vineri, 26.02.2021
O comparaţie între sumele cheltuite la sfârşitul anului 2019, respectiv la finele anului trecut, de Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici“, din subordinea Consiliului Judeţean, scoate la iveală atât perioade fără nici măcar un creion adus, dar şi alocări discutabile. Astfel, în primele 9 luni ale anului trecut, nu s-a cumpărat absolut nimic prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). În octombrie s-au făcut câteva achiziţii, dar în ultimele două luni ale anului s-au cheltuit aproximativ 113 mii de lei, atât pe material didactic, cât şi pe reparaţii. Care să fie misterul deschiderii apetitului pentru cheltuieli?
Managerul numit la mijlocul lunii noiembrie, Vlad Baba, ne declara la acea vreme că vrea să schimbe aspectul celor două etaje pe care le ocupă sălile de curs ale şcolii în căminul fostului Liceu Tehnoton. Ceea ce, se pare, s-a şi întâmplat. Dar nu numai atât. Banii cheltuiţi sub noua conducere liberală pentru activitatea şcolară în noiembrie şi decembrie sunt de două ori mai mulţi decât suma alocată în ultimele două luni din 2019. Atunci, pentru materialele necesare activităţilor didactice s-au alocat aproape 60 de mii de lei, potrivit înregistrărilor de pe platforma de achiziţii publice. Dar acestor bani li se adaugă o sumă de 94,8 mii lei, pentru, surpriză: „servicii de contabilitate“.
De ce a fost nevoie de externalizarea acestor servicii, pe care şcoala le-a plătit din bugetul propriu, deşi are prevăzut în statul de funcţii un post de contabil-şef? Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 163/26 iunie 2019, coeficientul de salarizare pentru acest job era, conform Codului muncii, 3,37. Cu alte cuvinte, leafa brută (fără sporuri) pentru această funcţie era la acea vreme 7.919,50 lei. Interesant este că, în decembrie 2020, acest coeficient a fost redus la 2,74, echivalentul a 6.439 lei.
Cum a luat contabila instituţiei serviciul pe firma proprie?
La sfârşitul anului 2019, serviciul contabilitate a fost externalizat. Practic, contractul a fost atribuit prin achiziţie directă, pentru suma de 7.900 de lei/lună, pentru un an, unei firme de contabilitate cu sediul în şoseaua Bucium. Firma Omega Expert Accounting SRL a fost înfiinţată pe 24 mai 2019, în domeniul „Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal“. Administratorul firmei este Diana Geantimir, care deţine şi 90 la sută din patrimoniul societăţii. Celălalt asociat, Ciprian Aporcăriţei, are 10 la sută.
Diana Geantimir, expert contabil şi judiciar, s-a ocupat şi înainte de contabilitatea Şcolii de Arte, venind de la Consiliul Judeţean, unde a lucrat câteva luni în 2018. Mai mult decât atât, ea este şi membră în Consiliul de Administraţie al şcolii - din care mai fac parte directorul instituţiei şi încă cinci angajaţi.
Practic, contabila Şcolii ţine acum contabilitatea instituţiei prin firma proprie, pentru care încasează nu mai puţin de 20.000 de euro pe an. O afacere foarte bună, parafată din informaţiile noastre pentru 7 ani: una cu foarte puţină bătaie de cap, pentru un angajator bugetar ce abia dacă numără 20 de angajaţi.
Ce zice legea
Articolul 91 al Legii administraţiei publice locale (215/2001 republicată) precizează că forul tutelar - în acest caz, Consiliul Judeţean - are atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine şi că asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind educaţia. La CJ nu am găsit pe nimeni care să ne lămurească dacă externalizarea unui asemenea serviciu se poate face doar la dorinţa directorului instituţiei, respectiv al Şcolii Populare de Arte, sau dacă este necesar un document de la administraţia judeţului. În schimb, într-un caz oarecum similar, din Ialomiţa, Prefectura judeţului respectiv subliniază că o asemenea decizie aparţine conducerii şcolii, dacă instituţia are personalitate juridică. Şcoala „Titel Popovici“ se încadrează în această categorie, având şi un consiliu de administraţie. Rămâne de văzut însă dacă speţa de la Ialomiţa se potriveşte situaţiei de la Iaşi.
Directorul, în incapacitate temporară de muncă
Însă acordul pentru contractul încheiat cu firma de contabilitate a fost semnat de directorul de atunci, ne-a declarat Diana Geantimir. „Fiecare manager este responsabil de contractele pe care le întocmeşte“, a adăugat ea, citând din lege.
Potrivit contabilei, care este şi acţionar majoritar la societatea menţionată, diminuarea bugetului şcolii cu cei 94,8 mii lei, echivalentul a aproape 20.000 de euro, a fost decisă de directorul de atunci, Traian Mocanu, cu câteva zile înainte să îi expire mandatul. Însă cunoscutul pictor era grav bolnav. O hotărâre a CJ adoptată în octombrie 2019 (nr. 357) menţionează incapacitatea temporară de muncă: „Perioada prevăzută pentru susţinerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu se prelungeşte până la încetarea incapacităţii temporare de muncă a domnului Traian Mocanu, dar nu mai târziu de 31.12.2019, data la care expiră contractul de management“.
Cunoscutul pictor a încetat din viaţă în martie 2020. Contractul pentru servicii de contabilitate, atribuit pe 18 decembrie 2019, a mers mai departe pe parcursul celor 12 luni prevăzute în oferta de achiziţie. Mai mult, noul director interimar e convins că acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 7 ani cu Omega Expert Accouting SRL. Totuşi, ca să ne poată oferi mai multe detalii, Vlad Baba ne-a cerut să-i trimitem întrebările în scris. Vom reveni cu explicaţiile sale imediat ce le vom primi.
