De Business

Punem punctul pe știi

Iaşul se pregăteşte să fie „invadat” de nomazii digitali. Cine sunt și ce vor

Un start-up ieşean vine cu o ofertă de servicii pentru persoanele care vor să lucreze din România pentru firme înregistrate în alte părţi ale lumii.

marți, 15 februarie 2022, 03:01
6 MIN
 Iaşul se pregăteşte să fie „invadat” de nomazii digitali. Cine sunt și ce vor

Nomazii digitali pot să vină la Iaşi. La o lună de la promulgarea legii care permite acordarea de vize de nomad digital străinilor care vor să se stabilească în România, în vreme ce muncesc de la distanţă pentru companii din alte ţări, un start-up ieşean vine cu o ofertă de servicii pentru aceştia. 

Pe siteul www.romaniarelocation.eu serviciile pe care startup-ul le oferă potenţialilor nomazi digitali, sunt grupate în trei pachete, Standard Digital Nomad Iaşi, Advanced şi Premium, care costă 600, 1000 şi respectiv 1600 de euro. Prin aceste servicii, firma ieşeană se oferă să le rezolve în timp cât mai scurt străinilor cu viza de nomad digital problemele legate de închirierea unei maşini sau a unei locuinţe, de găsirea de spaţii de lucru potrivite, mutare, sport, socializare, finanţe, orientare şi multe altele.

“Mi se pare interesant proiectul”

„Noi suntem furnizori de servicii locale şi încercăm să ajutăm Iaşul să devină o destinaţie pentru aceşti profesionişti care câştigă bine, pentru că sunt condiţii uşor restrictive din punct de vedere financiar pentru această viză, în România. Ceea ce ar însemna pentru Iaşi un plus, pentru că sunt oameni cu bani, oameni care trebuie să câştige în jur de 3.000 de euro luna ca să poată să primească această viză în România, bani care urmează să fie cheltuiţi la Iaşi. Ei nu vin în România pentru a sta închişi într-o casă sau într-un apartament ei, intră în Iaşi ca parte a comunităţii, devin parte a comunităţii pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp şi, automat, din cunoştinţele lor ni se vor transmite şi nouă. Mai mult, există şansa să rămână aici dacă se simt bine, să deschidă companii noi, să înceapă afaceri, iar ăsta e un avantaj şi mai mare”, spune Alin Pătru despre oportunitatea de a-i atrage la Iaşi pe nomazii digitali care aleg România ca ţară în care să locuiască.

Proiectul Romania Relocation a stârnit deja interesul mai multor companii locale, care vor să participe ca parteneri.

Dan Zaharia, founder al Fab Lab Iaşi, spune că va participa în proiect cu oferta de locuri de spaţii de lucru: “Mi se pare interesant proiectul, noi ne putem alătura cu oferta noastră de spaţii de lucru, prin Fab Lab. Ştiu că sunt şi alţi parteneri, o gradiniţă, de exemplu, pentru profesioniştii străini care ar veni aici cu familiile. Iaşul poate oferi multe pentru aceşti nomazi digitali, iar noi putem profita de cunoştinţele pe care le aduc aici”.

Ce este un nomad digital?

Nomadul digital este definit prin lege drept ”străinul care este angajat cu un contract de muncă la o companie înregistrată în afara României şi care prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor sau care deţine o companie înregistrată în afara României, în cadrul căreia prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi poate desfăşura activitatea de angajat sau activitatea din cadrul companiei, de la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor”.

Youssef El Moumni, 32 de ani, e unul dintre nomazii digitali care s-ar stabili şi mâine în România: “Sunt din Maroc, dar nu am mai locuit acolo în ultimii 4-5 ani. Am locuit în schimb în Franţa, în Germania, în Estonia, în România. În Estonia am în acest moment două companii, una de gaming, în Cloud, şi una de video-call service. În ultimele opt luni am făcut naveta între Estonia şi România. Cu o viză normală pot sta într-o ţară din Spaţiul Schengen trei luni, şi să revin după alte şase luni. Ultima viză pentru România a expirat în ianuarie, aşa că m-am întors în Estonia. Am contactat ambasada României de aici, din Estonia, ca să obţin viza de nomad digital, dar nu am primit prea multe informaţii, pentru ca nimeni nu a aplicat încă de aici pentru România”.

Chiria mai mică compensează vremea mai rece

Viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din ţara în care nomazii digitali îşi au reşedinţa sau domiciliul. Pentru a beneficia de aceste vize, persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele două condiţii:să dispună de mijloace de întreţinere obţinute din activitatea pe care o desfăşoară, în valoare de cel puţin trei ori câştigul salarial mediu brut lunar din România pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum şi pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; să desfăşoare activităţi din care obţin venituri, de la distantă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

În plus, legea mai conţine şi alte condiţionări, printre care şi rezervarea unui bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau o dovadă a asigurării medicale cu acoperire de cel puţin 30.000 euro.

În The Digital Nomad Index 2021, România figura pe locul trei, după Canada şi Marea Britanie, într-un top al atractivităţii muncii de acasă – cu o viteză medie de internet broadband 188 mb/s, un cost al internetului de 7,5 euro şi o chirie de aproximativ 323 euro. Persoanele din această categorie obţin un venit anual de aproximativ 75.000 de dolari, precizează nota de fundamentare a reglementării.

Într-un top realizat de Momondo, un agregator şi motor de căutare de tarife de călătorie, care face parte din Booking Holding, liderul mondial în domeniul călătoriilor online, România ocupă locul trei în clasamentul celor mai bune ţări din lume pentru munca la distanţă şi călătorii.

Euronews.travel scrie de asemenea despre România: “Cu un scor impresionant de 92 de puncte, ţara obţine rezultate foarte bune la toate categoriile, cu excepţia vremii. Temperatura medie lunară este de doar 7 grade Celsius, aşa că, dacă vreţi să lucraţi de pe plajă, nu este locul potrivit pentru dumneavoastră. Totuşi, dacă nu vă deranjează o climă mai rece, chiria şi mâncarea sunt foarte ieftine, iar vitezele de internet sunt şi ele destul de rapide”.

„Oamenii sunt mai calzi”

Youssef El Moumni ne-a spus de ce doreşte el să se stabiliească în România, cu viză de nomad digital: “Sunt mai multe motive să vin în România. Am locuit în Estonia deja de o vreme, şi îmi place mai mult România. Oamenii sunt mai calzi, dar iubesc şi să fac escaladă, iar Estonia e plată. Îmi place mai mult mâncarea din România şi, repet, oamenii sunt mult mai calzi. Când am venit în Iaşi l-am cunoscut pe Dan Zaharia, care imediat m-a prezentat altora, care la rândul lor mă prezentau altora. Sunt mai entuziaşti românii. Iaşi a fost destul de drăguţ, mă gândesc chiar că aş putea angaja nişte oameni de acolo, pentru că sunt destui profesionişti în IT”

Comentarii