Semne mari de întrebare după ce un copil a fost găsit în stare gravă într-un şant, la Deleni

luni, 31 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 Semne mari de întrebare după ce un copil a fost găsit în stare gravă într-un şant, la Deleni

Dramă la Deleni, judeţul Iaşi, după ce un şofer ar fi accidentat un copil de 11 ani pe raza comunei. Deocamdată, şoferul este cercetat pentru vătămare din culpă. Există însă un semn de întrebare, cel puţin din partea cadrelor medicale ajunse la faţa locului: de ce maşina şi şoferul implicaţi în accident nu se aflau la faţa locului la momentul sosirii echipajului de urgenţă?

Alerta a fost dată sâmbătă, 29 ianuarie, în jurul prânzului. “Elicopterul mergea la acea oră să transfere un pacient dintr-un spital dintr-o localitate din Republica Moldova către Spitalul din Chişinău. La 112, a venit un apel de la Deleni, despre un copil inconştient, cu traumă, găsit în şanţ. Elicopterul a mers acolo, l-a găsit în comă politraumă, şoc traumatic. Este vorba despre un băieţel de 11 ani, probabil lovit de o maşină. A fost adus intubat, ventilat, sub anestezie generală. Cel puţin, până la Spitalul Sfânta Maria, l-am adus în stare stabilă. Am anunţat Spitalul de Neurochirurgie pentru hematom intracranian postraumatic. La spital a venit mătuşa, pentru că părinţii muncesc în străinătate. Ne rugăm să trăiască! Este o minune de băiat!”, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD.

După o investigaţie la UPU a Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, băiatul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie. “Copilul, victimă a unui accident rutier ca pieton, are un politraumatism, cu indice de severitate lezional mare, ceea ce înseamnă că prognosticul, în acest moment, este rezervat. A fost intubat şi ventilat mecanic din pre-spital, de către echipajul SMURD. Este în continuare protezat respirator. S-au făcut investigaţii imagistice care au obiectivat un traumatism cranio-cerebral sever, contuzie pulmonară şi abdominală. Copilul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie pentru consult şi terapie specifică”, a declarat dr. Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii “Sfânta Maria”.

Ancheta IPJ continuă pentru a stabili modul în care s-a comis accidentul. Până acum, reprezentaţii IPJ nu au avansat decât faptul că şoferul care a accidentat copilul ce se zbate între viaţă şi moarte nu consumase alcool.

“Am fost sesizaţi sâmbătă, 29 ianuarie, în jurul orei 13,00, despre un accident rutier cu victime omeneşti pe raza comunei Deleni. Din cercetările făcute până în prezent s-a constat că un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, ar fi surprins şi accidentat un minor. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situaţii. De precizat este faptul că şoferul a fost testat cu aparatul de alcooltest, rezultatul fiiind negativ” a declarat Ioana Bâlea, purtător de cuvânt IJP Iaşi.

 

 

Comentarii