„Zeci de blocuri/ Râd în soare, argintii…”

vineri, 26 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 „Zeci de blocuri/ Râd în soare, argintii…”

Iașul s-a întins și mai mult, sunt zone în care n-am fost niciodată și unde e puțin probabil că mă voi duce. Mai îngrijite și puțin mai aspectuoase decât construcțiile comuniste, blocurile rămân blocuri. (…) În acest ritm, cu „zeci de blocuri” în construcție, orașul va fi în curând sufocat de mașini. Aceste aspecte ar trebui, cred, să facă obiectul unor dezbateri publice, pentru ca să se ajungă la o politică urbanistică realistă și coerentă.

Era un șlagăr foarte apreciat, în ciuda versurilor inepte: „Zeci de blocuri/ Râd în soare, argintii,/ Zeci de blocuri/ În zori de zi (…) Macarale/ Râd în soare, argintii,/ Macarale/ În zori de zi”. Textul și muzica aparțineau binecunoscutului Trio Grigoriu și erau un exemplu tipic pentru acea muzică ușoară cu „mesaj” pe care o doreau activiștii culturali ai epocii. Nu se putea spune că textul nu ar fi „reflectat” realitatea: era vremea când în mai toate orașele românești se construiau blocuri, se construiau cartiere întregi care totuși nu plăceau la toată lumea, unii le numeau „cartiere dormitor”. Imaginația arhitecturală era minimă, blocurile din Iași semănau, până la confuzie, între ele și semănau totodată cu blocurile din Vaslui, Galați sau Turnu-Severin. Am fost martor la evoluția postbelică a Iașului. Primul cartier pe care l-am văzut ridicându-se sub ochii mei, dacă pot spune așa, a fost cartierul cu blocuri „sovietice” din Păcurari. Locuind în centru, am urmărit pas cu pas transformările pe care le cunoștea Piața Unirii, a cărei nouă înfățișare era un titlu de mândrie pentru autoritățile locale (deși, ca să fim drepți, nu prea aveau motive să se mândrească). A urmat zona Costache Negri – Anastasie Panu unde, iarăși, „zeci de blocuri”. Orașul s-a extins și s-a transformat pe orizontală, afectând cartiere vechi – Copou, Tătărași – și dând naștere unor cartiere noi – Alexandru, Dacia etc. O rememorare, de o bine temperată nostalgie, a acelor ani a făcut-o acum două zile, în această pagină, domnul Florin Cîntic. Așa a ajuns Iașul vechi să supraviețuiască doar prin câteva clădiri emblematice, printr-o stradă – Cuza-Vodă – ale cărei case necesită o grabnică renovare și consolidare, prin farmecul câtorva străzi din dealul Copoului. Altfel, cartierele construite în timpul comunismului sunt de o monotonie dezolantă, față de care complexul de la Palas apare, într-adevăr, ca o mare reușită.

Ce anume a fost la originea acelei febre a construcțiilor, se știe: regimul trecuse la industrializarea forțată, milioane de oameni se mutau de la sate la oraș, blocurile – construite rapid – erau singura soluție. Și astăzi, nostalgicii lăcrimează când văd fotografii vechi, cu nu știu care cartier în construcție, și comentează, previzibil, „înainte era mai bine”. Blocuri se construiau cu nemiluita, slavă Domnului, și în țările occidentale, nu erau apanajul partidului comunist român. Dar de atunci a rămas la noi, profund înrădăcinată, credința că statul „ne dădea apartament și serviciu”. Și că nimic n-ar putea egala avântul pe care partidul îl imprimase construirii de blocuri.

Și iată că, de la o vreme încoace, blocurile și cartierele noi răsar precum ciupercile după ploaie. Fiecare nou „cartier rezidențial”, cum se spune acum, numără sute sau chiar mii de apartamente. Iașul s-a întins și mai mult, sunt zone în care n-am fost niciodată și unde e puțin probabil că mă voi duce. Mai îngrijite și puțin mai aspectuoase decât construcțiile comuniste, blocurile rămân blocuri. Cineva îmi spune că sute de apartamente stau neocupate, dar construirea de blocuri nu stagnează, dimpotrivă. Încep să nu mai recunosc drumul către Breazu, ca să nu mai vorbesc de Bucium și de cartierele de vile din preajmă. Toate astea pun în evidență o problemă gravă, a cărei rezolvare este vitală: circulația urbană. Orașul nu este făcut pentru a face față numărului de mașini în continuă creștere, în ciuda unor artere relativ largi, dar pe care, la orele de vârf, se circulă cu mare dificultate. Nu are suficiente locuri de parcare, iar acolo unde e o parcare cu plată, cum e aceea – nou-nouță – de lângă piața Sf. Spiridon, ieșenii continuă să parcheze pe strada Vasile Conta, unde mașinile se înșiruie pe ambele părți ale străzii, în ciuda panourilor cu „Staționarea interzisă”. În acest ritm, cu „zeci de blocuri” în construcție, orașul va fi în curând sufocat de mașini.

Aceste aspecte ar trebui, cred, să facă obiectul unor dezbateri publice, pentru ca să se ajungă la o politică urbanistică realistă și coerentă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii