Prin centralizarea puterii la Bruxelles, UE nu va deveni nici mai competitivă, nici mai unită

Rezultatul alegerilor din Olanda a creat multe neliniști în spațiul politic european. A surprins mai ales dimensiunea succesului partidului PVV al lui Geert Wilders, etichetat, conform obiceiului, de „extremă dreapta”, așa cum se întâmplă ori de câte ori e vorba de formațiuni considerate indezirabile. Înainte de alegeri, un sondaj IPSOS credita PVV cu 27 de locuri în Parlament. În cele din urmă a obținut 37 de mandate dintr-un total 150. Dimensiunea succesului a produs o adevărată undă de șoc în rândul elitelor din UE, la nivelul multor cancelarii vest europene și al birocrației de la Bruxelles. Inclusiv și din perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie 2024.

Comentând pentru Euractiv rezultatul alegerilor din Olanda și tendința generală de pe continent unde partidele populiste sunt în ascensiune (de regulă îngrijorările sunt față de cele de dreapta nu și față de cele de stânga), Catherine Fieschi, analist de la Robert Schuman Centre, ține să remarce că singurele vești bune vin din Spania. Unde partidul socialist al lui Pedro Sanchez a reușit să rămână la guvernare în urma unui acord cu separatiștii catalani obținut după o promisiune de anulare a condamnărilor în instanță la adresa unor lideri ai acestora după referendumul ilegal de independență. O încălcare grosolană a independenței justiției care a provocat uriașe proteste de stradă și condamnări din partea magistraților. Care, dacă ar fi fost vorba de un guvern de dreapta, ar fi stârnit valuri de indignare la Bruxelles.

Ceea ce în sine reliefează enorma diferență de tratament, din perspectiva elitelor europene, atunci când e vorba de un guvern de stânga (în Spania, noul ministru pentru copii și tineret, Sira Rego, un susținător pe față al Hamas și un admirator al lui Lenin despre care a spus în cursul unei emisiuni de televiziune că dacă „îl consideri genocidar înseamnă că aparții extremei drepte și ai citit foarte puțin din istoria universală”) sau a unuia de dreapta. Prin comparație, acuze mult mai puțin grave privind independența justiției atribuite partidului PiS din Polonia, și acelea discutabile, au provocat reacții extrem de dure la Bruxelles.

Succesul lui Geert Wilders din Olanda nu este deloc unul singular. Formațiunile populiste sunt pe val în multe țări din UE, inclusiv în Germania și în Franța. Din rațiuni evidente pentru mulți: ruptura severă dintre elite și partidele tradiționale, și restul populației în chestiuni esențiale precum stoparea imigrației necontrolate sau politicile excesive și nerealiste pentru „combaterea schimbărilor climatice”. Nu și de către care cred că la mijloc este vorba de o „oboseală” a electoratului (ca în cazul Olandei, în opinia Catherine Fieschi), iar în altele de tot felul de conspirații și dezinformări.

Toate aceste evoluții politice de pe continent reprezintă probabil și motivul pentru care s-a pus acum la vot în Parlamentul European un raport care propune modificarea tratatelor Uniunii Europene prin care s-ar lichida dreptul de veto al statelor membre și s-ar acorda mai multă putere instituțiilor UE. Raportul a fost adoptat cu 291 de voturi pentru, 274 de împotrivă și 44 de abțineri. Votul în sine arată cât de mari sunt diviziunile interne din UE în aceste chestiuni esențiale privind felul în care funcționează Uniunea. Principalele modificări înscrise în tratate care ar urma să fie modificate sunt renunțarea la votul în unanimitate în Consiliul European în 65 de domenii și transferul acestor competențe de la nivelul statelor membre la nivelul UE.

Se urmărește o centralizare a puterii la Bruxelles în detrimentul statelor membre. Ne-am îndrepta astfel către o formulă a unui Imperiu de facto franco-german. Chiar și în situația actuală, în multe privințe statele membre din UE se bucură de competențe mai limitate decât statele din componența Statelor Unite, unde e vorba totuși de o federație. În noua formulă practic majoritatea deciziilor ar fi luate la Bruxelles, în mare parte sub influența Parisului și a Berlinului, țările membre, în special țările mai mici și cele din Europa de Est, fiind retrogradate la nivelul unor atribuții aproximativ similare unor consilii județene de la noi.

Este doar un prim pas în ceea ce privește acest demers, iar graba cu care s-a pus la vot raportul se explică și prin faptul că partizanii federalizării, inclusiv birocrația bruxelleză, se tem că, așa după cum indică sondajele, curentul eurosceptic va fi mult mai solid reprezentat în viitorul Parlament European care va rezulta în urma alegerilor din iunie 2024. Iar dacă în actualele condiții votul a fost atât de strâns e previzibil că o astfel de rezoluție ar avea șanse minime de a fi aprobată în noul Parlament European.

Însă chiar și în prezent există o opoziție semnificativă la nivelul statelor membre. De pildă, înaintea votului din Parlamentul European principalele două partide poloneze, PiS și Platforma Civică, au declarat că se vor opune planului de reformă a tratatelor Uniunii Europene. Donald Tusk, liderul Platformei Civice, care va conduce noul guvern polonez a avertizat că „aceste planuri reprezintă genul de «euro entuziasm naiv» care a dus la Brexit”. Poziția acestuia, un fost președinte al Consiliului European, pare surprinzătoare, dar în fond Tusk nu face decât să exprime opoziția masivă a polonezilor față de perspectiva pierderii de facto a suveranității naționale. 

O reacție venită imediat după votul din Parlamentul European din Suedia confirmă temerile lui Donald Tusk. Suedia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a părăsi UE dacă transferul de putere către Bruxelles merge „prea departe”, a sugerat Charlie Weimers, deputat european și vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. „UE este un proiect politic care merge într-o direcție greșită”, a declarat el la un congres al Partidului Democrat Suedez (SD) adăugând că, deși partidul său nu dorește o retragere a Suediei din UE, această poziție s-ar putea schimba dacă circumstanțele se vor schimba, cum ar fi eliminarea dreptului de veto în Consiliul European și un transfer excesiv de putere către Bruxelles.

În esență rezoluția propune extinderea semnificativă a competențelor executivului de la Bruxelles în șapte noi domenii: politică externă, securitate, protecția frontierelor, sănătatea publică, securitatea internă, politici industriale și educație. În fiecare din aceste cazuri există temeri că vor fi impuse birocratic poziționări discutabile, care contravin unor interese naționale. De pildă țările de pe frontul estic, în care intră și România, se tem că o posibilă decuplare de Statele Unite, sub presiunea Parisului și a Berlinului, unde există extinse sentimente anti-americane și puțin entuziasm în a se alătura Washingtonului în confruntarea geopolitică cu China, ar putea duce în viitor la un nou aranjament de securitate pe continent convenit cu Rusia, ceea ce le-ar pune într-o poziție extrem de precară. La fel de multe îngrijorări există și în privința politicii de imigrație și azil, dar și în materie de securitate internă, de combatere a extremismului și a terorismului, care ar fi decise la Bruxelles peste capul țărilor membre. Iar recentelor demonstrații islamiste de pe continent cu accente marcante antisemite și pro-Hamas nu fac decât să întărească aceste temeri.

Temeri care sunt extrem de ridicate și în ceea ce privește ideologizarea educației prin promovarea ideologiei progresiste dominantă la Bruxelles. Cu identitățile de gen, cu zeci de „pronume”, normalizarea blocării pubertății la copii pentru schimbările de sex, cu așa-numitele „spații sigure” și în general cultivarea corectitudinii politice cu efecte negative majore în spațiul universitar.

În fine alte rețineri majore au în vedere „politicile climatice” (un eurodeputat le-a descris drept „extravagante”) adoptate de Uniune care au erodat sever competitivitatea companiilor europene, între care o parte au decis să-și mute operațiunile în afara Europei, și au afectat la fel de sever securitatea energetică a UE în ansamblu.

Iar printre alte propuneri majore este aceea ca procedura de suspendare a statelor membre ale UE care încalcă „valorile UE” să fie simplificată. Însă interpretarea „valorilor europene” a devenit, în ultimii ani mai ales, foarte elastică și cu accente ideologice preponderent asociate stângii progresiste. De pildă libertatea de expresie este pusă în discuție dându-se prioritate „grijii de a nu ofensa” interpretată de o manieră extrem de largă. De unde și temerea că acesta poate deveni un mecanism de pedepsire a oricărui stat membru care nu respectă linia oficială de la Bruxelles. Cu aplicare asimetrică din perspectivă ideologică. De pildă este foarte puțin probabil ca un guvern de stânga, precum cel de la Madrid, să fie atacat la fel de vehement cum a fost cel conservator de la Varșovia pe tema încălcării independenței justiției.

