O femeie de 43 de ani din localitatea Iazu Nou, comuna Şipote, a fost ucisă de soţ, Daniel Roman, în cursul zilei de ieri.
Ieşeanca a fost strânsă de gât şi lovită în zona capului la orele prânzului în urma unei discuţii în contradictoriu pe care a avut-o cu soţul ei. Potrivit unor surse din anchetă, se pare că cearta dintre soţi ar fi pornit după ce femeia şi-a manifestat intenţia de a merge la muncă în străinătate, bărbatul ei nefiind de acord cu acest lucru.
După ce şi-a agresat soţia, individul a sunat la 112 iar la faţa locului a ajuns inclusiv un elicopter SMURD. Eforturile medicilor de a o salva pe victimă au fost, însă, sortite eşecului. Aceştia au declarat decesul victimei în jurul orei 14.00
După ce a comis crima, bărbatul şi-a sunat fiica de 18 ani, care locuieşte în Iaşi, şi-a recunoscut fapta, apoi a sunat la poliţie. Femeia s-a întors în urmă cu o lună de la muncă din Italia.
Cei doi au un băiat şi o fată, iar vecinii spun despre ei că erau o familie liniştită, care nu făcea scandal. Cu toate acestea, principalul suspect ar fi încercat să se sinucidă în urmă cu un an, pe fondul unor probleme de familie.
Individul a fost audiat de anchetatori şi a recunoscut comiterea agresiunii. El este cercetat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi urmând ca, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Publicitate și alte recomandări video