Ultimele decizii și declarații ale Moscovei anunță o escaladare majoră a conflictului din Ucraina (II)

La summit-ul SCO (Shanghai Cooperation Organisation) de la Samarkand, care a reunit lideri cu vederi mai mult sau mai puțin explicit anti-occidentale, deși cu agende și interese destul de diferite, între care președintele turc, Erdogan, premierul indian, Modi, și Xi Jinping, toți liderii menționați și-au manifestat îngrijorările critice față de războiul din Ucraina. O situație deloc confortabilă pentru Vladimir Putin. În plus, el e conștient că îi scapă treptat de sub control situația din Caucaz și din spațiul Asiei Centrale, în fostele republici sovietice, aflate tradițional în siajul Moscovei. Conflictul militar între Armenia și Azerbaidjan este doar în aparență calmat, iar între timp au avut loc ciocniri armate la granița dintre Kirghizstan și Turkmenistan.

Mai grav, influența rusească se erodează într-un spațiu în care cea a Chinei crește pe zi ce trece. Cu prilejul unei vizitei făcute, înaintea summit-ului de la Samarkand, în Kazahstan, care are o suprafață de cinci ori cât cea a Franței, Xi Jinping a subliniat faptul că Beijingul sprijină fără rezerve integritatea teritorială a țării. Adresa e cât se poate de clară pentru că voci din Rusia avansează, luate de val, și o variantă în care, la fel ca în Ucraina, Rusia ar putea anexa partea de nord, rusofonă, a Kazahstanului. Toate aceste evoluții vin să dea dreptate celor care spun că Moscova ar trebui să fie mult mai îngrijorată față de amenințarea chineză din Asia Centrală mai degrabă decât cea reprezentată de Occident, de care este obsedată acum.

Însă în ciuda unui context internațional complicat, cu critici venite chiar dintr-o zonă care nu s-a alăturat sancțiunilor Vestului împotriva Rusiei și nu a criticat deschis intervenția în Ucraina, liderul de la Kremlin a ales totuși să decidă mobilizarea cvasi-generală și să formalizeze anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei. Toate analizele par să indice că nu a făcut-o foarte convins, ci datorită presiunii enorme venite dinspre așa numita tabără ultranaționalistă, „ulii războiului”, un curent care include figuri influente din structurile de forță de la Moscova, precum Dmitri Medvedev, Andrei Turchak, președintele partidului prezidențial „Rusia Unită”, sau Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului Național de Securitate, un fost șef al FSB. Ultimul se exprima, într-un interviu pentru publicația oficială a guvernului, Rosiskaya Gazeta, în favoarea unei mobilizări a țării similară cu cea din al Doilea Război Mondial, inclusiv prin militarizarea economiei.

„Acest «partid de război» crede – sau cel puțin astă îmbrățișează cu voce tare”, scrie cotidianul londonez The Telegraph, „variantele cele mai extreme ale mitologiei Kremlinului privind războiul împotriva Ucrainei: Kievul este invadat de naziști, Ucraina nu există, acest război este o luptă existențială a Rusiei împotriva Occidentului, Rusia eliberează Ucraina de anglo-saxonii și homosexualii baltici militanți și așa mai departe.”

Obiectivul esențial al Rusiei în acest moment pare să fie acela de a forța lumea, în primul rând Occidentul, să accepte de facto, chiar dacă nu de jure și declarativ, anexarea noilor teritorii din Ucraina. Chiar dacă lideri ca Olaf Scholz sau Emmanuel Macron descriu „referendumurile” drept o rușine, scrie presa rusă, „toată lumea este conștientă de faptul că nu contează pentru Moscova dacă guvernele «false» ale Occidentului nu recunosc referendumurile populare din Donețk, Luhansk, Zaporoje sau Herson”. Subliniind că Rusia va fi dispusă să accepte reluarea dialogului cu Europa, despre care a pomenit Emmanuel Macron, doar „cu condiția recunoașterii necondiționate a transferul regiunilorDonețk, Luhansk, Herson, Zaporoje și Crimeea în Federația Rusă”. În caz contrar, „suntem gata să așteptăm până când SUA și UE vor scăpa de rămășițele iluziilor întreținute în prezent”.

Acest gen de declarații agresive, disprețuitoare, aparent încrezătoare, se bazează pe faptul că teama de o escaladare necontrolată a războiului, în special amenințarea potențială cu lovituri nucleare, dacă ceea ce Rusia va considera de acum înainte teritoriul său va fi atacat militar, îi va face mai ales pe europeni să dea înapoi şi să preseze Kievul să accepte condițiile Moscovei. În plus, Kremlinul se bazează și pe tensiunile sociale induse în Europa de criza economică și prețurile mari la energie. Numai că unii analiști, de pildă Ian Bremmer, cred că Rusia nu mai poate totuși miza pe paralizarea energetică completă a europenilor pentru că între timp s-au găsit soluții care, deși nu pot evita cu totul problemele serioase create, fac puțin probabilă o astfel de variantă.

E adevărat însă, chestiunea unor potențiale atacuri nucleare nu este privită deloc cu lejeritate. Un Vladimir Putin confruntat cu mari dificultăți interne ar putea recurge în disperare de cauză și la o astfel de variantă. Într-un interviu recent Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, spune că „luăm în serios tot ceea ce face Putin – este un om fără scrupule”. „Nu trebuie niciodată să-i subestimăm pe Putin și pe ruși. Istoria ne-a arătat adesea că, atunci când nu ne așteptam, ambițiile Rusiei s-au redeșteptat.”

O informație, puțin discuta, venită din China, ar putea fi relevantă în acest sens. După ultimul discurs al lui Putin, Bloomberg a menționat o declarație a Ministerului de Externe Chinez în care se menționa că Beijingul este dispus să aibă răbdare, așteptând o reunificare pașnică cu Taiwanul. Este o declarație surprinzătoare în condițiile în care, în ultimii ani, altele pe această temă venite de la Beijing au fost tot mai belicoase. Chiar Xi Jinping a declarat în repetate rânduri că „rezolvarea chestiunii Taiwanului” nu mai poate fi mult întârziată. Declarația este însă doar aparent liniștitoare. Impresia pare să fie mai degrabă aceea că Beijingul este îngrijorat de impactul major al escaladării conflictului din Ucraina, inclusiv în plan economic, și de aceea vrea să calmeze eventualele temeri, care ar agrava lucrurile, că ar putea exploata prilejul pentru a decide atacarea Taiwanului. Context în care ar putea fi probabil interpretată și întâlnirea recentă dintre secretarul de stat american, Antony Blinken, și Wang Yi, ministrul de extern chinez, în care s-a discutat și despre Taiwan, dar și despre Ucraina.

Ce e sigur este că americanii nu privesc superficial amenințările venite de la Moscova. David Brooks scrie în New York Times că oficialii de la Washington „iau în calcul toate modurile în care Putin ar putea escalada războiul, pretinzând că Rusia însăși este invadată. El ar putea trimite rachete asupra instalațiilor americane din Polonia și din alte părți ale Europei Centrale și de Est. Ar putea escalada în spațiu prin distrugerea sateliților. Ar putea lansa un atac cu rachete împotriva unui aliat NATO. Şi, desigur, ar putea folosi o armă nucleară tactică – poate într-un oraș ucrainean, asupra unei unități militare ucrainene sau doar într-un câmp deschis pentru a arăta că amenințările sale trebuie luate în serios”.

În ce fel toate aceste scenarii și temeri vor influența abordarea Casei Albe în ceea ce privește conflictul din Ucraina nu e clar. Deși principalul sprijin pentru Kiev a venit în special de la Washington și de la Londra, Statele Unite trebuie totuși să obțină în continuare un sprijin ferm, măcar declarativ, din Europa. Ceea ce pare deocamdată să se întâmple. Însă, crede un influent comentator american, Ross Douhat, „există un punct în care obiectivele Ucrainei și interesele Americii pot fi divergente, iar combinația dintre succesele militare ucrainene și amenințările nucleare rusești readuce acest punct în discuție în mai mare măsură decât în trecut – punctul în care ucrainenii doresc să meargă până la capăt și cel care pleacă de la nevoia de negociere și de reținere”. Ultima atitudine pare rezonabilă, numai că dorința Rusiei de a anexa prin forță noi teritorii, după Crimeea, deschide o adevărată Cutie a Pandorei și face dificil de imaginat ce s-ar putea până la urmă negocia cu regimul de la Kremlin.

Publicitate și alte recomandări video