VIDEO&FOTO: Călcat pe rând de trei maşini la Metro. Doi şoferi nu-l văzuseră jos

joi, 03 septembrie 2015, 02:00
3 MIN

Accident cumplit aseară la Metro, unde un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost lovit pe trecerea de pietoni şi apoi strivit de trei autoturisme.

Prima maşină, un Volks­wa­gen, l-a acroşat, apoi celelalte două care ve­neau din urmă, un Peugeot şi o Dacie, au tre­cut peste el şi l-au călcat la propriu. Cul­mea, celelalte două autoturisme care l-au strivit pe bărbat ar fi depăşit autoutilitara oprită pe mijlocul drumului, pe contrasens, poliţiş­tii urmând să stabilească cu certitudine acest fapt.

De asemenea, politiştii de la Rutieră au trebuit să facă cercetări minuţioase la locul faptei ca să îşi dea seama că şoferul maşinii Volkswagen încearcă să-i direc­ţio­neze pe o pistă falsă pe poliţişti, minţindu-i că o altă maşină a lovit iniţial pietonul, şi care apoi ar fi dispărut.

Accidentul a avut loc în jurul orei 21.30, când pietonul, un bărbat din comuna Gropniţa, Vasile Duminică, în vârstă de 53 de ani, s-a angajat în trecere pe zebra din faţa reprezentanţei Golden Platin, spre Metro. Acesta avea o sticlă de vin în mână. Când a ajuns la axul şoselei, el a fost acroşat de o autoutilitară Volks­wa­gen care circula dinspre Leţcani către Iaşi. Din primele cercetări făcute de poliţiştii de la Rutieră, şoferul ar fi observat tardiv pietonul şi a frânat numai după ce l-ar fi izbit.

Imediat, o autoutilitară Peugeot care circula în spatele primei maşini, a depăşit primul autoturism oprit pe mijlocul drumului şi a trecut chiar peste corpul pieto­nu­lui căzut la pământ. De asemena, peste bărbatul căzut a mai trecut şi o Dacie Ber­lină. Trei echipaje de la ambulanţă şi SMURD au sosit la faţa locului şi l-au resuscitat pe bărbat aproape o oră.

Culmea, la sosirea po­liţiştilor, şoferul maşinii Volkswagen, un bărbat din Târgu Mureş, şi care a acroşat primul bărbatul pe trecerea de pietoni a spus poliţiştilor că o altă maşină care se afla în faţă a lovit pietonul, iar el a oprit doar pentru că a observat pietonul căzut. „Vă jur că nu eu am lovit pe bărbat, altcineva din faţa mea a făcut-o. Am oprit doar să văd ce s-a întâmplat“, a spus acesta po­liţiştilor. La o examinare mai atentă a po­li­ţiştilor, aceştia au găsit urme de impact în partea din faţă a maşinii Volkswagen. De ase­menea, relevante au fost pentru po­li­ţişti şi urmele de frânare ale VW, aflate chiar pe trecere. Cei trei şoferi au fost tes­taţi cu al­cooltestul, iar rezultatele au ieşit negative.
 

Comentarii