Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

PREZENTARE: Concesionăm aeroportul arabilor? Ce propuneri sunt

GALERIE
viziune
  • viziune
- +

Reprezentanţii companiei Sky Capital Airports, cu sprijinul Regiei Autonome Aeroportul Iaşi, organizează acum o dezbatere publică pe subiectul dezvoltării aeroportului din Iași şi zonei adiacente. Evenimentul are loc în Sala „Henri Coandă“ de la Palatul Culturii. Participă reprezentanţi ai societăţii civile, ai mass-media, ai mediului de afaceri local, regional şi naţional, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene, regionale şi naţionale, printre care președintele CJ, directorul Aeroportului și președintele Consiliului de Administrație. Nu lipsesc reprezentanți ai asociațiilor pro-autostradă.

Dorin Catană, directorul de strategie al Sky Capital Airports, a explicat că astăzi va fi o prezentare a viziunii investitorilor pe care îi reprezintă asupra dezvoltarii aeroportului.

"Părerea mea e că se merge pe repede înainte", e o primă declarație a liderului consilierilor liberali din CJ, Romeo Vatră. La fel ca Dorin Catana, el a numit dezbaterea drept prezentare.

Tiberiu Florescu, consultant de planning și urbanism al Sky Capital și profesor la Facultatea de Construcții București este cel care va prezenta proiectul.

PREZENTARE:

Dorin Catana estimează un potențial de trafic de pasageri pe Aeroportul Iași la 6 milioane de pasageri în 15 ani.

Dezvoltarea Aeroportului pe cealaltă parte a pistei e condiționată însă de construirea A8.

La Aeroport sunt prevăzute extinderea pistei la 3000 de metri, terminale cargo și de pasageri, platformă de staționare cu 5 locuri de parcare și 2 "sateliți" cu încă 4 locuri, sistem de balizaj.

Proiectul facilităților care ar urma să fie realizate lângă Aeroport este prezentat de Andrew Stear, unul dintre acționarii Sky Capital.

S-a vorbit despre căile de acces: linie de tramvai, dar mai ales șoseaua de centură.

Proiectul include și o sală polivalenta cu 8-9000 de locuri, campus universitar, dar și un cartier rezidențial cu centru medical, grădinițe etc.

Dorin Catană spune că la Iași e cea mai bună pistă din România.

Totuși, săptămâna trecută, conducerea Aeroportului a făcut publice rezultatele unei expertize care ar arăta că stratul de uzură al pistei s-a desprins în mai multe puncte de stratul de fundație și că trebuie intervenit pentru remediere.

"Așteptăm și alte oportunități, alte oferte", a declarat Maricel Popa, anunțând că va fi un concurs de proiecte.

La ședința CJ de săptămâna viitoare va fi supus discuțiilor proiectul de hotărâre privind studiul de oportunitate a concesionarii aerogarii, așa cum a cerut Consiliul de Administrație al Aeroportului.

Ce a spus Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu:

Răspunsul lui Dorin Catană către primarul comunei Aroneanu: "Cunoaștem situația capătului de pistă dinspre comuna Aroneanu, avem câteva soluții, dar, dacă investitorul va considera că există  impedimente insurmontabile, poate decide să se îndrepte spre alt loc".

Cosette Chichirau a numit proiectul "o utopie" și a cerut mai multe detalii.

"De ce nu este primarul aici?", a întrebat deputata USR. "Este decizia dumnealui", i-a răspuns directorul Aeroportului.

Proiecția investiției pe termen foarte lung, dacă lucrurile ar merge bine:

După un moment tensionat, între consultantul de planning și urbanism și participanții la dezbatere, Dorin Catană a explicat că firma Sky Capital Airports este investitorul ce vizează concesionarea, respectiv preluarea managementului aerogarii. "Totul este al CJ", i-a răspuns el lui Romeo Vatră.

Cealaltă firmă, South Development Group, cea care a semnat memorandumul de reprezentare a companiei Abu Dhabi Airports în România, se va ocupa de construirea unui aeroport privat în sudul Bucureștiului.

Prezentarea și dezbaterile s-au  încheiat după două ore și jumătate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri