Relaţii diplomatice tensionate între Franţa şi România din cauza contractului nesemnat pe corvete

miercuri, 07 aprilie 2021, 11:25
1 MIN
 Relaţii diplomatice tensionate între Franţa şi România din cauza contractului nesemnat pe corvete

Relaţiile diplomatice dintre Franţa şi România au intrat într-un con de umbră după ce Bucureştiul nu a respectat înţelegerile asumate în urma întâlnirii la nivel de premieri de la Paris din octombrie 2020. 

Motivul principal: contractul nesemnat pentru corvete cu Naval Group. Autorităţile franceze reproşează statului român faptul că nu s-a semnat încă contractul câştigat de firma de stat Naval Group pentru construcţia celor patru corvete, contract câştigat în urma unei licitaţii internaţionale, dar şi faptul că nu a fost emisă Ordonanţa 114 privind achiziţiile militare.

Cititi si: De ce nu se semnează contractul pentru corvete: premierul Orban vrea, ministrul Apărării – nu încă

Rezultatul? Un raport privind statul de drept în Uniunea Europeană al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul francez arată că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în cazul României şi Bulgariei trebuie să continue pentru că „progresul real nu poate fi confirmat doar prin angajamente politice”.

Cititi materialul integral pe newsweek.ro

Comentarii