Mark Twain obişnuia să spună că „dacă nu citeşti ziarele nu eşti informat, dacă le citeşti eşti dezinformat”. Problema erodării semnificative a credibilităţii mass media nu este nouă. În Statele Unite a scăzut astăzi aproape la jumătate, de la un nivel de peste 70% în anii '70. E drept că alte instituţii, precum Congresul, stau şi mai rău, însă într-o societate tot mai polarizată care nu mai are aproape deloc repere comune, pe care, în teorie, mass media şi liderii de opinie ar trebui să le ofere, libertăţile democratice sunt serios ameninţate. Este exact ceea ce se întâmplă în America unde evoluţiile din ultima perioadă ne pun în faţa unor semne de întrebare de natură fundamentală, inclusiv din perspectiva chestiunii mai generale a libertăţii de expresie. De altfel, la New York Times, un grup din redacţie militează explicit pentru renunţarea la principiile deontologice tradiţionale ale jurnalismului, considerate depăşite, în favoarea unora care să plece de la premisa că relatarea şi interpretarea evenimentelor trebuie făcute în cheie „moral corectă”. Iar ceea ce se întâmplă peste Ocean va avea, mai devreme sau mai târziu, reverberaţii îngrijorătoare şi pe vechiul continent, inclusiv în România.

Într-un editorial recent, „Speech and Sedition”, Wall Street Journal discută despre campania agresivă din mass media progresiste prin care se cere deschis suprimarea disidenţei mediatice, în traducere liberă a blogurilor, televiziunilor şi website-urilor conservatoare din Statele Unite. Trebuie spus că mass media progresiste, care se autointitulează „tradiţionale” pentru a sublinia faptul că ele ar fi partea cu o autoritate profesională şi deontologică de nedisputat în tot acest peisaj, cuprinde cu mici excepţii, majoritatea publicaţiilor şi televiziunilor influente din America. De la New York Times şi televiziuni ca CNN, ABC, NBC, CBS, MSNBC la Washington Post, revista Time sau The Atlantic. Ei bine, toată această imensă falangă mediatică militează în aceste zile deschis pentru sabotarea economică şi blocarea accesului vocilor conservatoare „neconforme” la audienţe consistente pe care ar putea să le abată de la calea „ideologică corectă”.

Tot acest demers vine pe fondul apelului la unitate lansat de Joe Biden în discursul de inaugurare. O chemare contrazisă masiv de tot ceea ce am văzut din 20 ianuarie încoace. Cei care în perioada campaniei electorale, inclusiv din România, dădeau tuturor asigurări că o administraţie Biden va fi una cât se poate de moderată, au avut ocazia să-şi vadă previziunile masiv infirmate. Noua administraţie care declarativ se angajase să reinstaureze încrederea în democraţie, care ar fi fost grav afectată în perioada Trump, a emis deja în prima săptămână 24 de Ordine Executive (în aceeaşi perioadă Donald Trump a semnat 4, Obama 5, iar George W. Bush nici unul). Motivul mărturisit de unii Democraţii fiind acela că o parte din aceste decizii ar fi avut dificultăţi să treacă în Congres din cauza unor Democraţi moderaţi.

Între chestiunile a căror rezolvarea nu mai sufereau amânare în opinia echipei conduse de Susan Rice, fost consilier pentru Securitate Naţională în perioada Obama care este acum o adevărată eminenţă cenuşie în probleme interne a Casei Albe (despre care se spune că este dirijată de la distanţă de familia Obama) sunt: suspendarea construcţiei unui oleoduct şi măsuri care să suspende sau să descurajeze exploatarea gazelor de şist, ceea ce va afecta independenţa energetică a Statelor Unite, introducerea obligativităţii unor „cursuri obligatorii de diversitate” (ceva similar cu şedinţele de învăţământ politico-ideologic de la noi din perioada comunistă) în toate instituţiile publice sau problema spinoasă a accesului transgenderilor în toaletele publice. Asta în timp ce China tocmai efectua, demonstrativ, o descindere semnificativă în spaţiul aerian al Taiwanului însoţită de ameninţări explicitate la adresa unei ţări care se bazează pe protecţia militară americană.

