FOTBAL Uitați de meciul de la Cluj și treziți-vă! Dacă nu o faceți, retrogradați

vineri, 26 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 FOTBAL Uitați de meciul de la Cluj și treziți-vă! Dacă nu o faceți, retrogradați

Ajunsă acasă în noaptea de miercuri spre joi, de la Cluj, unde a jucat miercuri seară, cu Universitatea, Politehnica Iași nu are timp de odihnă. După ședința lejeră de pregătire de ieri, Poli va pregăti astăzi și mâine o altă dispută importantă, cea cu UTA, din antepenultima rundă a campionatului, care va avea loc duminică.

Ținând cont de faptul că duelul cu arădenii va fi al treilea în nouă zile pentru gazde, accentul se va pune pe păstrarea stării de prospețime, absolut necesară pe acest final aspru de sezon. La acest capitol, Poli are un avantaj, adversarii având în această săptămână un program și mai încărcat, cu meciuri luni, la Ploiești, și joi, acasă, cu incomoda Oțelul Galați.

Cum arată cazanul cu smoală din subsol?

Un alt element important în ecuația confruntării de duminică este presiunea rezultatului, capitol la care oaspeții stau mai bine. Poli are nevoie mare de victorie în condițiile în care după eșecul cu U, consecință firească a evoluției dezastruoase, mai are doar un punct în fața unei poziții direct retrogradabile. Iașul are 21 de puncte, la fel ca FC Botoșani, aflată, ca Politehnica, pe loc de baraj, codașele, Dinamo și FC U Craiova 1948 contabilizând 20, respectiv 19 puncte. Toate patru cluburile de pe ultimele locuri se gândesc însă și la salvarea directă în condițiile în care FC Voluntari, ultima echipa de deasupra „liniei roșii”, are 22 de puncte. În acest timp, UTA privește mai lejer disputa, ardelenii neavând emoții legate de Liga a II-a.

Rednic se întoarce în Copou

Din punct de vedere al efectivului, vin vești bune din Copou. Exceptându-l pe Luca Mihai, care a încheiat sezonul după lovitura primită de la dinamovistul Homawoo în meciul din etapa a IV-a a play-out-ului, toți jucătorii ieșeni sunt apți de joc.
Interesant va fi duelul băncilor tehnice, între un antrenor crud, Anthony „Tony” Da Silva, și „vulpoiul” Mircea Rednic, tehnician rutinat, cu multe trofee în palmares, fost o perioadă și la Politehnica.

Nu în ultimul rând, în ecuația meciului va conta și aportul publicului, toți cei de la Politehnica, șefi, antrenori, jucători, făcând un apel la fani pentru a încuraja echipa. Asta chiar dacă meciul va avea, aproape sigur, și momente în care va fi dominat de arădeni, care au jucat foarte bine în deplasare, „Bătrâna Doamnă” nepierzând în afara Aradului în faza a doua a campionatului.

Atitudinea poate face diferența

Decisivă pentru soarta partidei ar putea fi însă atitudinea. Dacă Iașul va juca așa cum a făcut-o în precedentul meci disputat pe teren propriu, 3-1 cu FC Voluntari, sâmbăta trecută, trupa antrenată de Tony va avea șanse consistente de a se impune în cazul în care nu va face gafe individuale uriașe, nu va avea ghinion și nu vor fi erori capitale de arbitraj în defavoarea ei. Dacă, în schimb, va rula ca la Cluj, indiferent de cât de slab va evolua UTA, Politehnica va risca să nu câștige și, astfel, să-și complice serios situația înaintea unui final de sezon care mai cuprinde meciuri la Sibiu, cu FC Hermannstadt, și cu Petrolul Ploiești, acasă.
În sezonul regulat, Poli și UTA și-au împărțit punctele, ambele impunându-se cu 1-0 pe teren propriu.

Formațiile probabile

Poli: Lung – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Marchioni, Bordeianu – Ștefanovici, Roman, Bettaieb – Buș.
UTA: F. Iacob – Căpușă, Stolnik, Conte, D. Rodrigues – Micovschi, C. Mihai, Freitas, Omondi – Lucckasen, Ezekiel.

Iată programul celorlalte meciuri ale rundei a VII-a din faza a doua a campionatului.

PLAY-OUT
Dinamo București – FC Voluntari (vineri, ora 20:00). FC U 1948 Craiova – Universitatea Cluj-Napoca (sâmbătă, ora 17:30). Oțelul Galați – FC Hermannstadt (duminică, ora 13:30). Petrolul Ploiești – FC Botoșani (luni, ora 17:30).

PLAY-OFF
FCSB – Farul Constanța (sâmbătă, ora 20:30). CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe (duminică, ora 21:00). Rapid București – Universitatea Craiova (luni, ora 20:30).

Comentarii