Un miliard de euro de la UE, pentru Moldova. Caţi bani va lua Iaşul?

luni, 23 septembrie 2019, 01:50
3 MIN
 Un miliard de euro de la UE, pentru Moldova. Caţi bani va lua Iaşul?

Moment important: Regiunea Nord-Est a depăşit pragul de un miliard de euro, ca valoare totală a proiectelor cu finanţare europeană aflate în derulare pe programul cel mai amplu, POR, în actualul exerciţiu bugetar al UE. Cum s-au împărţit aceşti bani, pe judeţe?. Dar pe aplicanţi, de stat sau privaţi? Judeţul nostru a atras finanţări aproape cât Bacăul şi Neamţul la un loc. Unde s-au dus cele mai mari sume? Care sunt cele mai mari proiecte derulate?

Valoarea totală a proiectelor europene derulate în zona de nord-est a ţării a depăşit pragul de un miliard de euro. Iar această sumă face referire doar la unul dintre cele şapte programe operaţionale prin care se acordă finanţări: Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020.

Principalii beneficiarii ai POR sunt autorităţile locale şi judeţene, dar fonduri semnificative au mai fost accesate de către societăţi comerciale şi instituţii de cult.

Iaşi: 31 de proiecte au fost finalizate deja

Într-un top regional, Iaşul conduce detaşat cu 1,43 miliarde lei, fiind urmat de Bacău (832 milioane lei), Suceava (830 milioane lei), Neamţ (713 milioane lei), Botoşani (561 milioane lei) şi Vaslui (453 milioane lei).

În total, 557 de proiecte în valoare de 4,8 miliarde lei, contribuţia Uniunii Europene fiind de 4,03 miliarde lei. Dintre cele 557 de proiecte au fost implementate 126 de iniţiative în sumă de 138 milioane lei.

În acelaşi timp, 418 proiecte sunt în diverse faze de implementare, iar alte 13 au fost reziliate (au fost pierdute 22,6 milioane lei din fonduri UE). În judeţul Iaşi au fost finalizate 31 de proiecte (30 milioane lei), fiind vorba doar despre iniţiative din mediul privat cu sume cuprinse între 146.000 lei şi 1,5 milioane lei.

Firmele au accesat fondurile UE în special pentru achiziţia de diverse dotări, creşterea capacităţii de producţie, diversificarea activităţilor şi dezvoltare unor noi procese tehnologice. În ceea ce priveşte contractele reziliate, în judeţul Iaşi au fost înregistrate cinci astfel de cazuri, iar finan­ţarea europeană pierdută s-a ridicat la 14 milioane lei.

„Toate rezilierile de contracte au fost făcute la solicitarea beneficiarilor, fiind invocate diverse cauze, iar principalul motiv, chiar nu toţi o recunosc, este lipsa de finanţare, respectiv asigurarea contribuţiei proprii la proiect. Mai sunt şi câteva situaţii particulare la nivelul de regiune în care au avut loc schimbări în managementul firmei, iar noua conducerea nu a continuat proiectul“, a declarat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Vasile Asandei.

Care sunt cele mai mari proiecte la nivelul regiunii

Fiecare dintre primele 11 proiecte la nivel regional are o valoare de peste 100 milioane lei.

Suma totală a acestor proiecte ajunge la 1,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 40% din întreaga valoarea contractată până acum în cadrul POR.

Cinci dintre proiecte au legătură cu Iaşul: două sunt implementate de Consiliul Judeţean Iaşi (reabilitarea drumului Iaşi – Suceava şi modernizarea Spitalului de Copii), două de Primăria Iaşi (reabilitarea a patru tronsoane de cale de rulare) şi unul de Consiliul Judeţean Botoşani (reabilitarea drumului Botoşani – Iaşi).

Acesta din urmă şi cel mai mare proiect la nivel regional, după valoare, respectiv de 334 milioane lei. Unul dintre cele mai noi contracte semnate la nivel regional aparţine Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar locul de implementare este la Iaşi.

Proiectul are o valoare de 94 milioane lei şi vizează amplasarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.

Privaţii, proiecte mai mici

O altă autoritate centrală care derulează la Iaşi un proiect european prin intermediul POR este Ministerul Sănătăţii (MS). Proiectul constă în achiziţia de dotări sau efectuarea de lucrări la spitale de sub autoritatea MS, iar investiţiile sunt estimate la 33 milioane lei.

Tot această autoritate derulează un al doilea proiect ce are ca scop principal creşterea accesibilităţii şi calităţii serviciilor de sănătate în judeţ (14 milioane lei).

În ceea ce pri­veşte mediul privat, societă­ţile comerciale din zona de nord-est a ţării au încheiat cele mai multe contracte dintre beneficiarii POR (aproape 350), dar va­loarea totală a proiectelor ajunge la circa 900 milioane lei, în general fiind vorba despre sume de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de lei.

Doar patru proiecte depăşesc pragul de 10 milioane lei: construirea unui hotel în Suceava şi a trei incubatoare de afaceri în Iaşi, Suceava şi Bacău.

Comentarii