Sfârşitul unei ere în politica ieşeană

Născută din energia şi speranţele comunităţii din jurul grupării Pentru Iaşi, filiala locală a Uniunii Salvaţi România a reuşit în 2016 să trimită în Parlament şi, implicit, în politica românească, două figuri proaspete: scriitorul Dan Lungu, un intelectual respectat, cu o bună imagine la nivel naţional în mediul cultural după ce a pus bazele FILIT, şi Cosette Chichirău, o tânără întoarsă în ţară după o carieră în SUA, cu un CV la fel de atractiv pentru electoratul progresist pe măsura zâmbetului care i-a devenit brand.

Din păcate, aceste două personalităţi n-au reuşit să găsească modalităţi de coabitare, iar Dan Lungu a pierdut treptat influenţa în filială în detrimentul unui protejat al doamnei Chichirău, un absolvent de facultate de doar 25 de ani la vremea aceea, Filip Havârneanu. Cum Andrei Postolache, fostul lider Pentru Iaşi, a fost neutralizat rapid, şi profitând de graţiile protectoarei sale şi de popularitatea în rândul organizaţiilor de tineri din care făcuse parte, Havârneanu avea să aibă o carieră fulminantă. La doar 26 de ani, acesta primeşte prima poziţie pe listele pentru Consiliul Local Iaşi, iar apoi, printr-un concurs fericit de împrejurări în care la Iaşi a obţinut 5 parlamentari, este ales deputat pe listele USR-PLUS. Ascensiunea i-a fost pentru moment stopată de un discurs incoerent de la tribuna Parlamentului, care a readus în atenţia publicului suspiciuni legate de consumul unor substanţe mai mult sau mai puţin legale, venit ca atac murdar dinspre PNL.

Alianţa cu partidul lui Dacian Cioloş, PLUS, n-a fost deloc ceea ce în teorie părea o alăturare de forţe reformatoare, dominate de aceleaşi idealuri. „Spiritul USR-ist”, bazat pe nenumărate certuri interne şi o viaţă de partid unde democraţia era mai mult clamată decât accesibilă membrilor de rând, avea în faţă un partid dominat de o cultură a dialogului, ai cărui membrii aveau o medie de vârstă cu 10 ani mai ridicată decât cea a filialei USR Iaşi şi care, unit de admiraţia aproape religioasă pentru Cioloş, părea să poată oferi stabilitatea, maturitatea şi echilibrul de care era nevoie pentru a construi o alternativă la establishhment-ul politic local, dominat de PNL – PSD, cu PMP în căutarea bărcii câştigătoare de care să se agaţe.

Rezultatul extraordinar de la europarlamentare a fost obţinut, în ciuda unei colaborări cvasi-inexistente între cele două filiale, în primul rând datorită sentimentului anti-Dragnea şi în al doilea rând fructificării unui val de speranţă în schimbarea clasei politice. USR-PLUS reprezentau, la momentul respectiv, singura opţiune viabilă în această direcţie. Printr-o prezenţă superioară a echipelor PLUS în stradă, coroborată cu experienţa unor alegeri anterioare prin care trecuse filiala USR, Iaşul a fost unul dintre oraşele şi judeţele cu rezultate remarcabile, mai ales în contextul votului politic anterior din această parte a Moldovei.

Relaxate parţial de acest succes parţial obţinut prin merite proprii, cele două filiale locale au continuat războiul rece pentru poziţiile de pe listele de la locale. Experimentele eşuate cu Daniel Şandru drept candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (care mai târziu a acceptat poziţia a 10-a de pe listele la CJ ale PNL) şi Liviu Iolu candidat pentru Primăria Iaşi (care tot promitea că se mută la Iaşi, dar care nu mai era la curent cu problemele oraşului) doar ca monedă de negociere a listelor comune între USR şi PLUS au demoralizat puternic filiala PLUS. Mai mult, au produs două efecte a căror magnitudine n-a fost înţeleasă la acel moment. Primul a reprezentat o întârziere de câteva luni a desemnării unui candidat comun: deşi toată lumea ştia că Chichirău va fi aleasă, în cele din urmă, s-a pierdut mai bine de jumătate de an în acest proces. Al doilea a însemnat o ostilizare incredibilă a organizaţiilor, care în loc să se concentreze pe generarea de soluţii pentru schimbarea administraţiei locale, trebuiau să anticipeze manevrele celorlalţi înaintea alegerilor interne, care aveau să desemneze viitoarea conducere a filialei de după fuziunea USR PLUS.

Alimentaţi de zvonuri şi bârfe lansate pe principiul divide et impera, useriştii credeau că cei de la PLUS sunt penetraţi de securişti oportunişti care voiau să le fure organizaţia la care munciseră timp de câţiva ani, iar plusiştii, mai maturi şi cu CV-uri inevitabil mai bogate, se considerau superiori „copiilor” din USR. Atragerea şi promovarea pe locuri eligibile a unui contingent de demisionari din PNL, din gruparea care s-a opus aducerii lui Mihai Chirica drept candidat PNL pentru Primăria Iaşi, a generat reacţii ostile atât în USR, dar mai ales în PLUS. Partidele care promiteau să înnoiască politica românească propuneau deja un prim compromis greu de justificat unui public extrem de exigent.

