Ziua în care la Iaşi s-a scris istorie! Papa Francisc: „Sfârşitul lumii va fi atunci când…”

luni, 03 iunie 2019, 01:50
9 MIN
 Ziua în care la Iaşi s-a scris istorie! Papa Francisc: „Sfârşitul lumii va fi atunci când…”

Intre 100.000 si 150.000 de oameni, potrivit SPP, l-au primit sâmbătă cu emoţie pe Papa Francisc la Iaşi, înfruntând o vreme extrem de capricioasă. Discursul de aici al Suveranului Pontif este considerat de comentatorii specializaţi cel mai mişcător şi mai emoţionant din toate cele rostite pe parcursul celor trei zile petrecute în România. Papa a venit cu un mesaj special de unitate şi iubire, care a lăsat în lacrimi mii de oameni din cei adunaţi în Piaţa Palatului, veniţi din toată ţara, ba chiar din Ucraina şi Polonia.

„Sfârşitul lumii va fi atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!“, a spus Papa, citând un călugăr român.

Vizita la Iaşi a avut parte de o mediatizare consistentă în întreaga lume, mediatizare la care „Ziarul de Iaşi“ a contribuit din plin. Putem afirma, fără teama că exagerăm, că alaltăieri la Iaşi s-a scris o importantă filă de istorie.

Intre 100.000 si 150.000 de credincioşi l-au salutat sâmbătă pe Suveranul Pontif, Papa Francisc făcând într-un tur de forţă una dintre cele mai complexe vizite din timpul şederii sale de trei zile în România.

Dar ca un pumn de piese de domino înşirate pe-o tablă, părea că nimic nu va merge ca uns la Iaşi, în primul rând din cauza vremii. Coduri de inundaţii în judeţele dinspre care veneau zeci de mii de pelerini la Iaşi, instabilitate atmosferică în Iaşi şi în preajmă, cu fulgere, tunete şi ropote de ploaie torenţială.

La 9 dimineaţă cerul era atât de negru şi norii joşi încât te măcina încet un sentiment de claustrofobie. Şi situaţia nu s-a îmbunătăţit în orele care au urmat. Norii negri s-au răzbunat, lăsând locul unui bloc de nori albi care au acoperit încet oraşul şi unei vijelii.

La ora 14, când zeci de mii de pelerini se adunaseră deja în faţa Palatului Culturii, unde era scena de pe care urma să-i binecuvânteze Suveranul Pontif, după aproape 10 minute de fulgere care păreau pe punctul să trăsnească în turnul cu ceas al palatului, cerul s-a despicat şi a început o ploaie atât de violentă încât nu puteai să mai mult de câteva metri în faţa ochilor.

Împreună cu ploaia a venit şi o grindină măruntă şi deasă care a rupt umbrele, frunze din copaci şi de care cei care aveau doar pelerine se apărau cu mâinile adunate deasupra capului.

Pelerinii au căutat refugiu pe unde au putut, sub arcadele de beton ale blocurilor, în magazine sau sub copaci, iar ultimii au cedat jandarmii, care după ce au îndurat gheaţa minute în şir s-au retras sub Teatrul Luceafărul. Vremea rea a continuat până la anunţul venirii mai rapide a Suveranului Pontif.

La aeroportul survolat intens de elicoptere Papa a aterizat pe un fundal de fulgere, dar care s-au răzbunat mai târziu în drumul spre Catedrala Romano-Catolică. Minune sau nu, Papa avea să lase Iaşul luminos şi însorit.

Binecuvântarea bolnavilor

La Catedrala Romano-Catolică din Iaşi a fost unul dintre cele mai duioase momente din vizita istorică a Papei Francisc. Peste 800 de bătrâni şi bolnavi îl aşteptau ca să îi binecuvânteze, să le vorbească şi să se roage împreună.

Oameni imobilizaţi în cărucioare, care se sprijineau în cârje, care purtau semnele unor boli crunte, de la Down la Parkinson, nevăzători şi zeci de bătrâni priveau speriaţi către uşa catedralei, ascultând doar cu o jumătate de ureche imnul „Să mergem împreună!“.

Se aşteptau probabil, cum ne aşteptam şi noi, zecile de mii de privitori, să fie o întâlnire formală şi, dacă nu rece, măcar distantă: „pare Papa aşa prieten cu toată lumea, dar poate aşa îl dă televizorul“, se întreba şi un pelerin, urcând pe Strada Palat cu câteva ore mai devreme.

Şi la asta s-au aşteptat şi cei de la SPP, care creaseră coridoare de acces pentru Suveranul Pontif către altar, prin biserică.

Însă Papa a ajuns în capăt şi, văzând că nu poate ajunge la oameni, a început să tragă de un stâlp de lemn, a dat jos cordonul separator şi a mers cu adevărat între oameni, strângându-i în braţe pe cei care îndrăzneau să se apropie sub ochii transpiraţi ai serviciilor de pază şi protecţie.

I-a binecuvântat, i-a salutat pe toţi şi pe cei cărora viaţa le lăsase urme adânci pe faţă a avut grijă să îi mângâie şi să îi privească în ochi. „Îmi cer iertare pentru discriminarea pe care aţi suferit-o şi pentru că nu am ştiut să vă preţuim mai mult“, avea să le spună romilor dintr-o comunitate din Blaj o zi mai târziu, duminică, mesaj valabil şi la Iaşi.

