Oameni mărunţi în vremuri de cumpănă

În 25 de ani de goană după putere şi după averea ţării, a grupului securisto-comunist care a acaparat aproape tot ce este mai mănos, românii au redevenit un popor fatalist. Asta şi-a dorit de altfel grupul de potentaţi care s-a concentrat, cum era de aşteptat, după îmbulzeala din decembrie 1989, în PSD. Pentru că aici e sursa răului, în partidul abonat la putere, ce controlează ţara şi din opoziţie, prin structurile infiltrate masiv în economie, în administraţie şi în alte partide. Pentru mai multă acurateţe istorică, trebuie să-i nominalizăm şi pe predecesorii lor: FSN-aripa conservatoare şi PDSR. Decuplaţi de prim-planul puterii, nu şi de iţele ei ascunse, şapte ani din cei zece ai regimului Băsescu, pesediştii au cumpănit şi au decis: e prea mult pentru un partid care poate jefui sistematic doar dacă are acces nelimitat la resurse. Uitaţi-vă la mega-escrocheriile din România şi veţi constata lesne că în absolut toate sunt masiv implicaţi chiar ei. E prea mult pentru armata de flămânzi mari şi mici, care nu pot accepta să fie vânaţi de către DNA şi duşi la răcoare. Se cutremură partidul de atâtea zeghe şi cătuşe. De aceea îl urăsc pe Băsescu, pentru că vor să readucă sistemul sub control total. Băsescu le-a devoalat limitele puterii şi le-a demonstrat – nu el personal, ci prin consolidarea Justiţiei – că pot plăti pentru hoţie. Iar asta e prea mult pentru un partid abonat la resurse, care a ajuns să reprezinte un risc major pentru viitorul european şi euro-atlantic al ţării. Atâta vreme cât partidul nu va putea fi decuplat de putere minimum două cicluri electorale, viitorul României pe calea pe care a pornit este incert. O ţară controlată de o structură clientelară, care întreţine sărăcia şi corupţia (veri drepţi) nu poate spera într-un viitor cert.

Din ultima sforţare a laboratoarelor partidului s-a iscat personajul numit Victor Ponta. El este, de departe, cel mai plăpând produs al alchimiei de partid. Orice partid serios ar trebui să cadă pe gânduri la vederea nou-născutului. Victor Ponta, spre deosebire de predecesorii săi, este un produs al vremurilor noi. Dar el a învăţat repede lecţia de partid a noului timp, punându-se sub protecţia atotputernicului de-acum un deceniu, inconfundabilul Adrian Năstase. Ponta a înţeles că în acest partid şi în aceste vremuri trebuie să te dedublezi pentru a face carieră, adică să spui una şi să faci alta. Aceasta este pecetea personalităţii lui. Produs emblematic al sistemului pesedist, Ponta s-a dedublat şi atunci când s-a aciuat pe lângă Năstase, pentru a-l părăsi mai apoi (mulţi români îşi vor mai fi amintind cum s-a spălat pe mâini atunci când maestrul a căzut în dizgraţie), şi atunci când şi-a luat doctoratul, arzând etapele şi plagiind grosolan (cine îşi permitea, pe atunci, să-l conteste pe Năstase?), şi astăzi, când se vrea preşedinte, recurgând la întregul arsenal de partid: deturnarea electoratului prin plagierea patentului Cozmâncă-Hrebenciuc, dirijarea bugetului ţării către structurile de partid, astfel fidelizate (vezi afacerea recentă a ademenirii aleşilor locali cu bani de la buget şi alte presiuni) etc. Cu alte cuvinte, s-a scremut muntele… şi a născut un şoricel. El nu se reprezintă pe sine, ci suma intereselor rapace care au sărăcit România. Dacă atâta a putut produce politic, e clar că partidul nu mai are nevoie de lideri puternici. PSD este, de altfel, singurul partid care se poate lipsi de lideri autentici, întrucât suplineşte prin structurile clientelare infiltrate în întreaga societate.

Românii care s-au decis să-l voteze pe Ponta trebuie să ştie că vor vota o fantoşă, un substitut de lider, care va ocupa cea mai importantă magistratură în stat. În fapt ei vor vota interesele clanului Dragnea-Zgonea-socrul Ilie Sârbu şi încrengătura de sub ei. Ei vor amaneta viitorul ţării în mâinile unui grup care a făcut din România cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu cea mai mică speranţă de viaţă, cel mai mizerabil sistem sanitar, cei mai mulţi analfabeţi şi cele mai mici salarii.

Superficial şi iresponsabil, infatuat şi imatur, Victor Ponta este exact opusul liderului de care ţara are nevoie în aceste vremuri de cumpănă, când Europa de Est se clatină sub ameninţarea ruşilor, când alianţele noastre devin nesigure tocmai din cauza viciilor interne. În aceste împrejurări, toate ţările din regiune cată să aleagă lideri puternici şi responsabili.

Invit pe români să reflecteze la aceea că în mâinile acestui om mediocru ar putea sta decizii majore pentru viitorul ţării. La cel mai înalt nivel al său, puterea este un exerciţiu solitar: tu, preşedintele ţării, trebuie să iei decizii importante şi rapide. Tu, cu tine însuţi şi doar cu tine. Nu-ţi mai folosesc atunci nici partidul, nici prietenii, nimeni. Nu e loc de întors. Nu poţi plagia un alt preşedinte, întrucât împrejurările sunt unice şi inconfundabile. Îi am în vedere pe marii lideri şi deciziile lor salvatoare. Ţara poate oricând, dar cu deosebire în aceste împrejurări, să treacă printr-o încercare importantă. De aceea mă întreb: poate acest personaj care nu a probat nicio calitate menită să-l califice pentru a rezista tensiunii unei situaţii grave, să identifice soluţii şi să scoată ţara la liman? Eu unul nu pot să cred că românii şi-au pierdut simţul istoriei în aşa măsură încât să amaneteze viitorul ţării în mâinile unui personaj imatur. “Marea Unire a românilor” în jurul lui Victor Ponta? “Se sparie gândul”, vorba cronicarului. Să nu irosim cuvintele mari, punându-le în slujba mediocrităţii. Să nu ne jucăm de-a istoria cu marionetele.

Mihai Dorin este istoric şi publicist