EXCLUSIV – Fotografii spectaculoase făcute petelor solare de cel mai cunoscut vânător de eclipse din ţară. Cum ne pot afecta viaţa de zi cu zi?

Este, de altfel, singurul român care a prins în direct 13 eclipse de Soare. Discul perfect rotund şi galben al Soarelui pare spart, pe alocuri, de găuri negre, de parcă fi un balon înţepat, pe punctul să se dezumfle. Cătălin Beldea explică faptul că petele solare sunt locuri prin care au loc erupţii solare, sunt un fenomen ciclic, dar care nu trebuie să ne îngrijoreze foarte tare.

Chiar dacă o singură pată are de două ori diametrul Pământului. „Aceste erupţii au loc de 5 miliarde de ani şi noi, în loc să dispărem, suntem tot aici”.

Avertisment – Nu încercaţi să priviţi Soarele cu ochiul liber: riscaţi orbire permanentă

Cătălin Beldea este organizator al festivalului de astronomie Astroshow, editor de astronomie la revista Ştiinţă şi Tehnică, astrofotograf, vânător de eclipse şi antreprenor. Este singurul român care a văzut peste tot, pe glob, 13 eclipse solare, şi a lansat recent şi o carte în care a descris experienţele sale. El publică pe blogul personal fotografii din expediţiile pe care le-a realizat în lume, în căutarea eclipselor totale.

Imagini cu petele solare le-a surprins chiar de la geamul apartamentului său, la începutul anului, în timp ce se afla în izolare. De la distanţă par a fi mici umbre negre pe Soare, dar unele pete fotografiate de Cătălin Beldea au diametrul de două ori mai mare decât cel al Pământului.

„Ştiu că îngrijorarea este pe buzele tuturor când apar ştiri despre soare, pete solare şi despre erupţii solare. Erupţiile au legătură cu petele solare, dar nu trebuie să ne facem griji, pentru că Soarele are aceste erupţii de la apariţia lui de acum aproape 5 miliarde ani şi noi, în loc să dispărem, din contra, n-am făcut-o. Viaţa pe Pământ a prosperat”, a spus Cătălin Beldea.

Specialistul explică însă că există un risc major al erupţiilor solare, aşa numitele „coronal mass ejection”. De aceea există servicii de monitorizare a „vremii în spaţiu”, coordonate de NASA şi alte instituţii de profil din Europa, China şi Japonia.

Cum ne afectează o erupţie solară?

„Suntem o societate dependentă energie electrică şi e posibil ca, dacă nu monitorizăm foarte bine ce se întâmplă cu Soarele, s-ar putea să avem probleme cum s-a întâmplat în 1989 când a avut loc un eveniment de genul ăsta. O ejecţie de masă coronală care vine spre Pământ poate întrerupe circuitele electrice, le încarcă atât de mult încât cedează, au loc suprasarcini şi se poate opri furnizarea electricităţii”, a explicat Cătălin Beldea.

Pe 13 martie 1989, întreaga provincie din Quebec, Canada, a fost afectată de o pană generală de curent, ca efect al unei erupţii solare. În acelaşi timp, energia din urma erupţiei a afectat inclusiv transmisia pe undele scurte ale radioului.

Fără a exagera, specialistul a spus că un astfel de eveniment care ne-ar surprinde nepregătiţi poate duce la adevărate catastrofe, mai ales în mediul urban. Într-un oraş mare, ca New York, oprirea curentului electric pentru câteva zile pune în pericol de moarte foarte multe persoane, susţine Cătălin Beldea.

„Nici nu ştii cum se poate întâmpla: unii vor rămâne în lift, alţii în subteran, se opreşte curentul la instituţii importante. De aceea se creează de regulă această alarmă falsă cu privire la erupţii solare, care au loc de altfel în fiecare zi, fiindcă există totuşi un motiv de îngrijorare”, a mai spus acesta.

Soluţia pentru evitarea unei crize este simplă: fiind avertizaţi din timp de petrecerea unor fenomene de amploare, guvernele pot lua decizia opririi voluntare a curentului din reţele. Deşi s-ar produce pagube materiale semnificative, nu ar apărea suprasarcini în reţea care să implice reparaţii ce pot dura zile întregi ulterior.

Duminică, 31 ianuarie, a fost înregistrată o erupţie solară importantă, care a generat miercuri, 2 februarie, o furtună geomagnetică de mici dimensiuni, care nu a afectat nici sateliţii nici reţelele de curent.

Cum se produc petele solare?

Cătălin Beldea explică faptul că petele solare sunt zone mai întunecate care apar pe discul solar. Ele se văd ca pete negre de pe Pământ, când de fapt sunt regiuni afectate temporar. Acestea apar şi dispar şi sunt mai reci decât zonele adiacente de pe suprafaţa vizibilă a Soarelui, numită fotosferă. Dacă, în general, pe fotosferă se înregistrează circa 5.500 de grade Celsius, o astfel de pată solară poate să aibă între 3.000 şi 4.000 de grade Celsius.

