A fost revocat ordinul prin care se micşorau salariile directorilor de şcoli

miercuri, 09 septembrie 2015, 01:54
1 MIN
 A fost revocat ordinul prin care se micşorau salariile directorilor de şcoli

După nemulţumirile care s-au iscat în urma Ordinului 4995/19.08.2015, care viza indemnizaţiile directorilor de şcoli, contabililor şi secretarilor, acesta a fost retras. Prevederea presupunea o diminuare de salariu, în condiţiile în care fiecare indemnizaţie depindea de numărul de copii din şcoală.

 

„Am făcut o videoconferinţă cu ministrul şi i-am explicat că nu e în ordine, am zis să nu-l modificăm, ci să-l anulăm. La această oră ordinul a fost revocat, gata, am reuşit!”, spune Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar ieşean.
 
Ordinul privea aprobarea criteriilor de stabilire a indemnizaţiilor de conducere specifice, a criteriilor de stabilire a structurilor funcţionale şi a criteriilor de normare pentru personalul din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat. Reprezentanţii din învăţământul preuniversitar aduceau ca argument zilele trecute discriminarea, deoarece nu s-a luat în calcul specificul fiecărui judeţ şi al fiecărei şcoli.
 
Normativul făcea referire şi la indemnizaţiile secretarilor şi contabililor, născând alte probleme în sistem. Sindicaliştii de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ au cerut pe data de 3 septembrie revocarea ordinului şi neintrarea în vigoare de la 1 octombrie.
 
Sindicaliştii mai spuneau că vor ajugne şi în instanţă, ca ultimă soluţie, deoarece un ordin nu are o formă egală cu cea a unei legi, prin urmare se putea acţiona în instanţă.  În urma acestor demersuri, salariile vor rămâne aceleaşi ca până acum.
 
 
 
 
 

 

Comentarii