Studiu de caz – Cum se face ”praf” un dosar al DNA cu 309 inculpaţi şi 2,3 milioane lei prejudiciu. UPDATE- reacția avocaților

vineri, 08 iulie 2022, 01:50
6 MIN
 Studiu de caz – Cum se face ”praf” un dosar al DNA cu 309 inculpaţi şi 2,3 milioane lei prejudiciu. UPDATE- reacția avocaților

Alţii au murit în timpul procesului. Au fost şi condamnări, iar pentru câţiva procesele continuă. Din păcate, din prejudiciul de peste 2,3 milioane de lei, AJOFM nu a recuperat încă vreun leu.

UPDATE

În aprecierea apărătorului celor acuzați de constituirea grupului infracțional organizat, continuarea procesului aproape că nu mai are sens. Oprobiul public la care au fost supuși acuzați de-a lungul timpului reprezintă o pedeapsă suficientă, iar ultimele reglementări ale Curții Constituționale privitoare la prescripția extinctivă vor duce după vacanța judecătorească la încetarea procesului după primul termen. „Eu apreciez că rolul profilactic al justiței a fost atins în acest dosar prin simplul fapt că cele câteva sute de persoane împotriva cărora a fost pusă în mișcare acțiunea penală au fost nevoite să joace rolul de inculpat într-un proces cu o durată atât de mare. Au trecut aproximativ 14 ani de la momentul comiterii faptelor, iar constatarea prescripției în acest caz nu mai poate reprezenta o sancțiune împotriva pasivității organelor judiciare ci reprezintă un act de normalitate, un semn de sănătate deplină a justiției. Prescripția nu este un cadou pe care l-au primit inculpații din partea justiției pentru că, în realitate, ei au fost deja pedepsiți prin faptul că au purtat atâția ani stigmatul inculpării în acest proces, au avut bunurile puse sub sechestru, comunitatea i-a perceput negativ, băncile le-au refuzat creditarea, iar autoritățile statului i-au tratat ca persoane de mâna a doua. Durata excesivă a procesului poate fi considerată o pedeapsă în sine pentru toți inculpații, astfel că aplicarea instituției prescripției răspunderii penale nu prea mai ajută pe nimeni, în concret. Cred că orice observator rezonabil poate aprecia că după 12 ani de proces pericolul social al faptei este aproape inexistent, iar despre funcțiile și scopul pedepsei putem discuta doar la nivel utopic. Având în vedere numărul mare de inculpați, de ordinul sutelor, au existat situații în care aceștia nici măcar nu au încăput toți odată în sala de judecată. Astfel că, nici pentru această durată excesivă nu vom putea găsi cu ușurință vreun responsabil. Încetarea procesului penal care a operat prin sentința Tribunalului Iași nu a avut în vedere nici decizia nr. 297/2018, deși a fost invocată în septembrie 2021, și nici decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, privind prescripția. Ultima decizie nu a fost invocată pentru că dosarul nostru a rămas în pronunțare înainte ca instanța de contencios constituțional să declare neconstituționalitatea articolului 155 alin. 1 din Codul penal, în integralitate. În ceea ce privește prejudiciul, până la acest moment nu avem o expertiză care să stabileasă valoarea acestuia, simpla invocare a unui prejudiciu în rechizitoriu nu este suficientă”, a precizat avocatul Cătălin Boacnă.

TEXT INIȚIAL

Un dosar DNA cu sute de acuzaţi s-a topit ca o bucată de unt pe plita încinsă. După aproape un deceniu de proces şi o rejudecare a cazului, magistraţii Tribunalului şi-au luat un lung moment de respiro. După 11 termene de amânare a pronunţării, şi-au luat inima în dinţi şi au dat verdictul: nu prea mai au pe cine judeca. Din cei 309 inculpaţi iniţiali, unii au fost condamnaţi, alţii au murit, iar altora li s-a împlinit termenul de prescripţie a faptelor. Au mai rămas de judecat doar 15 inculpaţi şi patru firme, pentru care s-a dispus constituirea unui nou dosar, mai subţire.

