48 de persoane au murit în accidentul aviatic din Taiwan

joi, 24 iulie 2014, 07:12
2 MIN
 48 de persoane au murit în accidentul aviatic din Taiwan

Patruzeci şi opt de persoane au murit, iar zece au fost rănite, miercuri, în urma prăbuşirii unui avion pe o insulă în largul coastei de vest a Taiwanului, după o tentativă ratată de aterizare, au anunţat joi autorităţile taiwaneze.

Avionul – un ATR 72-500 cu turbopropulsor – companiei taiwaneze TransAsia Airways, cu 58 de persoane la bord – 54 de pasageri şi patru membri ai echipajului -, s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Magong, pe Insula Penghu, în momentul celei de-a doua tentative de aterizare, potrivit autorităţilor.

Printre persoanele decedate figurează doi cetăţeni francezi, a anunţat miercuri seara Ministerul francez de Externe. Cei doi francezi erau studenţi la medicină. "Doi dintre compatrioţii noştri se aflau la bord şi au decedat în accident", a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului într-un comunicat.

Avionul s-a prăbuşit din cauza vremii nefavorabile, a precizat compania aeriană, fără să ofere mai multe detalii.

Zborul GE22, care a decolat din oraşul Kaohsiung (sud-vest) şi se îndrepta către o insulă din largul coastei de vest, a fost întârziat din cauza vremii nefavorabile. Avionul s-a prăbuşit peste două case situate în apropierea aeroportului şi a luat foc, potrivit serviciilor de pompieri.

"Turnul de control a pierdut contactul cu aparatul la puţin timp după ce s-a solicitat o a doua tentativă de aterizare", potrivit unui reprezentant al Aviaţiei Civile a Taiwanului, Shen Chi.

Insula Taiwan a fost lovită miercuri de taifunul Matmo, însoţit de rafale violente de vânt şi ploi puternice care s-au soldat cu cel puţin nouă răniţi.

TransAsia, prima companie aeriană privată din Taiwan, asigură legături cu China, Japonia, Singapore, Coreea de Sud şi Vietnam.

Mediafax

 

Comentarii