Deşi îşi dorea să candideze la Primăria Iaşi, Marius Bodea a acceptat iniţial propunerea de a-l concura pe Costel Alexe la CJ, dublată de prima poziţie pe listele pentru Senat. Răzvan Timofciuc şi Etienne Ignat au primit şi ei locuri eligibile pentru CL, respectiv CJ, în protestele celor care munciseră până atunci pentru partide şi se simţeau îndreptăţiţi, în urma competiţiei interne, să primească acele poziţii. Dacă Timofciuc s-a dovedit în timp, atât datorită experienţei mandatului anterior, cât şi flerului politic, cea mai importantă voce a USR în CL, iar Ignat a avut câteva iniţiative în CJ, Marius Bodea – deşi a reuşit un scor neaşteptat pe judeţ şi a fost o prezenţă critică constantă a gafelor administraţiei locale, nu a convins niciodată în interior pe cei care se opuseseră venirii sale în USR de la început. Iar scorul foarte bun obţinut de Chichirău părea că îi oferă fără probleme dreptul de a-şi încerca din nou şansele la alegerile următoare.

Momentul de maximă influenţă a lui Chichirău a fost când a reuşit să convingă consilierii USR PLUS să nu voteze de două ori la rând bugetul oraşului, fapt care a determinat crearea unei presiuni publice fantastice asupra acestora, precum şi încercări de a sparge unitatea echipei. Veriga slabă (sau prima care a cedat) s-a dovedit a fi Cezar Baciu, cel care a intrat în CL odată cu alegerea lui Havârneanu în Parlament. Odată creată o majoritate între PNL-PMP şi consilierul trădător, devenit vice-primar, rolul USR PLUS a devenit mai mult decorativ, iar unele voci din partid au acuzat-o pe Chichirău că a risipit şansa de a intra într-o coaliţie locală cu PNL, care ar fi permis – în ciuda asocierii cu problemele cu legea ale conducătorilor PNL – implementarea unora dintre reformele promise alegătorilor.

Între timp, după ce a câştigat în extremis preşedinţia USR, Cioloş a demisionat când şi-a dat seama că gruparea Barna-Drulă-Ghinea (Team Barna) avea majoritatea în Biroul naţional, ceea ce însemna că orice iniţiativă reformatoare trebuia aprobată de aceştia. Drept urmare, o parte din membrii filialei proveniţi din PLUS au demisionat sau au devenit inactivi, după ce alţii îşi pierduseră interesul după alegerile din filiala locală, când autobuzele USR (patentate încă din perioada în care lui Dan Lungu îi fusese administrată o înfrângere usturătoare) au depăşit la limită pe cele ale PLUS, echipa mai puţin experimentată şi cu mai multe probleme de conştiinţă. Eliminarea sau marginalizarea vocilor incomode devine deja un proces mai uşor, iar democraţia din interiorul partidului trece prin momente dificile.

Cu toate acestea, sondajele comandate de partid pentru desemnarea candidatului USR realizate în ultimele luni par să-l dea favorit de Bodea. Între timp, toţi ceilalţi parlamentari USR de Iaşi (inclusiv cei veniţi din fostul PLUS) s-au coalizat împotriva ei, ceea ce a determinat pierderea influenţei în birourile municipale şi judeţene, cele care controlează cine este admis sau exclus din partid. Susţinută doar de o parte a foştilor membrii activi din PLUS, câţiva din USR şi o parte dintre consilierii locali, Chichirău a încercat (fără succes) să schimbe raportul de forţe din partid printr-o infuzie de noi membri, dintre care unii mai cunoscuţi în oraş.

Anticipând sau nu decizia conducerii USR, Cosette Chichirău demisionează spunând că va candida la Primărie, în timp ce recunoaşte impasul în care se află partidul la nivel naţional şi propune o listă de măsuri care ar dinamiza şi primeni viaţa politică. Indiferent ce şanse mai are să-şi continue ca independent sau susţinută de o altă platformă cariera politică, demisia ei pune punct unui capitol zbuciumat, dar şi plin de speranţe din politica locală. Din păcate, eşecul Pentru Iaşi, cât şi al filialelor locale USR şi PLUS, care deşi au coagulat oameni de calitate şi energii importante, nu au reuşit să reseteze, să schimbe profund modul în care este condus acest oraş, face aproape imposibilă misiunea unei alte forţe care-şi va asuma acelaşi obiectiv.

În acest moment, pierzătorii procesului de tranziţie, marginalii, dezamăgiţii şi cei ignoraţi atât de discursurile USR, cât şi de politicile partidelor de guvernământ, pare că şi-au găsit un vehicul pentru refularea frustrărilor în partidul extremist AUR. Sociologii arată că o bună parte din cei care votaseră USR PLUS la alegerile europarlamentare s-au orientat spre partidul lui George Simion. Dacă nu se întâmplă ceva ieşit din comun, filiala locală a USR va pierde din mandatele actuale şi relevanţă, urmând să rămână un partid de opoziţie în viitoarea configuraţie politică. În condiţiile în care REPER-ul lăsat de Cioloş pupililor săi, care nu a reuşit să adune nici foştii membrii PLUS, are mici şanse să treacă pragul, o parte importantă a populaţiei active, occidentalizate, progresiste, riscă să rămână insuficient sau deloc reprezentată. Şi, mai mult, fără perspective reale de a zdruncina un sistem corupt ale cărui rădăcini s-au ramificat atât de puternic în ultimii 30 de ani, încât fiecare tentativă eşuată de a le îndepărta îl face din ce în ce mai puternic.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi, fost consilier local din partea USR-PLUS

Publicitate și alte recomandări video