Toţi banii şcolii de trei ori plata contabilului
În solicitarea adresată conducerii Şcolii de Arte, am întrebat cine ţine acum contabilitatea firmei, şi dacă poziţia de contabil-şef prevăzută în organigrama instituţiei este vacantă sau nu. Întrebăm deoarece în toate statele de funcţii aprobate în plenul Consiliului Judeţean, acest post este prevăzut, ca funcţie de conducere, alături de manager, cu al doilea cel mai mare salariu din şcoală. Pe lângă cele două funcţii de conducere, în instituţie mai sunt 21 funcţii de execuţie (profesori, secretară, administrator etc.). Instituţie publică de cultură, având ca profil învăţământul artistic şi de însuşire a meşteşugurilor tradiţionale (prezentare de pe site-ul propriu), şcoala „trăieşte“ din taxa plătită de cei aproximativ 450 de cursanţi de toate zilele: 700 de lei/an, respectiv 300 de mii de lei buget anual. Adică echivalentul a puţin peste 60.000 de euro, venit total, din care, nu se ştie în urma căror calcule de oportunitate, o treime se duce numai pe ţinerea contabilităţii externalizate.
Cuvinte cheie: + Diana Geantimir, Şcoala Titel Popovici, Arte Iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Expoziţie cu documente despre Holocaustul romilor, la Palatul Culturii
VIDEO. Patru copii, aruncați de la etajul 3 de mama lor pentru a-i salva dintr-un incendiu
Spania va administra doar o doză de vaccin persoanelor sub 55 de ani care au avut Covid
Premiera spectacolului "El Tango" se joacă cu casa închisă la Opera din Iași
O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Zăpada afânată i-a salvat viața
Ce spune ministrul Sănătăţii despre introducerea paşapoartelor de vaccinare
Un pilot a raportat o întâlnire cu un OZN: „Seamănă cu un obiect cilindric lung”
Cîţu: Singurii oameni rămaşi în funcţie de 30 de ani sunt liderii de sindicat
”Am părăsit Marea Britanie pentru a scăpa de presa toxică”, spune Prințul Harry
Conferinţa lui Koeman, întreruptă după ce tehnicianului a început să-i curgă sânge din nas
Scenariile de funcționare a şcolilor din Iași pentru săptămâna 01-05 martie 2021
Restricţii de circulaţie: Reîncep lucrările de modernizare a infrastructurii de tramvai Iași – Dancu
România se află pe locul 7 în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, la nivel global
Cristea (Poli Iaşi): Când jucăm cu locul 15 acasă trebuie să ne propunem victoria
Argeş: Pompierii au salvat un ied căzut într-un puţ adânc de 12 metri
Adio Marica în prosop! Instanţa a decis eliminarea filmării cu fostul jucător în ipostaze intime
Agenţia Europeană pentru Medicamente recomandă utilizarea cocktailului de anticorpi Regeneron
Prognoza meteo pentru martie. Temperaturi mai mari decât cele normale
Reclamaţii în lanţ în cazul schimbării furnizorului de energie electrică
Tânăra din Iași dată dispărută a fost găsită de polițiști (UPDATE)
În 14 localități din Iași se schimbă scenariile după care funcționează școlile
VIDEO: Zi specială dedicată câinilor din rasa alabai în Turkmenistan
Reducere substantiala de buget pentru Noua Casa. Doar 6.000 de beneficiari in 2021
Accesul clienților casnici în magazinul E.ON din Iași se va realiza doar cu programare online
Încă un ministru care vrea un “management al urşilor făcut pe termen lung”
Angela Merkel refuză vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca
Informare meteorologică. Vântul va bate cu putere din această noapte până luni
Dan Zaharia: 1 din 20 de ieşeni din zona metropolitană lucrează în IT
BMW a anunțat prețurile pentru primul său hot hatch cu tracțiune față
Cîţu nu susţine introducerea unui paşaport de vaccinare: este prematur
Primele imagini neoficiale cu viitorul Lexus NX, scăpate pe internet
ÎPS Teodosie nu face nici un pas înapoi în privinţa ritualului de botez
Tu ți-ai creat cont de client ApaVital? Poți câștiga un premiu de 200 lei!
Numărul noilor cazuri de coronavirus a ajuns în ultimele 24 de ore la 3.761, iar al deceselor la 66
Meșterii populari se reîntâlnesc în Piața Unirii din Iași pentru a promova Mărțișorul
Ministerul de Finanţe lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru persoanele fizice
S-a ieftinit cu cateva mii de euro. Cat costa cea mai asteptata masina de la Volkswagen
ÎPS Teodosie vrea propria lui moşie. El a depus solicitare de înfiinţare a Mitropoliei Tomisului
Cel mai vechi brand auto are un logo nou. Începutul unei noi ere pentru Peugeot
Cele mai importante lucruri de știut despre laptele de migdale
Pfizer studiază administrarea unei a treia doze de vaccin pentru a proteja împotriva noilor variante
130 de noi cabinete dotate cu vaccinul Pfizer se vor deschide de la 1 martie
Un bărbat şi-a ucis prietenul apoi l-a tranşat şi a aruncat bucăţile într-un râu
Motivul incredibil pentru care un miliardar lucrează ca şofer de Uber
Un Boeing 777 a aterizat de urgenţă la Moscova din cauza unei probleme de motor
Activitatea restaurantelor şi cafenelor din Iaşi va fi iar restrânsă la maxim 30%
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUMituri şi inerţii |
Neculai SEGHEDINCel mai modest dintre pământeni (III) |
Nicolae CREŢU„Deşoşocizarea” AUR |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.