Bărbatul care a primit un nou ficat se simte bine. Al nouălea transplant făcut la Iaşi

marți, 09 octombrie 2018, 01:56
2 MIN
 Bărbatul care a primit un nou ficat se simte bine. Al nouălea transplant făcut la Iaşi

Bărbatul care a primit săptămâna trecută un ficat se simte bine, spun medicii, iar organismul dă semne îm­bucurătoare după intervenţie. Este vorba de un bărbat de aproximativ 50 de ani, care nu se afla de mult pe listele de aşteptare, astfel că nu a fost nevoit să stea multă vreme până la primirea noului organ.

„Evoluţia pa­cientului este favorabilă deocamdată. Nu se afla de mult pe lista de aşteptare pentru transplantul hepatic, pentru că, fiind acreditaţi abia de doi ani, din 2016, listele noastre nici nu sunt atât de mari în ceea ce priveşte acest tip de transplant“, a precizat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului Regional de Trans­plant Iaşi.

Prelevarea ficatului, dar şi a rinichilor şi corneelor, a avut loc la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, iar donatorul a fost un bărbat în vârstă de 49 care a suferit un accident vascular cerebral. La Iaşi au ajuns un rinichi, ficatul şi corneele. Rinichiul a fost deja transplantat unui bărbat de 42 de ani, din Botoşani, la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“.

Conform Regis­trului Naţional al Agenţiei Naţionale de Transplant, la Iaşi s-au realizat până acum 9 transplanturi de ficat, iar pe lista de aşteptare se află 14 persoane. Din nefericire, 7 persoane au decedat fie în timp ce aşteptau un organ, fie după realizarea intervenţiei chirurgicale.

Comentarii