Însă principala ţintă a Partidului Democrat şi a unor grupuri influente care îl sprijină pare să fie altul. După cum scrie Wall Street Journal, având ca punct de plecare un editorial din Washington Post în care se exprimau îngrijorări faţă de „inexistenţa unor reglementări în ceea ce priveşte libertatea presei” este vizibil apetitul în creştere pentru suprimarea punctelor de vedere neagreate ideologic printre jurnalişti, intelectuali şi politicienii Democraţi. Pentru anihilarea sau cel puţin intimidarea şi erodarea semnificativă a opoziţiei conservatoare. „Ei văd peste tot inamici interni aşa că se preocupă permanent să imagineze pârghii de putere cu ajutorul cărora să restricţioneze, să reglementeze şi să boicoteze opoziţia. O extraordinară întorsătură în materie de democraţie." Aşa s-a ajuns la apelurile pentru boicotarea Fox News de către clienţii de publicitate, lansate de New York Times şi Washington Post, sau la altele de scoaterea televiziunilor de orientare conservatoare din grila companiilor de cablu, sugerate la CNN. „O bună parte dintre jurnaliştii americani care ar trebui să se ocupe de monitorizarea celor aflaţi la putere după plecarea lui Donald Trump sunt mai preocupaţi de sabotarea comercială a altor canale media”, scrie acelaşi Wall Street Journal.

Se operează aici cu conceptul de „toleranţă represivă” introdus de filosoful marxist Herber Marcuse, care justifică restricţionarea libertăţii dreptei „pentru a sprijini lupta oprimaţilor împotriva opresorilor”. Se ajunge uneori chiar pe poziţii extreme. Sunt voci care vorbesc despre nevoia de a-i „deprograma” pe simpatizanţii luii Trump sau precum cea a fostului director CIA, John Brennan, care vorbeşte despre grupări care ar fi mai periculoase decât Al Qaeda, de unde nevoia de a înfiinţa un fel de Poliţie internă care să le supravegheze şi să le anihileze.

Această formidabilă coaliţie formată din Partidul Democrat, marile corporaţii de pe Wall Street, care au fost deranjate de retorica anti-globalistă a lui Trump şi de războiul comercial început cu China, din cercurile intelectuale şi academice, o bună parte din mass media şi, extrem de important, din Big Tech - marile corporaţii digitale, controlează în prezent toate pârgiile puterii politice şi în bună măsură pe cele din mediul de afaceri şi din spaţiul cultural american, cu ajutorul cărora îşi promovează naraţiunea în societate.

Stânga progresistă justifică această chemare la epurare generalizată spunând că nu trebuie acceptat argumentul „libertăţii de expresie” atunci când adversarii ideologici dezinformează prin răspândirea unor „neadevăruri”. Numai că astfel de argumente sunt prea puţin convingătoare atunci când vin din partea celor care şi-au făcut un crez din relativismul moral şi cultural, care susţin că nu există adevăruri absolute şi că acestea trebuie interpretate în cheie rasială, de gen, de clasă sau de natură etnică. În baza acestei logici, de pildă, proteste precum cele din anul trecut organizate de Black Lives Matter şi Antifa, care au fost însoţite de jafuri, distrugeri, incendieri între care clădiri ale unor tribunale sau departamente de poliţie (numai în Minneapolis au fost distruse 700 de clădiri), care au făcut pagube de miliarde de dolari şi zeci de victime, sunt bune, trebuie aplaudate, susţinute, încurajate în timp ce cele împotriva măsurilor de izolare sunt profund toxice şi trebuie aspru reprimate.

În plus, garantarea libertăţii de expresie are rolul de a proteja dreptul celor care susţin lucruri care nu plac celor aflaţi în poziţii de putere sau chiar majorităţii populaţiei. Dacă în loc să combaţi ceea ce pretinzi că sunt dezinformări sau neadevăruri, lucru care poate fi chiar adevărat în destule situaţii, cu argumente factuale, cu atât mai mult cu cât te bucuri de avantajul unei poziţii masiv dominante în spaţiul mediatic, militezi pentru distrugerea economică a adversarilor ideologici sau în favoarea politicii „căluşului în gură” prin blocarea accesului pe reţelele de cablu sau pe cele sociale, atunci nu te deosebeşti aproape deloc de ceea ce se făceau regimurile comuniste în trecut sau fac acum în Rusia, China sau Iran. În fond, nici un regim autoritar sau dictatorial, precum cele din China, Coreea de Nord sau Iran, nu susţine că suprimă libertatea de expresie pentru că îl deranjează, ci pentru a proteja poporul de dezinformare sau de „idei periculoase”. Ceva ce seamănă foarte bine ca justificare cu ceea ce susţinea recent la CNN un fost membru în eşalonul de management de vârf de la Facebook: „trebuie să blocăm accesul influencerilor conservatori la aceste audienţe de mari dimensiuni”.

Întrebarea firească este cum s-a ajuns aici şi în ce măsură vom fi afectaţi de astfel de evoluţii. Dacă prima chestiune necesită un răspuns mai amplu, în cazul celei de-a doua răspunsul este clar afirmativ, pentru că ceea ce se întâmplă în România în acest gen de chestiuni fundamentale este în sincronism cu tendinţele din Occident. Iar „interpretarea creativă”, motivată ideologic, a libertăţii de expresie, în particular a libertăţii presei, reprezintă o abdicare periculoasă de la principii pe care le credeam solid încetăţenite.