Petele solare au o periodicitate ciclică, precum anotimpurile pe Pământ: apar în număr mare în moment de maxim solar şi dispar când se apropie de minimul solar. Un astfel de ciclu durează circa 11 ani, iar Cătălin Beldea spune că ne îndreptăm încet-încet spre un maxim solar. Din observaţiile sale, în urmă cu 2-3 ani nu a fost nicio pată pe Soare pe toată durata anului, însă de atunci activitatea astrului s-a intensificat.

„Sunt regiuni mai reci care apar şi dispar neregulat. Nu este foarte simplu de explicat; de fapt, nici acum nu există o explicaţie întreagă, care să fie unanim recunoscută, legată de motivul pentru care apar aceste pete şi de felul în care se formează. Soarele nu începe şi se termină la ceea ce vedem noi – fotosferă, el are, de fapt, un interior foarte zbuciumat şi un exterior la fel”, a spus Cătălin Beldea.

Primele observaţii ale petelor solare datează din urmă cu aproape 2.800 de ani, din China. Atunci erau interpretate ca fiind găuri în Soare şi se făceau predicţii astrologice pe baza lor. Abia de la apariţia telescopului, din anii 1600, s-au făcut primele observaţii serioase, iar ciclul de apariţie şi dispariţie a petelor a fost observat în secolul al XVIII-lea.

Cum funcţionează Soarele? În fapt, ca „o ceapă” cu putere nucleară

Cătălin Beldea recomandă folosirea unei metafore pentru a înţelege cum este format Soarele: cea a unei cepe cu straturi mai groase. Primul strat, de la suprafaţă, fotosfera, este foarte subţire, similar cu un fel de crustă a Pământului. Are cam 500 de kilometri grosime şi permite delimitarea discului solar.

Dar totul începe de la nucleu, unde temperatura ajunge la 15 milioane de grade Celsius şi presiunea este uriaşă. Soarele este compus în proporţie de peste 75% din hidrogen, iar presiunea uriaşă duce la fuziune nucleară: atomii de hidrogen se ciocnesc violent, fuzionează, se unesc, iar din patru atomi de hidrogen rezultă un atom de heliu şi o cantitate enormă de energie. E, practic, ce a descoperit Einstein prin celebra sa teoremă: eâmc2.

„Energia rezultată din urma acestei ciocniri extraordinare se eliberează sub forma fotonilor, dar nu cei obişnuiţi, ci din raze gamma cu care nu putem interacţiona. Ei sunt creaţi în fiecare secundă în nucleul Soarelui. Dar este atât de dens şi aglomerat în acel nucleu încât durează între 500.000 şi 1 milion de ani ca un astfel de foton să iasă la suprafaţa Soarelui, iar până atunci îşi pierde din putere în miliardele de ciocniri prin care trece. Iese ca foton din lumină albă, care ne dă nouă lumină şi căldură”, a spus Cătălin Beldea.

Exploziile solare „evadează” prin fotosferă

Peste nucleu urmează un strat superior cu o zonă radioactivă puternică, considerat a fi „mai gros”, iar următorul strat este mai puţin dens, fiind o zonă convectivă. Acolo, gazul ionizat încins la sute de mii de grade se ridică spre suprafaţă, se răceşte şi cade înapoi, precum curenţii de aer din atmosfera noastră.

„Atomii pierd electroni, devin ioni, iar toate acestea seamănă cu o supă încărcată electric şi se formează un câmp electromagnetic, sunt linii de câmp magnetic. Iar acele bucle pe care le vedem în imagini ies la suprafaţa prin fotosferă, prin nişte zone care blochează ridicarea curenţilor fierbinţi fiindcă sunt mai reci. Acestea sunt petele solare”, a spus Cătălin Beldea.

Însă acele bucle care „evadează” din Soare nu sunt în sine erupţii solare, fiindcă ele seamănă cu un fel de şine magnetice, care urcă şi coboară înapoi în Soare. Erupţiile se creează când aceste bucle se rup, iar din ele este ejectată masă de plasmă în spaţiu, spre Sistemul Solar, cu viteze foarte mari.

„Dacă se nimereşte ca această buclă să crape, să se rupă înspre Pământ, un nor de particule încărcate energetic va călători în două-trei zile spre Pământ şi va ajunge în cel mult 72 de ore. De aceea se studiază şi se urmăreşte vremea solară, pentru că în două zile, cât îi ia să ajungă pe Pământ, putem să luăm măsuri, să închidem centralele, să nu mai circule curent în timpul furtunilor geomagnetice astfel create”, a precizat Cătălin Beldea.

Acesta îi îndeamnă pe oamenii curioşi de astfel de fenomene să meargă şi în timpul zilei la observatoarele astronomice, dacă sunt deschise, să vadă cu ochii lor petele solare sub îndrumarea specialiştilor. Atât pentru protecţie, cât şi pentru a înţelege mai bine fenomenele.