Povestea degetului uitat care a umplut de rușine Ambulanța din Neamț

joi, 08 aprilie 2021, 01:54
3 MIN
 Povestea degetului uitat care a umplut de rușine Ambulanța din Neamț

Bărbatul din Neamţ şi-a tăiat complet un deget la circular. A fost transferat imediat de la spitalul din Roman, numai că punga cu degetul tăiat a fost uitată. Abia după 12 ore a ajuns la Iaşi. Replantarea nu a mai fost posibilă, degetul fiind transportat şi în condiţii necorespunzătoare

Incident mai puţin obişnuit în timpul transferului unui pacient de la Spitalul Municipal Roman la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Bărbatul suferise un accident de muncă în urma căruia îşi amputase un deget. S-a realizat transferul pentru replantare, fără însă ca ambulanţa să ia şi degetul tăiat.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani a ajuns la UPU a Spitalului Municipal Roman în urmă cu două zile, în jurul orei 8,25. Pacientul prezenta plagă palmară stângă cu secţionarea degetului inelar şi secţiune pe tendon prin tăiere. Potrivit Andreei Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Roman, în jurul orei 9,10 s-a solicitat transferul pacientului la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Spiridon" din Iaşi pentru Secţia de Chirurgie Plastică. La 9.50, pacientul a fost preluat prin transfer. “Asistenta de pe ambulanţa Neamţ, deşi a fost informată de medicul urgentist că degetul se află în recipientul cu gheaţă pentru a putea fi preluat, aceeasta a omis să ia recipientul", a mai spus Andreea Trifan.

Drumul până la Iaşi însă a durat peste 12 ore, pacientul ajungând în jurul orei 24.00. “Ştim de la colegii din Roman şi de la pacient că a existat o preluare separată de către două ambulanţe, una a pacientului şi una a degetului conservat. Cele două ambulanţe s-au întîlnit undeva pe traseul Roman-Iaşi. Aici, atât pacientul, cât şi degetul amputat au ajuns cu aceeaşi ambulanţă. Ce s-a întâmplat între ora 10.30 şi 23.30 – 24.00, s-a întâmplat pe teritoriul judeţului Neamţ", a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

În cazul amputării unor părţi ale membrelor inferioare, ambulanţele folosesc echipament special pentru transportul acestora. Există nişte pungi speciale în care se află un fluid de conservare, iar punga respectivă se pune în gheaţă. În cazul pacientului de la Roman, nici aici nu a fost aşa. “Degetul a ajuns fără primul fluid", a spus Diana Cimpoeşu. Aceasta a ţinut să adauge că "elementele care nu au permis replantarea erau elemente traumatice“. Astfel, degetul pacientului nu a mai fost replantat. “Pacientul prezenta un traumatism complex de mână produs printr-un circular. În cursul evaluării în Clinica de Chirurgie Plastică s-a constatat că segmentul, degetul respectiv, era devitalizat şi prezenta leziuni incompatibile cu activitatea de replantare. A existat de asemenea şi amputaţia de deget 2 şi leziuni care au necesitat chirurgie plastică şi reparatorie la nivelul metacarpului, la nivelul degetelor 3,4,5 care au fost refăcute integral. Acum, pacientul are cele trei degete de la nivelul mâinii. Este în continuare internat pentru evaluarea postoperatorie. Pe viitor, este candidat la un transplant de deget de la picior", a mai spus Diana Cimpoeşu.

Comentarii