Astăzi încep probele scrise la bacalaureat: la Iaşi vor fi 5.305 candidaţi în 18 centre de examinare

luni, 26 iunie 2023, 01:50
3 MIN
 Astăzi încep probele scrise la bacalaureat: la Iaşi vor fi 5.305 candidaţi în 18 centre de examinare

După un final de an presărat cu incertitudini şi cu risc de decalare a datelor, astăzi, luni, 26 iunie, încep probele scrise ale examenului de bacalaureat. La Iaşi, pentru prima sesiune s-au înscris 5.305 candidaţi, 4.811 din seria curentă şi 494 din seriile anilor anterior, conform cifrelor furnizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ). 

Există 18 centre de examinare în care vor fi date probele, astăzi cea la limba şi literatura română. 14 dintre acestea sunt în municipiul Iaşi, iar patru în afara acestuia: două în Paşcani, una în Hârlău şi una în Târgu-Frumos.

„Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestui examen în şcolile ieşene, vor participa în comisiile specifice aproximativ 1.500 de cadre didactice. Absolvenţii claselor a XIII-a şi a XIII-a vor susţine prima probă, la limba şi literatura română, pe 26 iunie. Pe 27 iunie este programată proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 28 iunie să se desfăşoare proba la alegere a profilului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Joi, 29 iunie, un grup de 37 de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi 11 de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” vor susţine proba scrisă la disciplina non lingvistică (DNL), studiată în limba franceză, din cadrul bacalaureatului pentru secţiile bilingve francofone.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 3 iulie, până la ora 12.00, iar a celor finale pe 7 iulie. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

„Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a examenului de Bacalaureat. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen”, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi.

În sălile de examen se intră fără ghiozdan, rucsac, sacoşe sau poşete, cât şi fără obiecte specifice precum manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc. Nu este permis accesul nici cu mijloace de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare, fie că e vorba de telefoane mobile sau de stickuri de memorie.

Promovarea examenului de bacalaureat se face după susţinerea / recunoaşterea sau echivalarea probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, după susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei minime de 5 la fiecare dintre ele, cât şi a mediei 6 în total, la probele scrise. 

Comentarii