Cum au ajuns hoţii să ne râdă în nas la toţi? Poliţiştii sunt exasperaţi: le scapă toţi tâlharii!

marți, 13 noiembrie 2018, 02:50
6 MIN
 Cum au ajuns hoţii să ne râdă în nas la toţi? Poliţiştii sunt exasperaţi: le scapă toţi tâlharii!

Cum scapă hoţii şi interlopii de închisoare, apoi le râd în faţă autorităţilor? Simplu: se împacă cu victimele. Poliţiştii ieşeni sunt exasperaţi: hoţii conving victimele să îşi retragă plangerile ori să îşi schimbe declaraţiile, şi toată munca lor, adesea uriaşă, toate cheltuielile făcute din bani publici ducându-se pe apa sâmbetei. 

Una dintre cele mai revoltătoare situaţii: toţi cei 32 de arestaţi pentru furt din buzunare anul acesta la Iaşi au reuşit să se împace cu victimele. Un alt caz: al fiului lui Cosmos şi gaşca lui, care l-au snopit în bătaie pe un necunoscut ce stăteau la rând la schimb valutar, în mall, şi care i-a apostrofat că s-au băgat în faţă: victima a fost „convinsă” să-şi retragă plângerea, iar Cosmos a ieşit fluierând de după gratii, rânjind poliţiştilor. De asemenea, celebra banda de ţigani Nunucă din Moţca, „specializată” pe furturile de bani de la pensionarii de la ţară, a reuşit să convingă zeci de victime să-şi retragă plângerile, după ce a achitat prejudiciile. „Este frustrant pentru un politist de carieră să îi râdă în nas un hoţ de buzunare”, ne-a declarat cu amărăciune un poliţist de la Furturi. Mai grav: legal, autorităţile nu pot face nimic, deşi se cheltuiesc sume imense în anchete şi urmăriri. Iată, domnilor parlamentari ai puterii, unde e nevoie de Ordonanţe de Urgenţă pentru schimbat legea!

Poliţiştii de la Furturi din Buzunare din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi spun că au ajuns un fel de „Brigada Diverse“ din celebrul film românesc «B.D. la munte şi la mare». Poliţiştii ieşeni prind în flagrant hoţi cu mâna în buzunarele călătorilor din tramvaie, îi anchetează, îi arestează, apoi, după o periodă de timp, se întâlnesc din nou cu hoţul în tramvai, care le râde în nas. Evident, cu mâna în buzunarul unui alt student. Pentru un poliţist de la structura ieşeană chiar s-a întâmplat acest lucru, şi încă de trei ori. Ca s-a întâmplat? Victima s-a împăcat cu hoţul, şi-a retras plângerea de la poliţie, apoi hoţul a fost eliberat cu cazierul nepătat. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, de la începutul anului au fost prinşi 32 de hoţi, dintre care o parte semnificativă a acestora au şi fost băgaţi după gratii. Rudele acestora au aflat de la instanţă adresele victimelor, apoi şi-au trimis cunoştinţele să le convingă să îşi retragă plângerile sau să îşi schimbe declaraţiile pentru reîncadrarea faptelor. Un exemplu este al unui hoţ în vârstă de 42 de ani care a fost prins în flagrant de trei ori. Rudele acestuia au reuşit să găsească victimele, le-au achitat prejudiciile apoi le-au convins să îşi retragă plângerile. Apoi, hoţul a ieşit iar la „treabă“.

Poliţist de la furturi: „Avem o lege foarte prost gândită“

„Este o lege foarte prost gândită. Eu nu spun să nu îi lase în pace, însă să existe posibilitatea să te împaci cu victima doar o dată. Dar hoţii se împacă în fiecare lună, este un mod de viaţă. Iar, în aceste condiţii, munca noastră nu se vede, nici rezultatele. După ce îi prindem, ne întâlnim iar cu ei, la furat. Este ca un prepetuum mobile. De ce cheltuie statul bani? Atâţia poliţişti plătiţi, ture de noapte, muncă sâmbăta, duminica, investigaţii, folosim mijloace tehnice, ca să ce? Ar trebui ca furtul şi înşelăciunea să fie scoase cu totul din codul penal şi ne ocupăm doar de proxenetism, violuri, că este foarte mult de treabă şi aici. Este frustrant pentru un poliţist care are vocaţie“, ne-a spus un poliţist de la Furturi din Buzunare. 

