Adomniţei speră să-şi recapete luni funcţia de preşedinte al CJ Iaşi

duminică, 19 iulie 2015, 10:47
2 MIN
 Adomniţei speră să-şi recapete luni funcţia de preşedinte al CJ Iaşi

Un nou termen de judecată din dosarul „Albumul“ a fost soluţio­nat vineri de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tri­bunalului Iaşi. Magistraţii au res­pins o cerere formulată de Letiţia Popa, privind modificarea controlului judiciar, şi au stabilit ca următorul termen din procedura de cameră preliminară să aibă loc pe 3 august.

În paralel, Cristian Adom­niţei, preşedintele-suspendat al Consiliului Judeţean Iaşi, a formulat contestaţie împotriva deciziei Tribunalului de a-i respinge soli­citarea de modificare a controlului judiciar. Adomniţei a cerut înlă­turarea interdicţiei de a îşi exercita funcţia. Curtea de Apel a stabilit termen pentru luni, atunci când este aşteptată şi o decizie în acest sens.

Adomniţei a fost trimis în judecată de către procurorii Di­recţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce, în prealabil, fusese eliberat din arest la domiciliu şi plasat sub control judiciar, cu interdicţia de a-şi exercita funcţia. Potrivit rechizitoriului, Adomniţei este acuzat de procurori de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.

DNA susţine că fostul lider li­beral ar fi pus presiune pe o echipă de audit ce investiga modul de implementare a unui contract de promovare a judeţului Iaşi. Res­pec­tivul proiect presupunea, printre altele, şi furnizarea către CJ a unui număr de 1.000 de albume de prezentare, despre care anchetatorii ieşeni susţin că ar fi fost recepţionate în fals de către angajaţii CJ.

La rândul său, Adomniţei ar fi semnat un document fals pentru a ascunde nepredarea acelor al­bume. În dosar mai sunt cercetate două angajate ale CJ, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, dar şi administratorul firmei care a câştigat contractul, Letiţia Popa, fina primarului Nichita.
 

Comentarii