anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

Clădirea BNR Iași va avea sistem de iluminat arhitectural

GALERIE
bnr iasi, iluminat, arhitectural
  • bnr iasi, iluminat, arhitectural
- +

Banca Naţională Română (BNR) va cheltui peste jumătate de milion de lei pentru realizarea unui sistem de iluminat arhitectural la sediul din Iaşi. În acest sens, BNR a semnat un contract cu Elba Com SRL. 

Firma timişoreană este şi compania care a realizat proiectul tehnic. Potrivit documentaţiei de atribuire a contractului, sistemul de iluminat va cuprinde atât clădirea, cât şi curtea interioară. „Scopul este de a pune în valoare o clădire de patrimoniu”, se precizează în document. Actuala clădire a fost construită după cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care fostul sediu, realizat în 1880, a fost distrus în urma bombardamentelor. „În Iaşi funcţiona una dintre primele sucursale ale BNR, înfiinţată încă din anul 1880.

În timpul Primului Război Mondial aici a funcţionat sediul central al băncii şi a fost adăpostit, înainte de evacuarea sa la Moscova, întregul tezaur al instituţiei. În urma operaţiunilor militare de pe frontul din Moldova din vara anului 1944, sediul sucursalei Iaşi a fost distrus în totalitate. În ideea remedierii acestei stări de fapt, Dudescu (Radu Dudescu, arhitect, n.r.) a început, în primăvara anului 1946, să proiecteze (...) un nou sediu pentru sucursala din Iaşi”, este un scurt istoric al clădirii invocat într-un memoriu de specialitate aferent licitaţiei. BNR spune că sediul de la Iaşi este „una dintre cele mai funcţionale şi frumoase clădiri din reţeaua teritorială” a băncii naţionale.

Reprezentanţii BNR spun că decizia de a asigura un sistem de iluminat în curtea interioară are la bază şi ideea de a creşte gradul de securitate. Intenţia de a asigura un iluminat exterior la sediul BNR datează de câţiva ani, în condiţiile în care autorizaţia de construire este emisă încă din vara anului 2020. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.