Accidentul de la Ruginoasa: a doua victimă este în stare foarte gravă, după un deces la faţa locului

miercuri, 05 iulie 2017, 01:50
2 MIN
 Accidentul de la Ruginoasa: a doua victimă este în stare foarte  gravă, după un deces la faţa locului

În maşina care a făcut o depăşire imprudentă, într-o curbă, pe linie continuă, şi care s-a izbit de un tir, se aflau cinci persoane.

După ce şoferul a murit, un pasager din aceeaşi maşină, un Opel, rănit în accidentul produs luni seara la Ruginoasa, este în stare gravă, internat la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, este internat în clinica de ortopedie şi suprave­gheat în ATI. Victima a fost transferată la Iaşi după ce a fost operată la Spitalul Municipal din Paşcani. Bărbatul a fost preluat de la locul accidentului de un echipaj SAJ, de la substaţia Paşcani, şi transportat la spitalul păşcănean. Po­trivit medicilor, pacientul a fost strivit în urma accidentului rutier, toate organele fiindu-i afectate de impact.

„Pacientul prezenta multiple fracturi ale neuro şi viscero-craniului, un hematom subdural frontal dreapta, hemoragie subarahnoidiană, dracturi apofize transverse L1-L4 dreapta, fracturi multiple costale, contuzie pul­­monară, hemoperitoneu perihepatic, perisplenic şi în hipo­gastru. Bărbatul mai prezenta o laceraţie splenică, fractură de bazin, fractură de col femural stâng. Pacientul a fost operat la Spitalul din Paşcani şi apoi a fost transferat la Iaşi, fiind în prezent în ATI“, a arătat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. În urma accidentului de la Ruginoasa, produs după ce şoferul unui autotu­rism în care se aflau cinci pasageri a încercat să facă o depăşire pe linie continuă şi a intrat într-un tir, au rezultat tot atâtea victime. Un bărbat în vârstă de 38 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Paşcani. 

Comentarii