Acuzat de tentativă la omor, achitat de instanţă. Decizia ridică semne de întrebare

joi, 13 iulie 2017, 01:57
3 MIN
 Acuzat de tentativă la omor, achitat de instanţă. Decizia ridică semne de întrebare

Deşi a fost găsit nevinovat pentru această infracţiune gravă, inculpatul a fost condamnat pentru tâlhărie.

O sentinţă explozivă a fost pro­nunţată aseară de judecătorii Tri­bunalului Iaşi. Magistraţii ieşeni au dispus achitarea unui bărbat de 43 de ani care a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru infracţiunea de tentativă la omor.

Petru Marin, care a petrecut în jur de 10 luni în spatele gratiilor, a fost condamnat însă la trei ani de închisoare cu executare, în acelaşi dosar, însă pentru cealaltă infracţiune pentru care a fost trimis în judecată – tâlhărie. Alături de el, a mai fost condamnat pentru tâl­hărie şi Adrian Ciobanu, care a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Adrian Prisăcaru a fost şi el condamnat, la 9 ani de închisoare, el fiind găsit vinovat şi pentru tentativă la omor şi pentru tâlhărie.

„Ne bucură soluţia instanţei de achitare a clientului nostru pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Încă de la debutul dosarului, in faza cercetării judecă­toreşti, am susţinut că acesta a fost arestat şi trimis in judecată in mod nelegal, susţinere ce s-a dovedit a fi întemeiată“, ne-au precizat avocaţii Robert Amuntencei şi Cristina Pa­vlovici, cei care l-au apărat pe Petru Marin. Sentinţa de aseară nu este definitivă.

Care au fost acuzaţiile

Potrivit anchetatorilor, povestea din spatele acestui dosar îşi are începutul în luna iulie 2016, atunci când un consătean a făcut un schimb de cai cu Adrian Prisăcaru, obligându-se să îi mai achite şi o diferenţă de 200 de euro. Pe 5 august, cei trei inculpaţi s-a întâlnit cu tatăl persoanei cu care Prisăcaru schimbase caii, întrebându-l pe acesta dacă fiul său este acasă şi întrebând despre datorie.

„După aproximativ 30 minute, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa persoanelor vătămate. Aici, cu un topor şi cu o furcă, inculpatul Pri­sacaru Adrian a lovit persoanele vătămate, preponderent în zona capului. În timp de Marin Petru l-a prins cu braţele pe Lăcătuşu Constantin pentru a-l imobiliza, Prisacaru Adrian i-a aplicat câteva lovituri cu muchia toporului, la nivelul capului şi peste corp. În aceste împrejurări, victima a încercat să-şi protejeze capul cu braţul drept, fiindu-i secţionat un deget. Aducerea celor două persoane vătă­mate în imposibilitatea de a se apăra, a înlesnit sustragerea calului, de către Ciobanu Constantin Adrian“, au descris procurorii ieşeni fapta.

Aceştia au mai arătat că, după faptă, agresorii au plecat, iar victimele au încercat să obţină ajutor de la un vecin. Nu au găsit pe nimeni care să îi ajute şi, pentru că nu aveau nici telefon, nu au putut sesiza autorităţile. Abia a doua zi, o rudă a ajuns la cei doi acasă şi a chemat Ambulanţa. Victima a supra­vieţuit.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii