sambata, 16.01.2021
Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani se află la un pas de închidere, din cauza datoriilor. Un nou scandal a debutat în ultimele zile la cea mai mare unitate medicală din acest oraş, după ce deciziile luate în ultimul an de managerul dr. Costică Pânzaru au dus la îndatorarea spitalului cu aproximativ 2 milioane de lei. Multe facturi au depăşit termenele de plată, iar altele ajung aproape de limită, în timp ce conducerea se chinuie lună de lună să asigure măcar salariile personalului.
Exasperaţi de atitudinea managerului Costică Pânzaru, care pretinde că situaţia este sub control, dar şi speriaţi de faptul că spitalul ar putea fi curând închis pentru că nu mai există bani nici pentru cheltuielile de bază, membrii Consiliului de Administraţie s-au întrunit de două ori în decursul a câteva zile. În ultima întrevedere aceştia au decis să-i solicite primarului Dumitru Pantazi, cel care l-a numit pe manager în funcţie, demisia conducătorului.
Cuvinte cheie: + spital pascani fatorii salarii medici
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Funeriu a câștigat procesul cu sindicatele, după ce le-a denumit „structuri cvasi-mafiote“
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
Bilanț COVID, 16 ianuarie: 3.218 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 66 de decese
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
VIDEO S-a dat cu capul de dulap ca să scape de polițiști și a fost făcut K.O de un televizor
Elevi înșelați cu burse online: li se cerea 100 de lei ca să primească 3.600
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Fata şi-a chemat "peştii" ca să pice în plasa poliţiştilor. Au fost încătușați imediat
La Iaşi a început etapa a II-a în centrele rezidenţiale. "Poate vaccinul ăsta mă face să zbor!"
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Ce a păţit Chiştoc după ce i s-a pus pata pe doi poliţişti de pe peronul gării
Decizie de afaceri inedită a omului de afaceri Cristin Zămosteanu
Interlopul Bogdan Corduneanu s-a băgat arbitru şi între fetele de la videochat
Filarmonica Iași revine LIVE în sălile de concerte. Ce spectacole au fost pregătite
Apel către tinerii artişti români. Vor face parte dintr-o echipă internațională
Explozie într-un bloc. Un apartament a fost spulberat, 38 de locatari au fost evacuați
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.