Atenţie la contractele cu dezvoltatorii: o familie a pierdut 15.000 de euro daţi avans pentru o casă

marți, 09 mai 2023, 01:50
3 MIN
 Atenţie la contractele cu dezvoltatorii: o familie a pierdut 15.000 de euro daţi avans pentru o casă

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi un calcul greşit au făcut ca doi ieşeni să piardă 15.000 de euro. Banii fuseseră plătiţi ca avans pentru o tranzacţie care nu s-a mai finalizat. Au încercat să recupereze suma în instanţă, fără însă a reuşi la Tribunal.

Constantin şi Ana Maria S. s-au adresat instanţei, cerând rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în mai 2018 cu SC Sitera Development SRL. Societatea începuse dezvoltarea complexului „Cubic Village” din Valea Lupului, iar cei doi voiau să cumpere o casă de 112 mp. Preţul stabilit a fost de 80.000 euro, din care 15.000 euro au fost plătiţi pe loc, ca avans. Diferenţa urma să fie achitată printr-un credit ipotecar. Afacerea nu a ajuns însă să se mai perfecteze.

Cei doi soţi lucrau în Marea Britanie şi, în contextul Brexit-ului, banca a refuzat să le mai acorde creditul. După noi discuţii cu reprezentanţii Sitera Development SRL, soţii S. au convenit să cumpere un alt imobil din acelaşi complex, contra sumei de 85.000 de euro. Urmau să completeze avansul cu încă 10.000 de euro, iar diferenţa, în rate lunare de 1.365 euro. În plângerea adresată instanţei, soţii S. au afirmat că societatea nu şi-a respectat termenul de finalizare a casei, ci a vândut-o altei persoane, refuzând însă să restituie avansul.

Lucrurile nu s-au văzut însă la fel şi din partea dezvoltatorului. În întâmpinarea depusă la dosar, reprezentanţii firmei au afirmat că soţii S. nu-şi îndepliniseră obligaţia asumată de a completa avansul cu încă 10.000 de euro. Ulterior, renunţaseră la cumpărarea casei din „Cubic Village”, precizând că urmau să mai aibă un copil şi nu-şi mai permiteau achiziţia. Tranzacţia nu se mai realizase, dar nu din vina firmei, ci a cumpărătorilor. Casa fusese vândută altor clienţi, în cele din urmă, dar la trei luni după ce soţii S. comunicaseră societăţii că renunţă la cumpărarea ei.

Din actele depuse la dosar, magistraţii Tribunalului au constatat că ambele părţi aveau parţial dreptate în cele afirmate. Într-adevăr, dezvoltatorul întârziase finalizarea lucrărilor. Această întârziere fusese însă de doar 40 de zile şi nu influenţase decizia soţilor S. de a renunţa la cumpărarea casei. În email-ul trimis firmei la acea dată, menţionau alte motive, personale, nu şi întârzierea lucrărilor. „Contractul a încetat ca urmare a răzgândirii reclamanţilor, care au solicitat contractantului, respectiv societăţii pârâte, să fie de acord cu încetarea contractului din motive independente de culpa acesteia din urmă, mai precis din motive care privesc dreptul lor de opţiune.

Cu alte cuvinte, reclamanţii s-au răzgândit şi au solicitat societăţii pârâte încetarea contractului pentru această cauză”, au consemnat judecătorii. Contractul încheiat între soţii S. şi SC Sitera Development SRL menţiona posibilitatea restituirii avansului, dar numai în situaţii determinate de culpa societăţii. Or, nicio astfel de culpă nu a putut fi stabilită de judecători. Aceştia au decis repingerea plângerii depuse de cei doi soţi. Sentinţa a fost contestată de aceştia, Curtea de Apel urmând să decidă soarta avansului plătit. 

Comentarii