A murit intoxicat cu alcool tehnic

marți, 04 iulie 2017, 12:57
1 MIN
 A murit intoxicat cu alcool tehnic

Un ieşean care a încercat de mai multe ori să se sinucidă a ajuns la spital în comă, iar un altul care a băut alcool toxic a murit. Primul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a intenţionat să-şi pună capăt zilelor înghiţind mai multe sedative. 

Pacientul a fost transportat de un echipaj de intervenţie în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ în stare gravă. Potrivit medicilor, bărbatul era în comă profundă. Pacientul a fost intubat şi ventilat mecanic, în cursul după-amiezii de ieri revenindu-şi şi fiind transferat în secţia clinică de toxicologie. „Pacientul a ajuns în UPU cu observaţie de intoxicaţie voluntară cu sedative. În antecedente, bărbatul are alte două tentative de suicid tratate în spital“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. În aceeaşi gardă, un om al străzii a murit în UPU după mai multe zeci de minute de resuscitare. Potrivit medicilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani şi-a pierdut viaţa, cel mai probabil, din cauza unei intoxicaţii cu alcool tehnic.  

Comentarii