Viteza trenurilor pe ruta Iaşi-Paşcani va ajunge la 160 km pe oră în câțiva ani

vineri, 13 martie 2020, 03:01
1 MIN
 Viteza trenurilor pe ruta Iaşi-Paşcani va ajunge la 160 km pe oră în câțiva ani

Realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iaşi-Frontieră“ a fost adjudecat de firma bucureşteană TPF Inginerie SRL. La licitaţia lansată anul trecut în vară, la o valoare estimată de 19,4 milioane de lei, s-au înscris trei ofertanţi, dintre care Compania Naţională de Căi Ferate a ales-o pe cea a societăţii menţionate, 16,5 milioane.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune, proiectul fiind prevăzut în Master Planul General de Transport al României, plan care include modernizarea întregii linii de la Ploieşti via Focşani până la Dărmăneşti (Suceava). Termenul de finalizare a documentaţiei este de 23 de luni.

De la Roman până la Prut via Paşcani-Iaşi sunt aproximativ 140 km de cale ferată. Potrivit caietului de sarcini, 123 km reprezintă linie dublă electrificată, iar 17 km, „linie simplă neelectrificată (încălecată/ largă plus normală – este vorba despre porţiunea Iaşi-Ungheni, n.r.), parţial cu probleme de instabilitate (zone periculoase cauzate de terasamentul tasabil, instabil“.

Întreg traseul propus pentru modernizare „se află în diverse stadii de degradare din cauza uzurii fizice şi morale, precum şi a depăşirii duratei normale de funcţionare. Datorită restricţiilor de viteză, durata medie a călătoriei cu trenul pe tronsonul Roman-Iaşi-Frontieră este de aproximativ 3 ore şi 15 minute“, se precizează în caietul de sarcini.

Obiectivul principal al investiţiei este creşterea vitezei trenurilor de pasageri la 160 km/h şi a celor de marfă la 120 km/h.

Comentarii