De Business

Punem punctul pe știi

AJOFM: Firmele ieşene au libere peste o mie de locuri de muncă

joi, 22 septembrie 2016, 01:50
1 MIN
 AJOFM: Firmele ieşene au libere peste o mie de locuri de muncă

Agenţii economici din judeţ au anunţat că au libere 1.037 de locuri de muncă pentru şomerii ieşeni. Oferta este valabilă în perioada 21-28 septembrie, posturile fiind oferite prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi. „Oferta cuprinde 51 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 986 de posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime”, a menţionat Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Printre cei care caută să angajeze se numără Tehnoton, Iaşitex, Electra, ASAM ori Confecţii Integrate Moldova.

Cel mai mare angajator privat din judeţ în 2015, Xerox Business Services România are disponibile mai multe posturi de agent de servicii client, pentru care caută candidaţi cu studii medii, fără experienţă în domeniu, dar buni cunoscători de limbi străine, îndeosebi italiană şi franceză. Candidaţi cu un profil similar „vânează” şi compania de recuperări creanţe Fire Credit pentru a-şi extinde echipa de agenţi, iar Lear Corporation caută să angajeze pentru unitatea din Leţcani confecţioneri cu studii medii. „Avem disponibile 472 de posturi în servicii, 143 în confecţii, 214 în construcţii, 201 în industrie, 6 în agricultură. În domeniul sănătate şi asistenţă socială este vacant un singur post”, a adăugat Sîrghie. 

 

 

Comentarii