În urmă cu 12 ani, procurorii DNA demarau ancheta într-un caz de încasare ilegală a subvenţiilor acordate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru firmele care angajau proaspăt absolvenţi sau şomeri în vârstă de peste 45 de ani. În esenţă, era vorba de firme care angajau fictiv persoane din cele două categorii menţionate, cu sprijinul unor angajaţi chiar ai Agenţiei. Erau întocmite contracte de muncă false, tabele nominale, foi de prezenţă, state de plată care atestau raporturi de muncă fictive.

Banii ajungeau fictiv si la angajatii lor

Timp de trei ani, grupul infracţional, coordonat de Daniel Lucian Lupu, încasase ilegal subvenţii în valoare de 1,76 milioane lei lei, bani însuşiţi şi folosiţi în interes personal de către liderii grupării. O parte a banilor ajungeau şi la angajaţii fictiv. Tot în baza unor acte falsificate se încasaseră ilegal, 606.000 lei cu titlu de ajutor de şomaj. În total, AJOFM avea de recuperat 2,37 milioane lei. „Afacerea” a funcţionat atât de mult timp pentru că verificarea modului de folosire a subvenţiilor acordate se făcea prin sondaj.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului în aprilie 2013, inculpaţii urmând să fie judecaţi pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri, utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Iar dosarul a început să se subţieze de la bun început. O parte a inculpaţilor şi-au recunoscut vina, cauza lor fiind disjunsă şi judecată separat. Între 2016 şi 2017, şase inculpaţi au decedat, iar patru firme au fost radiate. Până în 2019, au mai decedat 7, iar în cazul a 75 de inculpaţi persoane fizice şi a şase firme s-a constatat prescrierea faptelor. S-a ajuns însă şi la condamnări. Lupu, recidivist, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Nouă administratori de firmă au primit pedepse cu executare, între 2 şi 5 ani. Un număr de 30 de angajaţi fictiv şi 42 de şomeri fictiv au primit pedepse de 6 sau 10 luni, cu suspendare. Un număr de şase firme au fost şi ele condamnate la afişarea sentinţei la sediu timp de câteva luni şi la plata unor amenzi penale. Au fost pronunţate şi 5 achitări.

De cate ori au amanat judecatorii cauza?

Sentinţa Tribunalului nu a rămas în picioare, în 2020 Curtea de Apel dispunând rejudecarea cazului pentru o bună parte din acuzaţi. Dosarul s-a întors la Tribunal, iar procesul a luat-o de la capăt. În această fază, în dosar mai rămăseseră 113 inculpaţi, persoane fizice şi juridice. Timp de un an, pe parcursul a zece termene, judecătorii au amânat cauza pentru a permite angajarea unor apărători, desemnarea unor avocaţi din oficiu sau consultarea dosarului de către împricinaţi. Dezbaterile în cauză au vizat în principal succesiunea de legi penale în timp şi legea penală mai favorabilă, pentru a se determina în ce măsură faptele fuseseră deja prescrise. Din octombrie anul trecut, magistraţii au rămas în pronunţare, procesul amânându-se întrucât judecătorii au invocat lipsa timpului pentru a delibera.

După ce din lista inculpaţilor au fost eliminate din nou persoanele decedate şi firmele radiate, judecătorii au constatat că nu prea mai au ce judeca. În cazul a 75 de inculpaţi intervenise prescripţia răspunderii penale. Trecuse prea mult timp de la comiterea faptelor pentru ca pentru ele să se mai aplice vreo pedeapsă, aşa că instanţa a dispus încetarea dosarului penal. Pentru 11 inculpaţi şi patru firme încetase răspunderea penală pentru toate faptele, cu excepţia celei de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră acordate. Alţi cinci mai puteau fi judecaţi doar pentru abuz în serviciu.

„Niciuna dintre persoanele juridice inculpate/cercetate nu a restituit vreo sumă din valorile încasate cu titlu de subvenţie. Până în prezent AJOFM nu a recuperat nicio sumă din valoarea prejudiciului cauzat, cu titlu de indemnizaţie de şomaj, achitat inculpaţilor persoane fizice”, au mai constatat magistraţii. Cauza penală va continua, într-un alt dosar, pentru cei 16 inculpaţi şi patru firme cărora nu li s-au prescris faptele. Pe latura civilă, a daunelor cerute de AJOFM, procesul va continua cu toţi inculpaţii. Cu excepţia celor decedaţi şi a firmelor radiate.

Comentarii