FOTO: 20.000 de oameni în prima zi de pelerinaj la Sfântă. “Am simţit un fior în tot corpul”

sâmbătă, 12 octombrie 2019, 01:50
3 MIN

Primul pelerin care a sărutat moaştele după procesiunea de ieri-dimineaţă: o pensionară din Piatra Neamţ. „Vă spun drept, prima dată când am venit, am simţit un fior în tot corpul. De atunci, nu am lipsit în niciun an“, spune doamna Elena. Primarul din Voluntari – Ilfov a trimis ieri la Iaşi peste 7.000 de pelerini, cele 150 de autocare blocând splaiurile Bahluiului. Statul la coadă a ajuns ieri şi la 8 ore, dar este de aşteptat să crească în aceste zile. De remarcat o organizare foarte bună, fără precedent, a Mitropoliei în acest an.

 

Peste 20.000 de pelerini s-au închinat ieri, conform estimărilor realizate de „Ziarul de Iaşi“, la racla cu moaştele Sfintei Parascheva aşezată în baldachinul ornat cu flori, ieri fiind prima zi a pelerinajului cu ocazia prăznuirii Sfintei din data de 14 octombrie. Unii pelerini s-au aşezat la coadă încă de joi seara, deşi racla a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană abia vineri dimineaţa, la ora 6.00, când un sobor de preoţi a purtat moaştele într-o procesiune în jurul bisericii înainte de a le aşeza în baldachin.

Primul pelerin care a reuşit să se închine, după ce a aşteptat mai mult de opt ore până când a început oficial pelerinajul, este o femeie de 76 de ani din Piatra Neamţ, care şi-a petrecut noaptea sub o copertină amplasată pe strada din spatele Mitropoliei din Iaşi, în locul de unde începea oficial coada. Elena Săbiuţă a venit mai devreme cu o zi la Iaşi înainte de a se aşeza la coadă, şi spune că s-a bucurat că anul acesta a fost cald, că nu a plouat şi că nici nu a fost nevoie să se încarce cu toate păturile aduse de acasă fiindcă vremea a ţinut cu ea. „Vă spun drept, prima dată când am venit dimineaţa la procesiunea de scoatere a moaştelor am fost foarte impresionată. Am simţit un fior în tot corpul, şi de atunci nu am lipsit în niciun an“, a spus femeia, care vine de 14 ani în fiecare toamnă la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

Primarul Pandele a trimis 7.000 de pelerini la Iaşi

Pe tot parcursul zilei lungimea cozii a variat între 2 şi 3 kilometri, durata de aşteptare fiind cuprinsă între 5 şi 8 ore, însă pelerinii au avut parte de o vreme călduroasă şi de o organizare fără precedent a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a tuturor instituţiilor partenere. Au existat toalete amenajate foarte aproape una de cealaltă, cu indicatoare care spun distanţa până la următoarea toaletă dacă este prea aglomerată la prima, coşuri de gunoi amplasate, cel puţin ultimele sute de metri, din 20 în 20 de metri, şi la distanţe puţin mai mari pubele mari pentru colectarea selectivă.

Cei care s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva au primit o iconiţă cu aceasta şi Sf. Spiridon, au putut să ia agheasmă sfinţită şi să stea la magazinele amplasate chiar în spatele Catedralei Mitropolitane, unde reprezentanţii mai multor mănăstiri sau biserici comercializau obiecte de cult. Până la ora 17.00 au fost în permanenţă peste 18.000 de persoane la coadă, cei mai mulţi fiind dimineaţa, în jur de 30.000 de persoane aşteptând se se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Cel mai mare flux de pelerini a fost în dimineaţa zilei de vineri cel adus de autocarele care au sosit de la Voluntari. Conform reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au fost în jur de 7.000 de persoane care au sosit cu aproximativ 150 de autocare de dimensiuni diferite, care au rămas parcate apoi pe străzile din Iaşi până în partea a doua a zilei, când s-au întors spre Voluntari.

Reprezentanţii Mitropoliei au montat anul acesta şase ecrane mari pe parcurs, pe care au rulat cuvinte ale diferiţilor ierarhi, înregistrate de pe Trinitas, mărturii ale pelerinilor care s-au închinat în ultimii ani la moaştele Sfintei Parascheva, dar şi imagini generale surprinse în jurul Ansamblului Mitropolitan. 

Comentarii