Mai puţini, dar mai eficienţi

marți, 17 octombrie 2017, 01:43
2 MIN
 Mai puţini, dar mai eficienţi

Numărul jucătorilor străini din Superliga de rugby a scăzut, dar ei înscriu aproape jumătate din numărul eseurilor marcate în campionat

 

 

Numărul jucătorilor străini care au evoluat în meciurile din turul sezonului regulat al SuperLigii CEC Bank la rugby, ediţia 2017-2018, este în scădere faţă de anii precedenţi, menţionează site-ul competiţiei. ''S-a încheiat turul sezonului regulat al ediţiei 2017-2018 a SuperLigii CEC Bank, partide în care, ca şi în anii anteriori, la spectacolul din teren o contribuţie aparte şi-au adus-o jucătorii străini. . Fără a lua în calcul pe jucătorii aflaţi în situatia celor enumeraţi mai sus, care deja sunt eligibili şi evoluează pentru «Stejari», în turul sezonului regulat s-au aflat pe teren 56 de jucători străini, un număr în scădere faţă de ediţiile precedente când totalul acestora număra 70 (în 2015) sau 72 (în 2016-2017)”, scrie sursa citată.  În schimb, în comparaţie cu ediţiile precedente, o trăsătură comună o reprezintă provenienţa acestor jucători. Majoritatea sunt originari din Tonga, naţionala pe care Stejarii o vor întâlni într-o partidă test în luna noiembrie a acestui an, 18 la număr. Aşa cum se întâmpla şi în anterioarele trei sezoane, echipa cu cei mai mulţi tongani, cinci, este Dinamo Bucureşti, dar cu siguranţă cel care a ieşit în evidenţă a fost William Helu, aripa timişorenilor, autor a patru eseuri. După tongani, urmează sud-africani—12; fijieni—8; georgieni—6; australieni şi neozeelandezi—3, Scoţia, Anglia, Samoa, Serbia, Zimbabwe, şi Republica Moldova având câte un jucător în campionatul nostru. Timişoara Saracens are 11 jucători străini în lot, Ştiinţa Baia Mare, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti câte 10, Politehnica Iaşi 7, Steaua Bucureşti 5, Universitatea Cluj — 3. De altfel, jucătorii străini şi-au adus contribuţia decisivă la marcarea a 57 de încercări, procentaj de 43% din totalul celor consemnate, iar liderul clasamentului finalizatorilor în terenul de ţintă este Hinckley Vaovasa ( 6 eseuri), de la CSM Bucureşti, cel care alături de componentul echipei Timişoara Saracens, Manumua Tevita, au fost singurii recompensaţi cu titlul de ''Jucătorul etapei''. În ceea ce priveşte “stranierii” Politehnicii Iaşi, aceştia sunt patru sud-africani (Christian van  Niekerk, Michael Scheepers, Shaun Prins şi Renier Barnard), doi tongani (Atelea şi Nicholas Moa) şi un moldovean (Alexandru Colev).

 

Comentarii