Madona Neagră de la Cacica a fost urcată pe scena din fața Palatului Culturii

sâmbătă, 01 iunie 2019, 15:22
1 MIN

Icoana Maicii Domnului de la Cacica, denumită și Madona Neagră, a fost purtată pe brațe până pe scena din fața Palatului Culturii. Icoana a fost adusă în Iași pe 21 mai.

De ce este această icoană de la Cacica atât de importantă? Con­form reprezentanţilor Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, Icoana Maicii Domnului de la Cacica este copia uneia dintre cele mai cunoscute icoane ale Fecioarei Maria din lumea catolică, şi anume „Madona Neagră“ (Czarna Madonna) de la Czestochowa, din Polonia.

Aceasta a fost adusă pentru prima dată la Cacica în urmă cu aproximativ 210 ani, odată cu polonezii care s-au stabilit în zonă pentru a exploata zăcămintele de sare descoperite acolo.

„În amintirea pelerinajelor de la Czestochowa, noii veniţi au adus cu ei o copie a icoanei care exista în renumitul sanctuarul marian. Istoria acesteia merge în trecut până în secolul al XVII-lea. Mai întâi, icoana a stat într-o biserică a iezuiţilor din Stanislawow, sudul Polo­niei, ca mai apoi să fie aşezată în prima biserică din Cacica, ctitorită în anul 1809. După aproape 100 de ani, mai exact la 16 octombrie 1904, este sfinţită actuala biserică, iar icoana care o reprezintă pe «Madona Neagră» este aşezată la loc de cinste, în altarul principal, întâmpinând cu frumuseţea ei pe orice pelerin imediat după păşirea pragului bisericii“, au precizat reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

Comentarii