Avocații acestui demers de centralizare a puterii la vârful UE, în fapt un pas major către federalizare, aduc ca argument faptul că situația actuală din lume, crizele geopolitice majore impun astfel de modificări ale tratatelor Uniunii. Însă aceștia duc lipsă acută de argumente convingătoare pentru a-și susține cauza. Sub bagheta Bruxellesului, UE a regresat constant în ultimele decenii. În ciuda elaborării unor strategii ambițioase, structurile UE nu au reușit să stimuleze performanța în industrii-cheie, cum ar fi economia digitală.

Și, în general, performanța economică a UE este dezamăgitoare: o creștere economică anemică, un șomaj ridicat. Țările UE sunt lideri mondiali doar atunci când vine vorba de cheltuielile sociale. Acestea se situează în primele 20 de țări la nivel internațional, cu cote din PIB-ul acestora cuprinse între 20 și 30%. Mulți vor fi tentați să aplaude acest lucru, dar este greu de crezut că această situație va fi sustenabilă pe termen lung, mai ales în actualul context economic postpandemic și în situația demografică extrem de precară a Europei.

Potrivit FMI, economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, față de 82% în SUA. Ponderea UE în PIB-ul mondial, care în urmă cu 40 de ani era cel mai mare bloc economic din lume, s-a înjumătățit, de la aproximativ 30% în 1980 la doar 15% în prezent. În aceeași perioadă, ponderea Americii a scăzut de la 25% din producția mondială la 24% în prezent, iar China a depășit UE în clasamentul mondial.

UE suferă de „delirul creării de norme” ceea ce „generează multă frustrare și iritare” printre companii din cauza confuziilor în privința obligațiilor lor legale și le afectează competitivitatea, afirmă Patrick Martin, președintele celei mai mari asociații de companii franceze, MEDEF, care reprezintă 190 000 de întreprinderi cu aproximativ 10 milioane de locuri de muncă. Declarațiile vin după discursul anual al lui Emmanuel Macron adresat ambasadorilor în care și acesta a pledat pentru o „pauză de reglementare europeană”. „Dacă ar trebui să rezum părerea mea: Europa tinde să reglementeze excesiv și să nu investească suficient.”

În mod crucial, baza esențială a suveranității și a puterii în secolul XXI, tehnologia, reprezintă marea problemă a UE: din cele mai mari 20 de companii de tehnologie din lume, doar două sunt din Europa. În ciuda celor două mari strategii digitale ale UE, Agenda Lisabona și Agenda 2020, UE a pierdut constant teren la nivel mondial în ceea ce privește economia digitală, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale. În prezent, se află pe locul trei, la mare distanță, după SUA și China.

Relevantă din acest punct de vedere este și incapacitatea UE de a finaliza Galileo, versiunea sistemului său de navigație prin satelit. Prin comparație, în afară de sistemul GPS al SUA, Rusia, China, Japonia și India au sisteme similare. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în timp ce UE concepea strategii grandioase de dezvoltare tehnologică care au eșuat în mare parte, China începea să își construiască propria stație spațială, trimitea nave pe partea îndepărtată a Lunii (o realizare remarcabilă) și un rover pe Marte, practic simultan cu cel american. India și Japonia sunt, de asemenea, cele care trimit nave spațiale cu costuri relativ reduse pentru a ateriza pe Lună, nu UE.

Wolfgang Munchau, fost co-editor al FT Deutschland,  dă vina pentru starea critică a Europei pe seama problemelor economice, a alegerilor greșite făcute la Bruxelles sau Berlin și a creșterii populismului. Problema e că pentru alegerile greșite din UE, fie că e vorba de politicile catastrofale în domeniul securității energetice sau de deciziile similare din timpul pandemiei nu va răspunde cu siguranță nimeni. Mai mult, primele par să continue neabătut. Dar în afară de asta mai există și nu alt aspect fundamental, pe care unii nu se sfiesc să îl descrie drept o sinucidere civilizațională, în care țesătura naturală a societății umane, care pornește de la familie, comunitate și națiune, completată cu roluri de gen naturale și cerințe stricte de asimilare în societate, a fost înlocuită de un ghiveci abstract, moralist, de concepte destructive ale stângii neomarxiste.