Un alt caz ruşinos în care rudele agresorilor au căutat victima pentru împăcare este şi cel al clanului de interlopi Cosmos. În urmă cu un an de zile, într-un caz scandalos, fiul lui Cosmos Tănase, Aleodor Tănase, cu Samir Tănase şi Gigel Spiţă, au încercat să intre în faţa unui bărbat care aştepta la rând la o casă valutar din Iulius Mall. Unul dintre cei trei interlopi i-a spus bărbatului că se grăbeşte şi că ar vrea să se dea din faţa lui, însă acesta din urmă a refuzat. Imediat, cei trei interlopi au sărit pe bărbat şi l-au bătut crunt, apoi au fugit. Timp de 30 de zile, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au lucrat la identificarea celor trei, folosind imagini de proastă calitate aflate în interiorul magazinului. Apoi i-au arestat pe cei trei şi i-au băgat în arest. Din arest, cei trei şi-au pus rudele să afle identitatea celui bătut, apoi au mers la el acasă şi au reuşit să-l convingă să îşi schimbe declaraţia. Nu ştim cum a fost convins omul, de frică, ameninţat, cu bani etc., însă el şi-a schimbat declaraţia, iar poliţiştii i-au eliberat pe cei trei interlopi. Aceştia erau arestaţi pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, şi tulburarea ordinii publice, iar după ce victima şi-a „nuanţat“ declaraţia, cei trei sunt cercetaţi numai pentru tulburarea ordinii publice. „Nu este prima oară, nu avem ce face, există această posibilitate de împăcare, iar agresorul iese din arest cu cazierul curat“, ne-a spus un poliţist de la Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi.

Un alt caz, la fel de revoltător: reţeaua romilor lui Nunucă

Încă un caz de acest gen se află încă în derulare. Celebra bandă de escroci a fraţilor Nunucă din Moţca se află în fierbere de câteva luni de zile, de când au fost ridicaţi şi băgaţi în arest. Aceştia au reuşit să fure 44.000 de euro şi 100.000 de lei de la doi pensionari din satul Şcheia, după ce au bătut la poarta lor întrebându-i dacă au fructe sau vin de vânzare. În timp ce doi dintre romi îi ţineau de vorbă pe cei doi pensionar la poartă, Nunucă a intrat prin spate în casă şi a răscolit, reuşind să găsească 44.000 de euro şi 100.000 lei.

Apoi a sărit gardul în drum, însă a fost observat de către proprietari, care s-au dus către el să îl prindă. „Norocul“ poliţiştilor a fost că liderul escrocilor, Ovidiul Nunucă, a lovit pe unul dintre soţi care alerga după el să îl prindă pentru a recupera banii, iar acesta este cercetat şi pentru infracţiunea de tâlhărie, pentru care nu se poate împăca cu victima, potrivit Codului Penal. Culmea, rudele lui Nunucă au fost la Scheia şi au încercat să-i convingă pe cei doi pensionari să îşi schimbe declaraţiile pentru ca justiţia să le schimbe încadrarea faptelor, pentru a primi închisoare cu suspendare. Aceştia au refuzat. „Imediat ce a fost prinsă gaşca lui Nunucă, au început să curgă dosare de peste tot. Din Vaslui, Argeş, Brăila, Neamţ, Botoşani. De atunci, rudele acestora au colindat în aceste judeţe şi au convins multe victime să îşi retragă plângerile. Şi au reuşit. Culmea, după ce au fost prinşi cei din clanul Nunucă, escrocheriile de acest tip au încetat“, au spus poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi. 

 

 

Comentarii