Referendumul pentru revizuirea Constituţiei a înregistrat la Iaşi un record de prezenţă scăzută la urne. În medie, în fiecare secţie din judeţ s-au prezentat 217 alegători pe parcursul a 28 ore de vot. Iaşul a bifat şi două recorduri la nivel naţional: o secţie a avut cel mai mare număr de votanţi pe liste suplimentare, iar, la polul opus, o altă secţie a avut prezenţă zero pe listele permanente.
La urne s-au prezentat 160.043 de alegători în cele 736 de secţii amenajate pe raza judeţului. Numărul este sensibil mai mare decât cel înregistrat la europarlamentarele din 2009 (149.705 persoane), dar, procentual, raportând la numărul total de alegători, prezenţa la referendumul din weekend a constituit minimul istoric din ultimii 30 de ani: 20,85%. În 2009, procentul a fost de 22,3%. Totuşi, după numărul de votanţi, Iaşul se află pe locul 3 în ţară după Bucureşti (281.977 votanţi) şi Suceava (184.459 votanţi), dar pe locul 21 ca procent.
Grupuri de pelerini au asaltat o secţie din centrul Iaşului
La secţia 30 de la Şcoala „Gh. Asachi“, de pe pietonalul Ştefan cel Mare, a fost înregistrat cel mai mare număr de votanţi pe liste suplimentare din ţară: 1.013 persoane. Grupurile de pelerini care au asaltat secţia, uneori chiar însoţite de preoţi, au devansat numărul de turişti înregistraţi la vot în staţiuni precum Băile Felix, Băile Olăneşti, Băile Herculane sau Mănăstria Sihăstria.
La secţia 30 a fost şi un incident în cursul zilei de ieri, unul dintre puţinele înregistrate: o măicuţă a vorbit la telefon timp de 6 minute în cabina de vot (martori spun că întreba modul în care să voteze) şi nu a ascultat de preşedintele biroului în momentul în care acesta i-a cerut să părăsească locul, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia jandarmilor.
La secţia 30 a fost şi cea mai mare prezenţă din judeţ, de 109%, procentul fiind influenţat decisiv de votanţii de pe listele suplimentare: 86% dintre voturi au venit de la aceştia. Tot în această secţie s-a prezentat şi cel mai mare număr de alegători (1.177 persoane), din acest punct de vedere secţia fiind pe locul trei în ţară.
Prezenţă mare la vot, la Iaşi, a mai fost la Şcoala „Mihail Codreanu“ (81%) şi Colegiul „Costache Negruzzi“ (78%), votul de la aceste secţii fiind influenţat de urnele mobile. La polul opus, se află secţia 541 din comuna Moşna. În acest caz, niciun alegător de pe lista permanentă nu s-a prezentat la vot, situaţie în care s-au mai aflat doar alte patru secţii din ţară. În schimb, toate secţiile au avut votanţi pe liste suplimentare, la Moşna fiind doar 20 de persoane.
De menţionat şi apetitul deţinuţilor din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi pentru referendum: Direcţia Locală a Evidenţei Persoanelor a eliberat 203 acte de identitate celor aflaţi în arest, în condiţiile în care acum se află în Penitenciar circa 600 de persoane.
Mai mulţi votanţi în comune decât în oraşe
În cea mai mare parte a votului din weekend, orăşenii au ieşit într-un număr mai mare decât localnicii din comune, dar situaţia s-a schimbat în a doua parte a zilei de ieri. În final, prezenţa în mediul rural a fost de 22,3% (86.190 votanţi), iar în urban a fost de 19,3% (73.853 votanţi). În total, 160.043 votanţi, cu aproximativ 70.000 de persoane mai puţin decât numărul necesar ca Iaşul să treacă de pragul de 30%. În municipiul Iaşi, au ieşit la vot 58.625 de persoane, respectiv 18,6% din totalul votanţilor.
În ceea ce priveşte posibile nereguli, referendumul pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat fără incidente majore pe tot parcursul celor două zile. În general, sesizările primite la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) au vizat îndepărtarea unor materiale de propagandă amplasate în apropierea secţiilor de votare. Observatorii independenţi care au asistat la procesul de votare spun că nu fost „cine ştie ce peripeţii“ în secţii, dar au subliniat că unii preşedinţi au arătat o reticenţă în a le permite accesul. „Sigilarea urnelor este prost realizată cu scotch şi hârtie, preşedinţii şi membrii birourilor secţiilor de votare nu sunt foarte bine instruiţi“, a arătat Alexandrina Dinga, de la Asociaţia „Civica“, ea activând ca observator independent în perioada referendumului.
VEDEȚI ȘI:
De ce a fost boicotat referendumul la Iaşi? Nedumerire, neîncredere
Publicitate și alte recomandări video