definitiv de judecători după şapte ani de anchetă şi proces în care a fost inculpat pentru tentativă la viol şi violare de domiciliu.

Ioan Anechiţei a ajuns în faţa justiţei fiind acuzat că, pe 8 noiembrie 2011, în jurul orei 21.00, ar fi intrat în casa unei femei de 81 de ani, pe care ar fi încercat să o violeze.

După ce au audiat mai mulţi martori şi au analizat probele prezentate de Parchet, jude­cătorii de la Hârlău în primă fază, şi cei de la Iaşi, în apel, au decis că nu sunt probe care să îl incrimineze pe Ane­chiţei. Acesta va putea, astfel, să ceară daune morale de la stat pentru perioada în care a fost inculpat.

Probatoriu construit în baza hainelor

„Instanţa stabileşte că, într-ade­văr, aceste fapte repropabile s-au petrecut, dar pe de altă parte, probele administrate în prezentul dosar nu duc la concluzia certă că inculpatul din prezentul dosar s-ar face vinovat de aceste fapte. Or, în lipsa vreunei probe directe sau indirecte împotriva inculpatului, instanţa va da eficienţă principiului in dubio pro reo, în sensul că îndoiala profită întotdeauna făptuitorului“, au stabilit judecătorii, potrivit motivării primei instanţe.

În acelaşi document se mai arată că niciun martor audiat la proces nu a putut confirma că Anechiţei este vinovat. Nici măcar victima nu l-a indicat pe Anechiţei ca fiind autorul faptei, însă Parchetul a continuat cu acuzarea, desfiinţată integral de judecători.

„Prezumţia care transpare din conţi­nu­tul rechizitoriului şi al materialului de urmărire penală – în sensul că inculpatul a fost persoana care a săvârşit faptele întrucât avea o haină închisă la culoare, adidaşi albi în picioare şi o şapcă albă pe cap – nu poate să funcţioneze în acest caz întrucât acestea nu reprezintă elemente de identificare certe şi sigure, care să poată duce fără niciun dubiu la o condamnare penală. De altfel, există şi mici inadvertenţe în acest caz, întrucât persoana vătămată a făcut specificaţii cum că agresorul purta o şapcă albă pe cap, în timp ce martorii C.P. şi A.M.M. – audiaţi în timpul urmăririi penale – nu au făcut referiri decât la papucii sport de culoare albă, şi nu la şapca de pe cap“, se arată în motivare.

Halucinant este şi un alt motiv invocat de Parchet, în construcţia acuzării: Anechiţei a plecat la muncă din satul său, la Timişoara, a doua zi după presupusa faptă. De altfel, au mai arătat judecătorii, orice dubiu din materialul probator a fost interpretat de procurorul de caz împotriva inculpatului, şi nu în favoarea acestuia, aşa cum prevede legea.

Comentarii