De Business

Punem punctul pe știi

Agenţiile de turism româneşti au scos la vânzare zboruri charter cu plecare din Chişinău

vineri, 21 noiembrie 2014, 12:36
2 MIN
 Agenţiile de turism româneşti au scos la vânzare zboruri charter cu plecare din Chişinău

Mai multe agenţii de turism româneşti au scos la vânzare vineri primele zboruri charter de la Chişinău pentru vara anului viitor, zborurile urmând să fie operate către Creta, Antalya şi Mallorca, a declarat Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45.

"Împreună cu alte două agenţii am pus în vânzare astăzi primele chartere de la Chişinău ale unei firme româneşti. Din iunie vom avea zboruri spre Creta, Antalya şi Mallorca. Este prima dată când agenţiile româneşti scot la vânzare pachete de vacanţă cu zboruri din Republica Moldova", a spus şeful Paralela 45, care a deschis recent prima agenţie de turism sub acest brand la Chişinău.

Câţiva turoperatori români au anunţat că vor opera de anul viitor şi în Republica Moldova, stimulaţi de eliminarea vizelor în statele UE pentru cetăţenii moldoveni.

În afara pachetelor charter, turoperatorii români vor vinde în ţara vecină şi vacanţe pe litoralurile românesc şi bulgăresc.

"Am sesizat această oportunitate, care e ridicarea vizelor. Moldovenii mergeau până acum mai mult în Antalya, unde nu era nevoie de vize. Cred că de anul viitor se vor orienta şi către alte destinaţii de vară europene", a mai spus Burcea.

Alături de Paralela 45, alte două mari agenţii româneşti, Christian Tour şi Mareea, au anunţat că îşi deschid sucursale la Chişinău, de unde vor opera anul viitor zboruri charter către destinaţii de litoral europene, după ce Consiliul UE a aprobat eliminarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova.

Din această toamnă, oferta turistică a României este promovată la Chişinău atât în media, cât şi outdoor. Campania va dura un an şi va costa 300.000 de euro, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Campania va promova litoralul românesc, staţiunile balneare, printre care Vatra Dornei, Slănic Moldova şi Sovata, city break-urile în Bucureşti şi Iaşi, Valea Prahovei şi croazierele pe Dunăre.

În Republica Moldova funcţionează aproximativ 400 de agenţii de turism locale, în condiţiile în care în urmă cu cinci ani erau doar 150.

Mediafax

 

Comentarii