Traficantul olog – „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni

Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizaţie de handicap acordată de statul italian după eliberare. În urma unui accident, ajunsese tetraplegic, fiind practic paralizat de la piept în jos, putându-se folosi doar de mâna stângă, parţial, purtând în permanenţă o sondă urinară şi neputându-şi controla sfincterele. Pentru a-şi asigura venituri suplimentare, Lesenciuc a încercat să se apuce de trafic de droguri, scop în care i-a dat fratelui său 3.500 de euro. Ramon Lesenciuc i-a dat banii unui basarabean, Liviu Ghiciuc, iar acesta s-a descurcat. A cumpărat din Spania un kilogram de cannabis, marfa urmând să ajungă în România printr-un colet. Transportul a fost însă interceptat de poliţişti, care nu au mai avut altceva de făcut decât să înlocuiască drogul cu frunze inofensive, să trimită coletul mai departe şi să-i aştepte pe destinatari să se prezinte să-l ridice. Cei doi fraţi Lesenciuc şi Ghiciuc au fost reţinuţi imediat şi trimişi în judecată pentru trafic internaţional de droguri.

Handicapul nu a impresionat la Tribunal

În primă instanţă, handicapul lui Eduard Lesenciuc i-a impresionat pe judecători, care l-au considerat în mod eronat ca iniţiator al afacerii pe fratele lui. Ramon Lesenciuc a fost condamnat de Tribunal la 3 ani şi 8 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie. Eduard Lesenciuc a primit o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni, iar Liviu Ghiciuc a fost pedepsit cu 2 ani şi jumătate de închisoare, ambele condamnări fiind cu suspendare. În urma contestaţiei procurorilor, Curtea de Apel a rectificat eroarea de judecată de la Tribunal şi au dispus rejudecarea cazului pentru Eduard Lesenciuc. La rejudecare, Tribunalul l-a condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare. Sentinţa a fost contestată de traficant, iar dosarul a ajuns din nou la Curtea de Apel. Aici, magistraţii au analizat în detaliu situaţia concretă a inculpatului, insistând asupra circumstanţei atenuante reprezentate de periculozitatea sa redusă ca şi asupra faptului că nu apucase să vândă nici măcar un gram de cannabis. De asemenea, condamnarea din Italia nu fusese recunoscută în România, deci formal Lesenciuc nu avea antecedente penale. Starea de sănătate a lui Lesenciuc a fost factorul decisiv în stabilirea sentinţei.

„Răspunderea penală, instituţie cu caracter umanist”

„Potenţialul criminogen al inculpatului este limitat. Este evident că starea sa de sănătate s-a deteriorat. Faptul că inculpatul s-a confruntat pe durata procedurii de faţă cu posibilitatea de a fi încarcerat reprezintă un avertisment puternic ca acesta să nu mai reia comportamentul ilicit. Executarea unei pedepse cu închisoarea nu trebuie să aducă atingere demnităţii unei persoane; or, sistemul penitenciar român nu este organizat astfel încât să asigure drepturile persoanelor cu handicap, mai ales în situaţii precum cea de faţă, când inculpatul nu se poate îngriji singur la modul minim, având nevoie de asistent personal permanent şi care ar trebui să fie o persoană calificată. Răspunderea penală apare în sistemul dreptului nostru penal ca o instituţie cu caracter umanist, care ţine seama de condiţia umană, de determinismele conduitei sociale a omului şi de posibilitatea lui de a-şi dirija în mod liber voinţa”, au justificat magistraţii decizia de a-l condamna la doar 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.