După ce a primit o lumânare aprinsă de la cel mai în vârstă preot din Dieceza de Iaşi, Anton Bişoc, de 98 de ani, şi un tânăr ce urmează să intre la finalul lunii în preoţie, pe care a depus-o la icoana Fericitului Anton Durcovici, şi s-a rugat Fecioarei Maria împreună cu cei din sală, i-a binecuvântat şi le-a spus: „Vă mulţumesc mult celor care însoţiţi bolnavii, şi vouă, celor bolnavi, că duceţi împreună boala. Vă rog frumos să nu uitaţi să vă rugaţi şi pentru mine“.

„Nepoţii pot să viseze atunci când au rădăcini“

Deşi a ajuns cu aproape 30 de minute mai devreme la Iaşi şi în ciuda vremii care se anunţa apăsătoare, programul Papei Francisc nu s-a modificat cu nimic. Ba mai mult, acesta a plecat la ora 19, conform programul, stând cu 30 de minute mai mult în capitala Moldovei decât fusese planificat.

Ajuns pe scena din faţa Palatului Culturii, acesta s-a închinat întâi la icoanei Maicii Domnului de la Cacica, adusă într-o procesiune specială din catedrala de pe bulevardul Ştefan cel Mare, unde a stat o săptămână pentru ca pelerinii să se poată ruga la ea.

Înainte de a ajuns pe scenă, Papa a avut un moment despre care le-a vorbit şi pelerinilor în timpul discursului său. O bătrână cu un copil de două luni a venit spre el şi i-a întins copilul spre binecuvântare.

„Bunica ţinea pe braţe pe nepotul său de cam două luni, când am trecut prin dreptul lor râdea, avea un surâs de complicitate. Se uita la mine de parcă mi-ar zice – uite, acum, şi eu pot să visez. Pe moment m-am emoţionat şi nu am avut curajul să o chem aici în faţă, de aceea v-am povestit. Bunicii visează când nepoţii merg înainte şi nepoţii pot să viseze atunci când au rădăcini“, le-a spus Papa celor aproape 80.000 de credincioşi, în ropotele de aplauze ale acestora.

Predici în grădina Maicii Domnului

Papa nu a fost nicio clipă singur, nici în discuţiile cu oamenii, veniţi de peste tot, inclusiv din Ucraina şi din Polonia să-l vadă, nici pe scenele de unde şi-a ţinut discursul. Le-a vorbit ieşenilor despre păstrarea rădăcinilor, a unităţii familiei, a respectului pentru bătrâni şi cu multă speranţă despre tineri.

În faţa Palatului Culturii, după ce s-a închinat icoanei făcătoare de minuni de la Cacica, „Madona Neagră“, lui Papa Francisc i-a vorbit întâi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi.

Acesta nu i-a mulţumit doar pentru prezenţă, ci a întărit mesajul prezentat de Suveranul Pontif încă de la Bucureşti: că întâlnirea aceasta de la Iaşi, când oamenii au stat în picioare cu orele ca să-l vadă câteva minute pe Papă, a fost şi o ocazie ca familiile să fie laolaltă din nou.

„Multe dintre familiile din Dieceza noastră au văzut în această întâlnire o ocazie de a se întoarce din străinătate şi pentru a vă mulţumi de grija pe care o purtaţi celor aflaţi departe de casa lor. Bine aţi venit!“, i-a transmis PS Petru Gherghel.

Un tânăr de 22 de ani, Eduard, din Iaşi, care învaţă la Facultatea de Informatică şi lucrează în domeniul IT, i-a vorbit părintelui despre dificultăţile pe care le au tinerii astăzi să dea dovadă de credinţă, când cei din jur în blamează pentru asta, şi despre cum şi-ar dori să nu plece în străinătate şi să poată să-şi facă un rost în ţara lui.

Apoi o familie de trei generaţii condusă de Elisabeta şi de soţul ei, Ioan, care au venit la Iaşi alături de cei 11 copii, şapte care şi-au făcut la rândul lor alte familii, şi patru care au intrat în slujba Domnului, doi devenind preoţi, şi două fete surori.

Papa le-a mulţumit celor prezenţi în discursul său de încheiere, i-a binecuvântat, le-a vorbit de Eminescu şi despre românii de peste Prut, i-a încurajat să nu renunţe să lupte pentru unitatea familiei şi să reziste în credinţă orice s-ar întâmpla.

Cu un discurs foarte profund şi concret, întrerupt adesea de completări făcute ad-hoc de Suveranul Pontif, acesta a fost foarte apreciat de cei prezenţi în faţa Palatului Culturii.

„România este «grădina Maicii Domnului», şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă, pe care o putem oferi Mamei. Ei să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii“, a spus, la Iaşi, Suveranul Pontif.

Papa nu a citat doar din „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!“ a lui Mihai Eminescu, ci a spus şi o pildă a călugărului Ilie Galaction de la Mânăstirea Sihăstria, care a întrebat un eremit când va veni sfârşitul lumii, iar acesta i-a ţinut o predică despre unitate şi colaborare între oameni.

„Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!“, a spus Papa Francisc, citându-l pe călugărul român.

După discurs şi ultimele saluturi adresate mulţimii, acesta a plecat spre aeroport, iar în urma sa sutele de voluntari catolici au rămas să cureţe piaţa, lăsând-o la fel de frumoasă ca atunci când a pus piciorul pe ea Papa Francisc, primul papă care a vizitat sufletul Moldovei.

Comentarii